Exceptie de neconstitutionalitate, invocata in dosarul Poli

Avocaţii unor inculpaţi din dosarul privind finanţarea clubului de fotbal Politehnica Timişoara invocă excepţia de neconstituţionalitate. Apărătorii, inclusiv cel al fostului primar Gheorghe Ciuhandu, susțin că abuzul în serviciu şi complicitatea la această infracţiune nu ar mai fi prevăzute în legea penală.

Bilanțul Tribunalului Timiș, prezentat vineri, a adus o informație interesantă în actualul context. Judecătorul Adriana Stoicescu, preşedintele Tribunalului Timiş, a declarat că într-unul dintre cele mai discutate dosare din ultima vreme a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. Este vorba despre dosarul privind finanţarea clubului Politehnica Timişoara. Solicitarea a fost făcută de avocaţii lui Gheorghe Ciuhandu, Martin Staia, Smaranda Haracicu şi Nicuşor Miuţ, care susțin că infracţiunea de abuz în serviciu şi cea de complicitate la abuz în serviciu nu mai sunt prevăzute de legea penală. „În 27 februarie va fi termen pentru excepţia invocată de avocaţii inculpaţilor. Urmează ca judecătorul de la Tribunalul Timiş să decidă”, a spus Stoicescu.

Dosarul se referă la finanţarea clubului Politehnica Timişoara, în perioada în care acesta era patronat de omul de afaceri Marian Iancu. Ciuhandu este acuzat de abuz în serviciu, iar alte persoane, printre care și fostul viceprimar Adrian Orza și fostul secretar Ioan Cojocari, de complicitate la abuz în serviciu. Procurorii DNA susțin că acordarea unor sume de bani „în mod abuziv şi contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008 – 2011, din bugetul local al municipiului Timişoara, în cuantum total de 27,1 milioane de lei către S.C. Politehnica Timişoara S.A. (…) nu au servit intereselor comunităţii, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul clubului de fotbal, finanţarea fiind ilegală”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (februarie 17th, 2017 at 20:22 )

BOY’S!ÎN PRIMUL RÂND AȚI BATJOCORIT FOTBALUL!DECI LA PUȘCĂRIE TOȚI CEI VINOVAȚI JEGOȘILOR!!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Săptămâna Verde… internațională! Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara a fost, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, gazda unui schimb educațional internațional desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Green Ideas Without Borders” (2025-1-HU01-KA210-SCH-000364218). Proiectul, realizat în parteneriat cu Kazinczy Ferenc Általános Iskola és Alapfokú Művészeti Iskola din Debrecen, Ungaria, promovează educația ecologică, sustenabilitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația fără frontiere: elevii din Timișoara și Debrecen învață împreună pentru un viitor verde/FOTO
Dragi Frați și Surori în Cristos, cel mai mare eveniment al vieții bisericești este moartea pe cruce și învierea lui Isus Cristos. Pentru această sărbătoare ne pregătim în fiecare an timp de patruzeci de zile și dorim să o celebrăm în mod vrednic. Mesajul sărbătorii este acesta: Isus nu a rămas în mormânt și nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului – Sfintele Paşti 2026
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Sărbătoarea Floriilor deschide Săptămâna Mare, perioada cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, după 40 de zile de post. Aproximativ 1,5 milioane de români își serbează, cu această ocazie, ziua de nume. Sărbătoarea Floriilor este închinată momentului intrării triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Floriile, sărbătoarea care vesteşte Învierea Domnului. Aproape 1,5 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.