Arhiva pentru luna: ianuarie 2019

Oaspeți din Serbia, spectacol la operă și slujbe în biserici de Sfântul Sava, la Timișoara

Oaspeți din Serbia, spectacol la operă și slujbe în biserici de Sfântul Sava, la Timișoara

De Sfântul Sava, întemeietorul bisericii şi statalităţii sârbe şi ocrotitorul şcolilor sârbeşti de pretutindeni, la Timișoara vor avea loc o multitudine de evenimente pentru marcarea zilelor de sărbătoare. Sărbătoarea centrală a Sfântului Sava va avea loc la Opera Naţională din Timişoara în 26 ianuarie, începând cu ora 19.00. După Academia Festivă va avea loc spectacolul

Polițist înjunghiat în Timiș

Bărbat înjunghiat de fratele său, în stare gravă. Agresorul este recidivist

O persoană a ajuns în stare gravă, la spital, după un scandal care a avut loc aseară, în localitatea timișeană Carani. În urma altercației dintre doi bărbați în vârstă de 48 și 61 de ani, cel mai tânăr dintre ei a fost înjunghiat cu un cuțit de cel ce-i este frate. Scandalul s-a petrecut pe

Liceul Iris din Timișoara va fi reabilitat în toamnă! Vor fi montate panouri solare și fotovoltaice pentru încălzire

Liceul IRIS din Timișoara va fi reabilitat cu bani europeni și cu fonduri din bugetul Consiliului Județean Timiș. În clădirea unde învață 225 de copii cu deficiențe de vedere, sindrom Down sau autism vor avea loc lucrări de anvelopare termică, lucrări la acoperiș și de accesibilizare a spațiilor pentru persoane cu dizabilități. Vor fi realizate

SCM Timișoara

Duelul Leilor! SCM Timişoara, meci greu pe terenul campioanei, la Oradea

SCM Timişoara continuă traseul în Top 6 cu o vizită pe terenul campioanei en-titre, CSM Oradea. Partida contează pentru etapa a doua și se va juca sâmbătă, de la ora 20.00, în arena „Antonio Alexe”. După succesul cu liderul, CSU Sibiu, acum urmează un alt meci împotriva unei echipe în fața căreia SCM a cedat

Deputatul Pavel Popescu, șoc la Antena3: „Mai știu un partid înființat de un securist, Dan Voiculescu” / VIDEO

Deputatul Pavel Popescu a făcut istorie la Antena 3, blocându-i pentru câteva clipe pe Gâdea, Badea și celați „ciuvici” din studiou. El a vorbit de funie în casa spânzuratului, amintind că patronul televiziunii, Dan Voiculescu, a colaborat cu Securitatea. În timp ce se discuta de Dacian Cioloș, toți cei din studiou dând verdictul că partidul

Robu la curatenie

Nicolae Robu: „În Timișoara este cea mai mică poluare a aerului dintre orașele mari din România”

Dintre orașele de top ale României, din punct de vedere a populației, Timișoara este singurul nepoluat. Sau cel puțin așa apare într-o statistică făcută de Breathlife, un sistem de monitorizare a calității aerului, patronat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Motiv pentru ca primarul Nicolae Robu să exulte, mai ales că Oradea și Clujul apar ca orașe poluate.

Doi jucători de perspectivă de la ASU Politehnica, selecţionaţi la naţionala sub 16 ani

La începutul lunii februarie, reprezentativa Under 16 a României, formată din juniori născuți începând cu anul 2003, se va deplasa în Cipru pentru un cantonament în care va disputa și două partide de verificare. Printre „tricolorii” pregătiți de Adrian Văsâi se numără portarul Alexandru Borbei și mijlocașul Mădălin Ursu, ambii de la ASU Poli. Echipa

fara apa

Zona de nord a Timișoarei, afectată de o avarie la o conductă de apă

Timișorenii din partea de nord a orașului sunt afectați de o avarie majoră la o conductă magistrală de apă de pe strada Mătăsarilor. Astfel că, la robinetele consumatorilor din nordul Timișoarei presiunea apei va fi scăzută. Echipele Aquatim intervin la intersecția străzilor Mătăsarilor cu Lalelelor. Se estimează că defecțiunea se va remedia în aproximativ 4

Triplă infracțiune comisă de un tânăr tirist, care a fost prins fără permis de conducere de polițiștii de frontieră

Tupeu și inconștiență pentru un tânăr șofer de tir. Bărbatul a fost depistat de polițiștii de frontieră din Timiș în timp ce se afla la volanul automarfarului, fără să aibă permis de conducere. În data de 23 ianuarie, în jurul orei 13.30, tiristul ucrainean în vârstă de 22 de ani le-a prezentat oamenilor legii de

Două certitudini la Ripensia! Un portar şi un fundaş au semnat cu trupa lui Pelici

Ripensia a efectuat primele transferuri din această pauză de iarnă. Au semnat cu gruparea roş-galbenă, o înţelegere valabilă până la vară, experimentatul fundaş Andrei Tînc şi tânărul goalkeeper Horaţiu Moldovan. Ambii au mai lucrat în cariera lor cu antrenorul Alexandru Pelici. Andrei Tînc a mai evoluat la formaţii precum CSM Reşiţa, Arieşul Turda, FC Bihor

Mașină de 25.000 de euro, confiscată de polițiștii de frontieră din Timiș

O femeie care era pe punctul de a trece granița în România, dinspre Serbia, a rămas fără autoturismul său în valoare de 25.000 de euro. Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să confiște mașina, întrucât aceasta era furată. Alerta a fost introdusă de autoritățile din Italia, anul trecut, în data de 4 octombrie. Tânăra în

Sute de amenzi acordate și zeci de permise de conducere suspendate de polițiștii rutieri din Timiș

Zeci de persoane au rămas fără permise de conducere în urma acțiunii pe care au făcut-o polițiștii din Timiș. Au fost patru zile în care s-a acționat în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, fiind acordate aproape 500 de amenzi celor care nu au respectat regulile din trafic. Ca de fiecare dată, cele mai

Protest împotriva „ordonanței infractorilor”, la Timișoara

La Timișoara se pregătește un nou protest, care va avea loc astăzi. „Protest împotriva ordonanței infractorilor” este denumire acțiunii organizată de Inițiativa Timișoara și Timișoara Civică. Protestul este programat să înceapă în jurul orei 19.00, în Piața Operei din Timișoara. „Dragi prieteni, vă invităm din nou în Piața Operei, să transmitem un mesaj clar, nu

Handbaliștii timișoreni, victorioși și în ultimul amical, susținut în Serbia

Victorie și în ultimul amical pentru SCM Politehnica Timișoara. Handbaliștii antrenați de Pero Milosevic au trecut granița, în Serbia, pentru a susține ultimul test din cadrul pregătirilor de iarnă, în compania celor de la MRK Kikinda, pe care i-au învins, ieri seara, la două goluri diferență, scor 27-29 (15-16). Cu excepția lui Cîmpan, care a

fara apa

Mai multe localități din Timiș vor fi lăsate astăzi fără apă

Mai multe localități din Timiș vor fi afectate astăzi de întreruperea apei. Aquatim efectuează lucrări de spălare și igienizare a rețelei de distribuție a apei. Astăzi, în data de 25 ianuarie 2019, în intervalul orar 9.00 – 14.00, se va întrerupe apa în localitatea Jebel. În intervalul orar 12.00 – 17.00 apa va fi întreruptă

Întreruperi de curent

Întreruperi de curent

E-Distribuție a programat vineri, 25 ianuarie, întreruperi de energie electrică astfel: Hitiaș 8.00 – 15.00; Izvin, Zona central și spre gară, Giroc, str. Timișoarei nr. 20; Timișoara, blv. Eroilor de la Tisa (p), Miorița (p), Daliei (p), Alexandru Vaida Voievod (p), Sovata, Baia, Muntele Mic, Zefirului, Poiana Mărului, Energiei, Subuleasa, Aviatorilor; Uivar, Pesac 9.00 –

Nicolae Robu nu-l vrea pe Crin Antonescu pe lista PNL la europarlamentare

Nicolae Robu surprinde din nou prin ultimele declarații făcute. Primarul Timișoarei nu-l consideră potrivit pe Crin Antonescu – fost președinte al PNL din 2009 până în 2014 – ca și candidat pe lista PNL la europarlamentare. Potrivit celor de la Agerpres, Robu menționează că fostul preșdinte interimar al României nu corespunde așteptărilor electoratului PNL. „Nu

Avarie majoră în Timișoara

Zone importante ale Timișoarei, afectate mâine de întreruperea apei calde și a încălzirii

Timișorenii vor fi afectați, mâine, de întreruperea apei calde și a celei reci hidrofor, dar și a încălzirii. Inconveniența este cauzată de oprirea în alimentarea cu energie electrică, în urma unor lucrări efectuate de ENEL SA. Astfel, vor fi afectați timișorenii care locuiesc pe Bulevardul Eroilor, 1 Decembrie, strada Daliei, Gutenberg, Milcov, Sat Nou și

Editorial de Eugen Sasu

Cum era să punem botul la propaganda ieftină a PSD Timiș

Pe bune că-i înțeleg pe oamenii ăștia de la PSD Timiș. Imaginați-vă un Călin Dobra, Dan Idolu, domnișorul Simonis și alții din filială că împing o stâncă din vale și când să zică c-au ajuns cu ea sus, bolovanul lui Dragnea se rostogolește ca-n mitul lui Sisif. Cum să faci imagine PSD-ului în Timiș dacă

Locuitorii unei comune de lângă Timișoara vor avea internet gratuit

Internet gratuit pentru locuitorii comunei Dudeștii Noi, care se află în apropierea Timișoarei. Primăria va instala cinci „hot spot-uri” în locuri publice din localitate. Proiectul Primăriei Dudeștii Noi se va concretiza în luna februarie. Inițiativa vine în sprijinul tinerilor, în special, dar și al altor persoane care folosesc telefoante smart, tablete și laptop-uri. Vor fi

Top