Pentru Nicolae Robu, USR e un partid de veleitari care debitează prostii

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, se luptă din nou „politic” cu cei de la USR. Întrebat dacă la alegerile viitoare noul partid va fi peste formaţiunea liberală, Robu i-a numit pe reprezentanţii acestuia veleitari, persoane despre care nu se ştie ce au făcut sau vor să facă şi care debitează prostii.

„Eu zic că e bine dacă se amăgesc cu asemenea cifre, momentul adevărului e foarte aproape: Credeţi că noi nu avem sondaje? Mă vedeţi pe mine crispat? Lumea s-a săturat de aceşti veleitari, pentru că sunt nişte veleitari, atâta tot. Care debitează nişte prostii de te cruceşti! Asta e alternativa României, formată din patru litere? Cred că alternativa trebuie să fie una sănătoasă cu confirmări, nu una cu lozinci. Ce au iei în spate, domne, hai să vedem concret? Noi avem în spate realizări concrete. Ce oameni noi? Şi oamenii noi trebuie să aibă realizări în spate, noi nu avem oameni noi? Am fost la o întâlnire cu studenţii liberali, avem sute de studenţi, avem tineri de nici nu mai ştiu numărul. Dacă e ceva nou înseamnă că e şi bun automat? E nevoie de împrospătare continuă, dar vrem…nici nu îmi vine să spun prostiile ce le spun ei”, a declarat Nicolae Robu.

Şeful PNL Timiş înţelege frustrarea cetăţenilor, pentru că în partide ar fi existat oameni care şi-au văzut interesul propriu, dar USR nu e o alternativă viabilă. Este partidul care spune că va fi bine dacă se elimină proprietatea privată, spune Robu. „Adică să vii şi să spui că omenirii îi va fi bine atunci când nu va mai fi proprietate privată. Votaţi, acolo, stimaţi români, dacă nu vă place să aveţi proprietăţi, alternativa USR vă stă la dispoziţie. Am mai trecut printr-o etapă fără proprietăţi şi s-a văzut cum a fost în ţară, asta înţeleg aceşti veleitari. După multe decepţii, fundamentate, pentru că toate partidele, PNL nu a făcut excepţie, au apărut oameni care s-a dovedit că nu au urmărit interesul public, nu au fost oneşti, nu au dat satisfacţie cetăţenilor. Astfel a apărut o reacţie de respingere în bloc, greşită cred eu. şi e normal să votezi o entitate, o abstracţie, nu cunoşti niciun om de acolo, nu ştii ce au făcut aceşti oameni, nu ştii nici măcar ce vor să facă, nu ştii ce e acolo stânga dreapta. Eu cred că românii nu vor face o asemenea greşeală”, susţine Nicolae Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (martie 23rd, 2019 at 17:25 )

cam mult papagalicesti, asa „necrispat” cum pretinzi ca esti. tu sa-ti pregatesti pijamalele pentru puscarie, robulache. sau pentru azil, ca poate au coruptii de „magistrati” mila de tine, dar tu in libertate nu vei mai fi.

Valentin a spus: (martie 24th, 2019 at 10:21 )

Eu cred că timișorenii nu vor face o asemenea greşeală, să mai voteze Nicolae Robu.

Nelu a spus: (martie 24th, 2019 at 12:25 )

Te uiti in jur in orasul asta: mizerie, gropi, gandaci, capuse, sobolani, tantari, zapada, mormane de gunoaie, iluminat public in rat. Te uiti apoi cine-i primar.
Restul sunt discutii, iar de discutii suntem toti satui. Mai ales de oameni care ne spun ei ce-i bine si ce-i rau, ca stiu ei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)

La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara și-au asigurat prezența în faza următoare a EHF European Cup, după o dublă manșă fără istoric împotriva lituanienilor de la Granitas-Karys Kaunas. Diferența evidentă de valoare dintre cele două formații s-a reflectat clar pe tabelă, bănățenii controlând ambele partide de la un capăt la altul. Grație unui acord între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Calificare fără emoții: SCM Politehnica Timișoara trece lejer de Granitas-Karys și merge în turul trei din EHF European Cup
Ediția aniversară cu numărul zece a Timișoara City Marathon, powered by UPT, a marcat un nou record istoric de participare, adunând la start peste 2.000 de alergători din România și alte 21 de țări. Evenimentul, devenit deja o tradiție de referință a orașului, a demonstrat o diversitate remarcabilă: aproximativ jumătate dintre participanți s-au aflat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ediție record la Timișoara City Marathon 2026: Peste 2.000 de alergători de pe trei continente au luat startul
Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.