Premiul cel mare al FDR a plecat la Cluj

Ungurii din Cluj au luat „crema” ediţiei 2011 a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Româneşti. FEST-FDR este un eveniment organizat de Teatrul Naţional Timişoara şi finanţat de Ministerul Culturii.

Cel mai bun spectacol pe text românesc contemporan a fost adjudecat de „Roşia Montană – pe linie fizică şi politică”, de Peca Ştefan, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean, în regia lui Radu Apostol, Gianina Cărbunariu şi Andreea Vălean, o co-producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj şi a dramAcum. Patru actriţe din Republica Moldova şi-au adjudecat premiul „Ioan Strugari” pentru cea mai bună interpretare. Este vorba de Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu şi Irina Vacarciuc, interpretele spectacolului „Casa M” de Luminita Ţîcu, o producţie a Centrului de Arte „Coliseum” din Chişinău. Juriul secţiunii-concurs a FDR a fost format din actorul canadian Tony Nardi, presedintele juriului, teatrologul şi dramaturgul Romana Maliti (Slovacia), respectiv regizorul Christian Papke. De asemenea, juriul Concursului Naţional de Dramaturgie, format din conf. univ. dr. Nicolae Mandea, Mihaela Michailov (dramaturg, critic de teatru), Oana Borş (teatrolog), Dan-Marius Zarafescu (teatrolog) şi Codruta Popov (secretar literar, Teatrul Naţional Timişoara) a acordat premiul pentru cea mai bună piesă a anului textului „În aer” de Alexandra Pâzgu. Ediţia 2011 a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Româneşti a luat sfârşit, duminică seara cu reprezentaţia spectacolului „O noapte furtunoasă”, a Naţionalului ieşean. Între 7 şi 15 mai, cele patru secţiuni ale FEST-FDR au reunit 28 de reprezentaţii, şase dezbateri, cinci lansări de carte şi, nu în ultimul rând, Atelierele CND – ultimul pas înaintea deciziei juriului Concursului Naţional de Dramaturgie privind textul pentru teatru câştigător.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Eric Jamal McClellan, noul nume de la SCM OHMA Timișoara

Baschetbalistul american născut la 6 aprilie 1993 în statul Texas măsoară 1,96 metri și evoluează pe poziția 2. McClellan a absolvit puternica universitate Gonzaga și va evolua cel puțin un sezon la echipa bănățeană. Până să ajungă aici, americanul a mai evoluat în Belgia, Germania, Grecia, Mexic, Lituania, Austria și Cipru, bifând prezențe și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eric Jamal McClellan, noul nume de la SCM OHMA Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului își schimbă numele. Acum e de „Științele Vieții”

Una dintre cele patru universități de stat care funcționează în Timișoara trece printr-o transformare totală de nume. Modificarea a fost deja aprobată și consfințită la București printr-o hotărâre de guvern. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului nu mai este din această lună nici ”de Științe Agricole și Medicină Veterinară” și nici ”a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului își schimbă numele. Acum e de „Științele Vieții”

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul de pe drumul de legătură spre A1 s-a apucat de lucru/FOTO + VIDEO

După mai mult timp în care nu a făcut nimic, constructorul care trebuie să construiască noul drum de legătură dintre Timișoara și A1, de la bifurcația spre Sânandrei, s-a apucat de lucru. Și a ajuns deja la 10% din lucrarea totală. Cu perspectiva unui certificat negativ de la beneficiar, cei de la antreprenorul Todini Costruzioni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul de pe drumul de legătură spre A1 s-a apucat de lucru/FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Începând de astăzi, 6 august, cetățenii pot vota în cadrul programului de bugetare participativă al Consiliului Județean. Programul de bugetare participativă al Consiliului Județean este în valoare de 3 milioane de lei. Bugetul participativ încurajează cetățenii să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea comunității. Pe scurt, Consiliul alocă banii, timișenii vin cu propuneri, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De astăzi, cetățenii pot vota pentru stabilirea beneficiarilor bugetului participativ al CJ Timiș
Primăria Timișoara a dat două lovituri deodată. În primul rând a rezolvat problema accesului „din spate” la Clinica ORL, în al doilea rând a lămurit problema proprietății pe un drum de acces, spațiu public, care trecea pe lângă o casă aparținând clanului Cârpaci, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău. Problema dura de mai mult timp, iar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a obținut în instanță acces la șantierul din spatele Clinicii ORL. Clanul Cârpaci cerea 200.000 de euro pentru acces
Baschetbalistul american născut la 6 aprilie 1993 în statul Texas măsoară 1,96 metri și evoluează pe poziția 2. McClellan a absolvit puternica universitate Gonzaga și va evolua cel puțin un sezon la echipa bănățeană. Până să ajungă aici, americanul a mai evoluat în Belgia, Germania, Grecia, Mexic, Lituania, Austria și Cipru, bifând prezențe și în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eric Jamal McClellan, noul nume de la SCM OHMA Timișoara
Una dintre cele patru universități de stat care funcționează în Timișoara trece printr-o transformare totală de nume. Modificarea a fost deja aprobată și consfințită la București printr-o hotărâre de guvern. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului nu mai este din această lună nici ”de Științe Agricole și Medicină Veterinară” și nici ”a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului își schimbă numele. Acum e de „Științele Vieții”
După 18 ani în care a condus Centrul de Resurse și Asistență Educațională (CRAE) Speranţa, Elena Petrica urmează să fie schimbată din funcţie printr-o decizie a şefei IŞJ Timiş, Aura Danielescu. Această schimbare survine după doi ani în care Elena Petrica a dus la capăt renovarea sediului. Revoltaţi, angajaţii CRAE şi părinţii copiilor au iniţiat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România educată. Schimbare scandaloasă la conducerea Centrului “Speranţa”
Din această lună au intrat în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 320/2022 privind aprobarea Regulamentului privind gestionarea deşeurilor din construcţii şi demolări în Municipiul Timişoara și Hotărârea Consiliului Local nr.333/2022 privind aprobarea Regulamentului privind stabilirea măsurilor de protecţie a mediului în timpul executării lucrărilor de construcţii în Municipiul Timișoara. Acestea aduc o serie de modificări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a schimbat regulamentul de gestionare a deşeurilor din construcţii şi demolări. Se introduc noi obligații
Primarul Dominic Fritz vrea ca pacienții Clinicii de Balneologie să se poată odihni în Parcul Copiilor după o sesiune de tratament și nu să iasă direct în traficul orașului. Astfel, a cerut constructorului care extinde clinica să facă și un acces spre zona verde a parcului. La Clinica de Balneo se vor realiza cabinete medicale,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la tratament la Clinica de Balneologie, direct în Parcul Copiilor. Fritz cere acces direct spre zona verde/Foto
La Timișoara au devenit funcționale coșurile de gunoi Big Belly, o soluție smart city. Sunt 20 de asemenea coșuri inteligente, dotate cu sistem automatizat de compactare și alertare a agenților de salubritate. Acestea sunt alimentate cu energie solară, prin panourile fotovoltaice integrate. Coșurile „Big Belly” sunt în curs de montare în zece puncte din oraș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Coșurile de gunoi din Timișoara vor anunța Salubritatea când sunt pline
Top