Ultima ora articole

Grindeanu nu vrea să fie nici premier, nici şeful SRI: “Dacă timişenii îmi vor mai da votul, mă văd deputat simplu, în Parlament”

Grindeanu nu vrea să fie nici premier, nici şeful SRI: “Dacă timişenii îmi vor mai da votul, mă văd deputat simplu, în Parlament”

Sorin Grindeanu, a declarat că, în anul 2025, se vede simplu deputat din partea judeţului Timiş, nedorind să ajungă nici premier şi nici director SRI. De asemenea, el a afirmat că nu ţinteşte funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat în emisiunea Insider politic, moderată de jurnalistul Sebastian Zachmann la Prima TV, şi citată de G4Media,

Telenovelă cu STPT la Timișoara. Liberalii acuză fuziunea PSD – USR, Fritz anunţă cele mai mari salarii din România

Plenul ”special” convocat de reprezentanții PNL în Consiliul Local Timișoara, alături de Roxana Iliescu, de la Pro România, care urma să analizeze situația de la societatea de transport a primăriei, nu a mai avut loc. Consilierii locali USR și doi din cei trei de la PSD nu au luat parte la ”eveniment”, așa că plenul

centura de vest

CNAIR face ultimul pas înainte de licitația pentru stabilirea constructorului la Centura Vest de ocolire a Timișoarei

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, face primii pași concreți pentru proiectul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei. La Agenția pentru Protecția Mediului a fost depus raportului privind impactul asupra mediului, După ce nu a reușit să convingă autoritățile județene și cele din localitățile traversate de proiectul Centurii Vest, CNAIR a pornit pe cont

Editorial de Eugen Sasu

Crucea lui Freddy Simonis, bătută cui cu cui de Sorin Grindeanu

Două chestiuni mai importante a reținut presa participantă la conferința județeană de alegeri a PSD Timiș, dincolo de realegerea așteptată a lui Alfred Simonis în funcția de președinte. Este vorba de promisiunea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, impresionat până la lacrimi de dispariția fotbalului în capitala Banatului, că în calitate de premier va debloca proiectul finanțat

Primăria Timișoara predă din nou la CNI terenul viitoarei săli polivalente, varianta actualizată

Consilierii locali sunt convocați astăzi într-o ședință de plen de îndată, iar subiectul este unul mai mult decât interesant. Municipalitatea are de aprobat predarea către Compania Națională de Investiții a terenului necesar ridicării viitoarei săli polivalente a orașului. Acesta trebuie predat viabilizat, pe cheltuiala primariei. De asemenea, se cere ca municipalitatea timișoreană să își asume

Editorial de Ino Ardelean

Marcele, Freddy, Sorine, faceţi stadionul!

A fost o mare demonstraţie de forţă a PSD, sâmbătă, la Timişoara, şi o spun la modul cel mai serios. Premierul şi totodată preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi nu mai puţin de şapte miniştri au ţinut să fie prezenţi la (re)înscăunarea lui Alfred Simonis în fruntea social-democraţilor din Timiş. A fost chiar şi „nea Paul”

Tronsonul 2 din drumul județean Timișoara – A1 va fi terminat până la finalul acestei luni/VIDEO

Sfârșitul acestei luni va aduce finalizarea lucrărilor pe tronsonul 2 al drumului județean care leagă Timișoara de nodul de pe A1 de la Giarmata, spun administratorii DJ691, Consiliul Județean Timiș. Conform informațiilor de pe șantier, pe porțiunea dintre benzinăria SOCAR – DN Centură Timișoara: este așternut stratul de legătură de binder pe ambele părți și

Primăria Timișoara face benzi de autobuz în intersecțiile de pe Take Ionescu. Se mută o trecere de pietoni și dispar 50 de locuri de parcare

Până la amenajarea de benzi de trafic speciale pentru transportul în comun, Primăria Timișoara înființează asemenea benzi speciale în intersecții, pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraș, Take Ionescu. Astfel, autobuzele nu vor mai fi nevoite să stea la semafor, în rând cu restul autovehiculelor. Sunt benzi speciale de preselecție pentru mijloacele de

Editorial de Eugen Sasu

Pace, frate Benoni!

Ați auzit careva că Alin Popoviciu, portservietul președintelui CJT, Constantin Ostaficiuc, „ghiocelul” și paravanul în unele afaceri ale Elenei Udrea ministresa, eminența cenușie a PNL Timiș pe vremea lui Nicolae Robu să-și fi făcut un partid când a fost suspendat de la liberali, după ce șeful său a pierdut alegerile în fața lui Dominic Fritz

Să fie război! Afacerista (fără venituri) Alina Sperlea, antamată de PSD pentru Primăria Dumbrăviţa

Controversata afaceristă în zona imobiliarelor Alina Sperlea va fi, mai mult ca sigur, candidata PSD la alegerile pentru Primăria Dumbrăviţa. Consilier local Pro România, Sperlea este cunoscută ca fiind cel mai vocal opozant al primarului USR, Horia Bugarin. Deşi, potrivit declaraţiei de avere, este la marginea sărăciei, Sperlea se află de mai mult timp în

Editorial de Ino Ardelean

De ce l-am crede pe George Simion când spune că nu e trompeta lui Putin? Cum l-a băgat liderul AUR pe Titi Stoica „sub preş”

Titi Stoica:Jegule, înregistrezi, jegule? Gheorghe Șoldan:Titi, suni la ora asta colegii?T.S.: Da, mă, să-ți dau la m..e, de-aia te sun. G.Ș.: Am înțeles, bine, Titi. T.S: La toți ca tine mă, mânca-mi-ați p..a de gropari. G.Ş: Am înțeles, Titi, bine. Acuma cine vorbește, prietenul tău sau cine vorbește? T.S. Da, da, mă-ta (…)  Mâine să

Dominic Fritz, reconfirmat preşedinte al USR Timiş: “Echipa noastră este mai unită ca oricând”. Noua conducere a USR Timiş

Dominic Fritz, primarul Timişoarei a fost reales în funcţia de preşedinte al USR Timiş, fiind de altfel singurul candidat pentru această funcţie. De asemenea, a fost votată şi noua echipă de conducere a USR Timiş, care are în total 21 de membri, pe lângă preşedinte existând opt  vicepreşedinţi şi 12 membri ai Biroului Județean. Sâmbătă,

Simonis a fost reales președintele PSD Timiș. Candidatura sa la locale, în expectativă /FOTO

Alfred Simonis a (re)devenit președinte al PSD Timiș, iar acum acceptă că e un candidat, atât pentru Primăria Timișoara, dar și pentru Consiliul Județean Timiș. Asta a admis, în final  Alfred Simonis, dar fără a confirma o anumită candidatură.  Alfred Simonis, a primit, sâmbătă al doilea mandat în funcția de președinte al PSD Timiș. A

Editorial de Eugen Sasu

Un mic pas pentru justiție, un mare pas pentru civilizație: CD Loga 52

Despre Timișoara a început să se vorbească după revoluție ca oraș al țiganilor „de catifea”. Tot mai slab auzeam să fim numiți „Mica Vienă”, în timp ce trimiterile la o comunitate care și-a abandonat clădirile din zona centrală pe mâna unor oameni care speculau foamea de bani pe traseul unui lanț de proprietari și decidenți

Militarii au început (în sfârșit), în prezența Ministrului Apărării, dezafectarea spitalului modular COVID, de la Stadionul CFR/FOTO

Terenul stadionului CFR s-a animat brusc, la ora 11, vineri. Ministrul Apărării, Angel Tilvăr, a venit să bifeze o vizită absolut protocolară în locația amintită, pentru a vedea cum militarii s-au pus să ridice containerele folosite la realizarea acolo a spitalului modular. Fix când a ajuns ministrul a început ridicarea acestora și instalarea lor pe

Editorial de Ino Ardelean

PSD, partidul bugetarilor; PNL, partidul nimănui

Agitaţie mare în zona politică, zilele trecute, după ce un sondaj a revelat un lucru previzibil, poate nu chiar atât de grabnic, dar în mod cert de aşteptat pentru alegerile europarlamentare, dacă nu se schimbă nimic acolo. Şi mă refer la faptul că PNL a ajuns pe locul 4 în preferinţele electorale ale românilor, după

Prima expoziție a artistului Constantin Brâncuși, în România, după mai bine de 50 de ani se deschide la Timișoara pe 30 septembrie/FOTO

Cea mai importantă expoziție dedicată lui Constantin Brâncuși în ultima jumătate de secol, în România, se deschide publicului pe 30 septembrie, la ora 10:00, ca parte integrantă a programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Curatoriată de Doina Lemny, reputat expert internațional în viața și opera lui Constantin Brâncuși, expoziția „Brâncuși: surse românești

Autogol de zile mari sau sabotaj? La trei ani de la alegeri, Nicolae Robu ne reaminteşte nerealizările sale

La exact trei ani de la momentul în care a fost zdrobit în alegeri de Dominic Fritz, fostul primar Nicolae Robu a ţinut să ne reamintească promisiunile sale neonorate. Mai exact acestea au fost prezentate de grupul său de sprijin de pe Facebook, „Like Timişoara”, pagină administrată chiar de fiica sa. La fix trei ani

Primăria Timișoara câștigă la Înalta Curte de Casație și Justiție un proces cu operatorul ștrandului Termal. Miza, șapte milioane de lei

Municipalitatea timișoreană anunță că a obținut o victorie definitivă în disputa pe care a avut-o cu societatea care opera cunoscutul ștrand Termal – ZHH. Conform informațiilor furnizate, Primăria Timișoara a câștigat la Înalta Curte de Casație și Justiție procesul cu GPG Company SRL, după ce aceasta ”a ocupat fără plată o suprafață de 12.707 mp

Din culisele victoriei Primăriei în faţa clanului Cârpaci. Cum s-a blocat în mandatul Robu intabularea imobilului de pe Loga 52

Primăria Timişoara reuşit să intabuleze pe statul român şi în administrarea municipalităţii una din clădirile de referinţă de pe CD Loga, acaparată în anii 90 de clanul Cârpaci. Imediat după ce primarul Dominic Fritz a anunţat succesul, fostul edil Nicolae Robu a sărit să spună că este meritul lui exclusiv. Nu doar că n-a fost

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.