Stirile din ziua: 21 februarie 2017

Canalul Bega, tot mai aproape de reabilitarea de 14 milioane de euro

Canalul Bega, tot mai aproape de reabilitarea de 14 milioane de euro

Proiectul de reabilitare a canalului Bega şi de reintroducere a transportului naval se află la un pas de a deveni realitate. Documentaţia pentru finanţarea în valoare de aproape 14 milioane de euro a fost recitită ultima dată de partenerii de proiect, urmând a fi trimisă pentru primirea banilor.

O bucata din fostul bordel Sari Neni s-ar putea cumpara! La pretul la care, in 2016, se putea cumpara tot

Primăria Timișoara ar putea cumpăra totuși o parte din fostul bordel Șari Neni. Este pentru a treia oară în mai puțin de un an când clădirea intră în plenul CL. În mai 2016, CL era de acord cu plata a 120.000 de euro pentru 564, 87mp. Acum, pentru aceeași sumă, s-ar cumpăra cu… 100 mp mai puțin.

Primăria Timișoara, amendată pentru TimPark

Robu respinge extinderea TimPark: Sunt niste excese, am promis ca nu introducem plata intre blocuri

Pe ordinea de zi a plenului CL ar fi trebuit să intre un proiect care se referea la extinderea parcării cu plată pe încă 21 de străzi din oraș. Acesta a fost însă retras, chiar înainte de începerea ședinței, de primarul Nicolae Robu, care susține că au fost încălcate anumite principii.

Nicolae Robu telefon

Cum se impart banii publici la sport: Robu nu intelege de ce Firea poate si el nu

La București se poate, la Timișoara nu! Clubul sportiv al primăriei conduse de Gabriela Firea îi va plăti Cristinei Neagu un salariu de 300.000 de euro pe sezon, în următorii doi ani. În același timp, clubul sportiv al primăriei conduse de Nicolae Robu suflă și în iaurt când vine vorba despre salarii. De ce? E greu de spus.

Transfer de senzatie pentru Timba

BC Timba Timișoara a înregimentat un nou jucător în încercarea de a accede pe prima scenă a baschetului din România. Conducătorii echipei bănăţene au ajuns la o înțelegere, valabilă până la finalul acestui sezon, cu experimentatul Branko Cuic, care a obținut nu cu mult timp în urmă și cetățenia română.

Tramvaiul 7 nu ajunge prea curand la mall. Inca o eroare de interpretare la Primaria Timisoara

Modificarea traseului tramvaiului 7, astfel încât acesta să ajungă la mallul din Calea Șagului, este încă departe de a deveni realitate. Primăria trebuie să facă un proiect de reamenajare a întregii zone, cu soluții clare de îmbunătățire a calității aerului, care să aibă și certificat de urbanism.

Prin grija fostului deputat Ion Raducanu, in Timisoara se va sarbatori in fiecare an… Ziua Olteniei

Cu toate că nu mai este parlamentar, fostul deputat UNPR de Timiş Ion Răducanu se poate mândri c-a lăsat ceva măreţ în urma lui. Este vorba de o lege care instituie Ziua Olteniei. Dacă aceasta va fi adoptată, în Timişoara, la fel ca în toată ţara, autorităţile locale sunt obligate să sărbătorească Ziua Olteniei.

Despre revolutia lui Horea, Closca si Crisan

Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu” din România, filiala Timișoara, organizează sâmbătă, 25 februarie, de la ora 10, în sala festivă a Cercului Militar Timiș, simpozionul „Revoluția lui Horea, Cloșca și Crișan”. Evenimentul îl are ca gazdă pe Ioan Ciama, președintele Societății „Avram Iancu”.

Soarta strazilor din piatra cubica, decisa pe 6 martie! Primaria reia totusi proiectul de asfaltare

Pe 6 martie, instanța va anunța ce a a decis în cazul străzilor din piatră cubică pe care primăria vrea să le asfalteze. Hotărârea care are ca subiect această investiție este suspendată, în urma unui proces intentat municipalității. Între timp, Direcția Tehnică a PMT a pregătit un proiect similar care a apărut deja pe site.

Alin Nica, despre PNL Timis: Ne-am mancat intre noi, in loc sa mergem intr-o singura directie

Unul dintre liberalii cu greutate din Timiș, Alin Nica, primarul din Dudeștii Noi, ar putea candida la președinția filialei. Nu a luat o decizie, deși acest moment ar putea fi foarte aproape, dar pune degetul pe rană în ceea ce privește problemele organizației conduse, în acest moment, de Nicolae Robu.

taxe și impozite

Datornicii care au de dat mai putin de 40 lei la bugetul local, iertati de CL

Au ceva datorii către bugetul local, dar trimiterea somațiilor costă mai mult decât sumele care ar trebui recuperate! Din acest motiv, câteva mii de contribuabili vor fi scutiți de plata restanțelor. Proiectul de hotărâre privind anularea creantelor fiscale mai mici de 40 lei este pe ordinea de zi a plenului de marți.

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel Distribuție a programat marți, 21 februarie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Silviu Motohon nr. 42 Bl. 147, Al. Franz Liebhard Bl. B99, Ariadna, Mureș (p), Bd. Constantin Brâncoveanu (p), Letea, Muzicescu (p), Gh. Cotoșman, Hebe (p), Arieș (p), orele 9 – 17; Buziaș – cartier Florilor, până la str. Principală, Centru

Top