Consilierii județeni au aprobat contractul cadru de închiriere pentru stadionul „Dan Păltinișanu” pe anul în curs. Sumele rămân neschimbate, dar, pentru a nu se mai ajunge în situații unor datorii, la patru restanțe, înțelegerea se reziliază. Restanțele lui ACS Poli vor fi plătite prin intermediul LPF.

Consiliul Județean Timiș, proprietarul stadionului „Dan Păltișanu”, încearcă, din vara anului trecut, să găsească un chiriaș de lungă durată, după ce a expirat contractul de dare în folosință gratuită către ACS Poli. Până atunci, arena poate fi închiriată pentru diverse evenimente. Tariful de închiriere ocazională pentru evenimente sportive va rămâne, în acest an, 5.000 lei, fără nocturnă, respectiv 6.000 lei, cu nocturnă. La toate aceste tarife se adaugă TVA, dar și plata utilităților. Consilierii județeni au aprobat aceste sume în plenul de miercuri. În plus, a apărut o nouă prevedere în contractul-cadru: la patru chirii neplătite, înțelegerea devine nulă. Asta, pentru a nu se mai ajunge în situația în care se află ACS Poli, care are de achitat 183.000 de lei, reprezentând chirie și penalități pentru folosirea stadionului în 2016. Între timp, s-a găsit și o variantă pentru stingerea acestei datorii. „Am făcut un contract de cesiune de creanțe, care va fi transmis, după ce va fi semnat, cât mai repede, de către aparatul de specialitatre și de către mine la nivelul consiliului județean și de reprezentanții clubului, către Liga Profesionistă de Fotbal, unde sunt banii care trebuie să meargă spre Poli. Acești bani vor intra direct în contul consiliului județean. Ca să-i obținem în regim de urgență, am mers pe varianta de a cesiona această datorie de la Ligă spre Poli direct de la Ligă spre consiliul județean”, a declarat Călin Dobra, președintele CJ Timiș. ASC Poli a închiriat, anul trecut, stadionul „Dan Păltinișanu” pentru 12 meciuri din Liga I, Cupa Ligii și Cupa României. Banii la care face referire Călin Dobra sunt din Cupa Ligii.
Scrie un comentariu
3 comentarii pentru acest articol
BOY’S!VOI CERTAȚI VĂ ÎNTRE TIMP FIREA PUNE BUCALE PE HARTA SPORTIVĂ!ASTA CA SĂ VĂ DAȚI SEAMA CÂT DE FRAIERI SUNTEȚI CEI CARE CONDUCEȚI SAU VREȚI SĂ CONDUCEȚI BANATUL TIMIȘ TIMIȘOARA!VAI DE MAMA VOASTRĂ BĂNĂȚENI FĂLOȘI!!!!FACEȚI BĂIEȚI MITING ÎMPOTRIVA CELOR DE LA PRIMĂRIA DIN BUCUREȘTI PENTRU LIBERTATEA CARE O AU SĂ INVESTEASCĂ DIN BANII VOȘTRI PE LA ALTE ECHIPE ȘI VEȚI OBȚINE ȘI VOI ACEȘTI BANI ȘI LA FEL ACEIAȘI DREPTURI!!DAR VOI BĂNĂȚENI COCLIȚI VĂ CERTAȚI ÎNTRE VOI!!!HM!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
de ce dracu tineti cu tot dinadinsu sa tineti Stadionu la voi, sunteti cumva urmasii comunismului, ca doar noi timisoreni impreuna cu puscariasii , din materiale 3 RRR a Intreprinderilor am facut acest stadion .Nu va e rusine sa luati banii siguri de la gura jucatorilor care-i primesc de la televiziuni ,asa creante sa tot iei ca sunt sigure .Am inteles ca ati dat 500.000 de lei echipei Poli din categoria inferioara ,pai la prima liga nu dati !!! Atunci de ce nu dati Stadionul Primariei ,ca Robu a afirmat ca da Stadionul la Poli gratis ,sa-si plateasca consumurile atat sau vreti sa va facem cerc si sa tinem aproape ca la Palatul Victoria nu-i mare lucru ,ne mutam din Piata Operei la CJ.
Individul ala cocotzat vremelnic sef la CJ cica ar avea un job legat de sport dar face tot posibilul sa distruga ce a mai ramas din fotbalul timisorean de performanta. Si primaru e un pampalau, nu inteleg de ce stadionul istoric al Timisoarei se afla la cheremul pesedeului care pana acum nu a facut nimic bun pentru Timisoara, doar a lovit in orasul asta de cate ori a avut ocazia.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
- Consiliul Local Timișoara primește la vot documentația proiectului investițional al viitorului Spital Municipal. Proiectul, în parteneriat public-privat
- Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
- Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
- Primăria Timișoara a emis un nou certificat de urbanism pentru noul stadion ”Dan Păltinișanu”. Lațcău așteaptă demararea lucrărilor
- Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
- Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
- CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc

Administratie
Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Citeşte tot articolul
Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Politica
Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Citeşte tot articolul

Sport
Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Citeşte tot articolul

Social
Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Citeşte tot articolul
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Pentru începutul anului viitor, AS TOUR Timișoara vă propune o escapadă de neuitat la Lisabona, una dintre cele mai fermecătoare capitale europene
Charlottenburg – das Haus, locația care trebuie simțită! Magia Sărbătorilor de Iarnă într-o locație de poveste din Banat
Reduceri de până la 70% și șansa de a câștiga un Mystery Box. Black Friday continuă la Iulius Town Timișoara
Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La Muzel Național al Banatului Timișoara se inaugurează ediția a zecea a expoziției Patrimonium
“O carte pentru fiecare elev”. Un eveniment devenit tradiţional a strâns din nou sute de copii la Sânnicolau Mare
Celebrul sârb Balkan Dad se alătură susținerii proiectului Banat – Regiune Gastronomică Europeană
Black Friday aduce reduceri de până la 70% și Mystery Boxes cu premii, la Iulius Town Timișoara
Expoziția colectivă Tired Mass se deschide vineri, la INDECIS artist run. Epuizarea, munca și limitele corpului, explorate prin artă și întâlniri cu publicul
Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Economic
Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Citeşte tot articolul
Învățământ
Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Știri de ultima oră
Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Preşedintele USR Timiş, Sorin Şipoş, invită PNL la discuţii pentru întărirea polului reformator în Timișoara și Timiș




































Comentarii prin facebook