Șase persoane din Serbia care munceau ilegal pentru o societate comercială din Sânnicolau Mare au fost depistate de polițiștii de imigrări Timiș, la sfârșitul săptămânii trecute. Cei mai șifonați au ieșit reprezentanții firmei, care au fost sancționați contravențional cu o amendă în valoare de 60.000 de lei, după vizita de vineri, 14 decembrie, a oamenilor legii.
Sârbii care munceau la negru, fără aviz de angajare, au vârstele cuprinse între 21 și 40 de ani. Cele șase persoane – cinci femei și un bărbat – au fost îndepărtați din țară sub escortă, fiindu-le interzis să mai intre în țară în următoarea jumătate de an. Cercetările i-au condus pe polițiști la concluzia că străinii au intrat legal în țară, cu pașapoartele biometrice, însă nu aveau drept de muncă în România.
Întregul grup de muncitori din Serbia a fost condus la punctul de trecere a frontierei de stat și îndepărtat din România. Firma din Sânnicolau Mare a fost amendată cu 60.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Comentarii prin facebook