Experiment inedit la europarlamentare în Timiş. Alegeri cu primari plecaţi în vacanţă

Neavând o miză imediată şi foarte concretă, alegerile europarlamentare n-au atras niciodată foarte mulţi români la vot, respectiv în jur de 30% (în paranteză fie spus, alegerile pe care le avem în faţă pot fi mai interesante, deoarece sunt două partide, PSD şi ALDE, care în ultimul timp au transmis clare mesaje eurosceptice). Ca atare, aceste alegeri au fost tratate de partide ca un fel de test dinaintea alegerilor naţionale (prezidenţiale, locale, parlamentare). Test în care se verifică forţa organizatorică a partidelor. De menţionat că şi alegerile din 26 mai reprezintă uvertura a doi ani electorali cu patru cicluri de alegeri. Se ştie, la nivel de organizare PSD e lider absolut în România. Mai era pe vremuri şi PDL, mult mai organizat decât PNL-ul actual. Şi nu-i un secret că forţa de organizare este dată într-o foarte mare măsură de numărul de primari, la care tot PSD conduce detaşat.

ino-ardelean-editorial

Acestea fiind zise, să ajungem în judeţul Timiş unde se întâmplă un fenomen ciudat cu doar două luni şi câteva zile înainte de alegeri. Astfel, la PSD peste 20 de primari sunt decişi să boicoteze europarlamentarele. Şi asta dintr-un total de 52 de primari cât a avut PSD în urma alegerilor din 2016. Edilii în cauză au intrat în conflict cu preşedintele PSD Timiş şi al CJ Timiş, Călin Dobra. De altfel, ei au boicotat şi alegerile interne din 1 martie, atunci când Dobra a fost ales oficial preşedinte al organizaţiei. Şi ca sfidarea să meargă până la capăt, mulţi dintre aceşti primari şi-au programat concedii în perioada alegerilor. Iar alţii, foarte probabil, vor juca pentru Pro România fostului premier Victor Ponta. Mai trebuie spus că printre primarii „rebeli” se numără nume grele în partid, foşti vicepreşedinţi ani la rândul ai PSD Timiş, aşa cum ar fi Sabin Bociu sau Marcel Muia. Prin urmare, misiunea lui Dobra la aceste alegeri, mai ales într-un bazin mai degrabă de dreapta cum este judeţul Timiş, va fi una extrem de grea. Cu sabia lui Damocles deasupra capului, el chiar ar putea pierde preşedinţia filialei pe care abia a câştigat-o.

Lucrurile sunt trase parcă la indigo în PNL Timiş. Aici sunt tot în jur 20 de primari, dar dintr-un total de 38, aflaţi în coflict deschis cu preşedintele organizaţiei, Nicolae Robu. Printre ei, şi marea majoritate a primarilor de oraşe. La fel ca cei din PSD, unii dintre ei şi-au programat concedii în timpul alegerilor. În Tenerife! Prin urmare, cele mai importante partide ca forţă organizatorică vor aborda aceste alegeri fără o parte însemnată a liderilor de opinie. Şi când spun organizare, nu mă refer doar la campania electorală, ci la ziua votului. Atunci când primarii au un rol covârşitor în aducerea oamenilor la urne.

Fără acest mare atu al primarilor, alegerile din Timiş vor fi mult mai echilibrate, şi asta în avantajul Alianţei USR-PLUS. Alianţă care, chiar şi în sondaje social-democrate este dată pe locul II în Timiş, după PNL, dar în faţa PSD. Mai mult, pe Timişoara, USR-PLUS ar fi chiar pe primul loc. De aceea, în Timiş se anunţă o luptă extrem de interesantă pentru locul I. Dincolo de sondaje, lipsa primarilor şi prestaţia catrastrofală a guvernării, PSD nu trebuie chiar neglijat. Şi asta fiindcă, să ne amintim, a câştigat ultimele două cicluri de alegeri la distanţe apreciabile. PNL, care ar trebui să zburde într-un judeţ liberal, dincolo de boicotul primarilor, îl mai au pe Nicolae Robu preşedinte, lucru care nu-i avantajează sub niciun fel. Atfel că, Alianţa USR-PLUS are toate şansele să câştige în Timiş, chit că n-are forţa organizatorică a PSD şi PNL. Dar asta cu condiţia ca Dacian Cioloş să epuizeze odată stocul de personaje groteşti, gen Oana Bogdan.

P.S. Şi Pro România are şansele unui scor bun în Timiş, dar în niciun caz să încurce primele trei formaţiuni. În schimb, aproape sigur, va fi în faţa ALDE.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

george orwell a spus: (martie 15th, 2019 at 09:19 )

26 Mai va fi sfarsitul lumii pentru multi liberaloizi si socialisti; vor primi cea mai strajnica palma peste ceafa groasa bulgareasca ce va duce la moartea USL-ul in Banat. Era si cazul. Impreuna au inrosit vestul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara

Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.