Tinerii care au ales să sărbătorească ziua românească a îndrăgostiţilor în Life!Pub au avut parte de un spectacol pe cinste. Petrecerea a avut în centru o colecţie de lenjerie intimă semnată de faimosul Cătălin Botezatu.
Dragobete liberal, in Art Club 700
Balul Dragobetului, acţiune organizată de tineretul liberal, a ajuns, în acest an, la cea de-a patra ediţie. Evenimentul s-a desfăşurat în noaptea de joi spre vineri, în Art Club 700, şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă.
Tabara pentru domnite si cavaleri
Timişorenii îşi pot trimite copiii într-o tabără unde vor învăţa să fie cavaleri şi domniţe. Aflată în cel de-al treilea an de activitate, tabăra medievală pentru copii este destinată copiilor între 5 şi 16 ani.
Celebra pianista japoneza, la festivalul de la Garana
Cea mai în vogă pianistă a momentului va cânta la ediţia din acest an a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Festivalul organizat de Marius Giura se va desfăşura, în acest an, în perioada 21 – 24 iulie şi se anunţă cu adevărat special.
Dragobetele, zeul dragostei la romani, in clubul Pantheon!
Clubul Pantheon le oferă tinerilor timişoreni o seară de neuitat, prilejuită de celebrarea Dragobetelui, versiunea românească a Sf. Valentin. Organizatorii noului club timişorean merg pe ideea respectării tradiţiei şi cred că Dragobetele ar trebui să fie celebrat cu mai mult fast de români.
Studentii sarbatoresc Dragobetele traditional
La Casa de Cultură a Studenţilor se face petrecere de ziua tradiţională a îndrăgostiţilor: „De Dragobete, Iubeşte Studenţeşte”. Distracţia începe joi, la ora 19.
Placido Domingo si Susan Graham canta la Timisoara
Transmisiunile live de la Metropolitan Opera se mută la biblioteca central-universitară. Sâmbătă, în aula bibliotecii „Eugen Todoran” a Universităţii de Vest, poate fi văzută opera „Iphigenie en Tauride”, a compozitorului bavarez Christoph Willibald Gluck.
Chiloţi Botezatu, de Dragobete in Life!Pub
Ia-ţi perechea şi mergi în Life!Pub. Joi seară, Dragobetele va defila în chiloţi marca Cătălin Botezatu.
ce nu doreste o mireasa la nunta ei
Vezi mai multe din Funny pe 220.ro
Al Di Meola, din nou la Timisoara
Al Di Meola, primul invitat al Festivalului Plai, în 2006, se întoarce la Timişoara, împreună cu grupul său, New World Sinfonia, pentru a-şi prezenta ultimul album, „Pursuit of Radical Rhapsody ”. Concertul va avea loc pe scena Filarmonicii Banatul, pe 13 mai, de la ora 20.
Distractie mare la Muntele Mic
Cupa Muntele Mic la schi, competiţie desfăşurată în ultimul weekend, s-a bucurat de mult succes în rândul iubitorilor acestui sport. În ciuda ceţii, muntele a fost plin de schiori şi turişti, care au avut parte de câteva zile pline de evenimente.
Dansuri irlandeze, cu casa inchisa!
Luni seara, Compania Naţională de Dansuri a Irlandei „Rhythm of the Dance” a revenit în România, de la München, pentru un spectacol care a ţinut cu sufletul la gură o sală arhiplină.
Dansuri irlandeze, la Sala Capitol
Compania Naţională de Dansuri a Irlandei revine în România pentru a doua oară, cu un spectacol premieră. Primul eveniment are loc luni seară, la Timişoara, fiind urmat de spectacole în Arad, Târgu-Mureş, Cluj, Braşov şi Bucureşti.
Cum darami o cladire cu 2 excavatoare
Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro
„Dragobetele saruta fetele”
Tinerii îndrăgostiţi nu au voie să rateze evenimentul de joi seară organizat în clubul Pantheon, sub denumirea „Dragobetele sărută fetele”.
Pietre semipretioase, de admirat si cumparat
Timişorenii aflaţi în căutarea unei bijuterii cu pietre semipreţioase mai au toată duminica la dispoziţie dacă trec prin centrul oraşului. Pe strada Alba Iulia nr. 2, s-a deschis, sâmbătă, expoziţia de minerale şi bijuterii.
Party in Club Play
E week-end, ne distrăm în cluburi! Aceasta pare a fi deviza săptămânală a sute de tineri timişoreni care, de cum se lasă noaptea, iau cu asalt locurile unde distracţia e la ea acasă.
Dansatoare pe pult, in Life!Pub
Dacă e sâmbătă, petrecăreţii ştiu deja: e Coyote Ugly Love Party, în Life!Pub. Fetele dansează, aşa cum e obiceiul, pe pult, spre încântarea privitorilor. Primii 100 dintre aceştia primesc şi un supliment de bună dispoziţie.
Proconsul: concert cu clubul arhiplin
Trupa Proconsul are, încă, foarte mulţi fani în Timişoara, chiar dacă n-a mai scos un material discografic nou-nouţ de ceva vreme. Dovada? Concertul desfăşurat în clubul timişorean Reilly.
Glow in the D’Arc
Dacă e joi noaptea, e party în D’Arc! Tinerii care vor să se distreze pe cinste, ca înainte de week-end, ştiu că D’Arc este unul din locurile potrivite pentru asta.