Cât de „patrioată” este Maria Grapini? Dar PSD-ul?

La mai bine de două săptămâni de la momentul în care s-a înscris în PSD pentru a mai prinde un „coledzi” la Bruxelles, Maria Grapini a venit cu explicaţii privind „transferul” de la liliputanul PPU. De menţionat aici că, în urmă cu un an, aceeaşi Grapini respingea categoric ideea de-a părăsi, pentru un loc pe listă, partidul puşcăriaşului Dan Voiculescu. Dar unde ai văzut politician care să-şi respecte cuvântul? Ei bine, ca o variantă feminină a lui Agamiţă Dandanache, cel cu familia luptătoare de la „48 încoace, Grapini şi-a motivat trecerea la PSD prin… „patriotismul”. „Am decis să continui să apăr interesele României, cu o echipă de patrioți, eu însămi fiind o patrioată asumată”, afirmă Grapini. Şi dă-i şi luptă, şi luptă şi dă-i, adversarul malefic fiind, evident, putredul Occident. Apropos, precum Dandanache, şi Grapini este un candidat impus de la centru, de care PSD Timiş nu vrea să audă.

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Acum Maria Grapini probabil n-a ajuns la lecturile care arată că patriotismul, ca de altfel credinţa în Dumnezeu, nu se urlă, se practică. Sau cum spunea mult mai frumos Corneliu Coposu: „Patriotismul este o dragoste discretă pentru ţară, o disponibilitate de a-ţi da oricând viaţa pentru ea şi de a nu mărturisi acest sentiment. Găsesc că afişarea patriotismului este indecentă. Un om care simte dragostea pentru ţară, un om care este decis ca în interesul ţării să-şi sacrifice propria existenţă nu are să se bată pe piept cu sentimentul acesta”. Am aminit aici de Corneliu Coposu, fiindcă în abjecţia lor, PSD-iştii acum mai că-l invocă ar fi de-al lor, după ce ipochimenul numit Aurelian Pavelescu a pus la picioarele urmaşilor PCR rămăşiţele istoricului partid, care a făurit România Mare.

Acum să vedem şi cum stă treaba cu „patriotismul” Mariei Grapini. A fi patriot înseamnă să-ţi cunoşti propria limba? Toată lumea ar spune că da. Grapini în schimb a devenit celebră prin perversiunile la care a supus limba română, aşa „patrioată” fiind. A fi patriot înseamnă să nu faci de râs România peste hotare? Ce-a făcut la o recentă conferinţă de presă, când a chinuit (şi) în limba engleză înseamnă o bătaie de joc nu doar la adresa propriei persoane, ci a şi a ţării pe care o reprezinţi.

A fi patriot înseamnă a păstra România în zona civilizată a Europei, în UE? Cei mai mulţi români spun că da… Grapini, precum colegii ei, fac însă eforturi disperate pentru a ne îndepărta de această Europă. De ce? Evident nu din „patriotism” cum urlă lichelele, ci pentru protecţia hoţilor care au spoliat această ţară în ultimele trei decenii. Apropos, un patriot adevărat este de partea poporului sau a celor care au furat şi împilat poporul? „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor”, spunea şi Tudor Vladimirescu.

Şi-un amănunt de culoare despre colegii de „patriotism” ai Mariei Grapini. Se ştie, prima pe lista „patrioţilor” este Rovana Plumb, al cărei fiu, probabil „patriot” ca mă-sa, şi-a înmatriculat bolidul de lux în Bulgaria, pentru a nu plăti taxe în România. Printre taxe se număra şi timbrul de mediu, act normativ promovat chiar de Rovana Plumb în perioada în care era minsitru al Mediului. Evident că, într-o ţară normală, şi nu una condusă de ticăloşi şi hoţi, „patrioata” era trimisă acasă urgent, iar nu la Bruxelles.

Şi dacă tot am recurs la citate, o să închei cu unul al literatului englez Samkuel Johnson. Fără a fi neapărat de acord cu el, am recurs la vorbele englezului fiindcă se potrivesc perfect PSD-iştilor şi Mariei Grapini: „Patriotismul este ultimul refugiu al ticălosului”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (aprilie 15th, 2019 at 17:26 )

„ProtectiaHotilor” este valabila si pentru aceasta fiinta analfabeta si grobiana.

titi a spus: (aprilie 16th, 2019 at 08:20 )

si proasta si urata si olteanca!

anteconbega a spus: (aprilie 16th, 2019 at 10:16 )

Proastă nu e. E jmecheră. Olteancă nu e. E moldoveancă. Ce vină ar avea Oltenia? Ce vină are Moldova?

liviu bivol a spus: (martie 7th, 2023 at 11:56 )

O pocitanie, croitoreasa agramata, care vorbeste GRAPINEZA .

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean

Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Handbaliștii viola și-au aflat adversarul din turul al treilea al EHF European Cup. Tragerea la sorți de astăzi le scoate în cale formația muntenegreană RK Lovćen Cetinje. Cele două grupări au în comun faptul că au fost antrenate în trecut de Pero Milosevic. Cu antrenorul muntenegrean la timonă, SCM Poli a cucerit Cupa României în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adversar mai greu pentru SCM Poli în Europa. Alb-violeții au meci de campionat, miercuri
Spectacolul din tribune a fost înlocuit cu ecrane reci, iar fanii au devenit simpli pioni în goana după rating. Programările absurde ale meciurilor lasă suporterii în afara stadioanelor, transformând sportul rege într-o afacere de studio. Iar fanii alb-violeți sunt printre cei mai dezavantajați de programările Digi. Peluza Sud Timișoara a fost mereu recunoscută pentru spiritul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
Municipalitatea pare să fi făcut primul pas din operațiunea ”Pipa Păcii” în relația cu Consiliul Județean Timiș și anunță că pregătește terenul și parteneriatul cu Consiliul Județean pentru construirea parcării multietajate de la Spitalul Județean. În baza acordului, municipalitatea va contribui cu terenul de 9.700 de metri pătrați, iar CJT va avea responsabilitatea pentru proiectarea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță primul pas din asocierea cu CJT pentru construirea parcării de la Spitalul Județean
Senatorul AUR Ciprian-Titi Stoica a acuzat echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, că ar fi implicată în meciuri trucate. El îi acuză pe preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis, şi fostul primar, Dominic Fritz că ar fi fost implicaţi în aceste blaturi. Pe de altă parte, Stoica se recomandă ca mare polist.  Senatul a dezbătut şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Delir la tribuna Senatului. “Polistul” Ciprian-Titi Stoica acuză Poli Timişoara… de blaturi. Implicaţi ar fi şi Dominic Fritz şi Alfred Simonis
Poliţiştii locali au sancționat, cu 2.000 de lei, un conducător auto pentru că și-a parcat autoturismul, ocupând nu unul, ci două locuri destinate persoanelor cu dizabilități.  De la începutul acestui an, Poliţia Locală a tăiat amenzi de peste 1,5 milioane lei pentru astfel de fapte. Polițiștii locali acționează în teren și ca urmare a sesizărilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A “parcat ca un bou” pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități şi a fost amendat cu 2.000 de lei
Orașul de pe Bega va găzdui, pe 26 noiembrie, evenimentul Meet Timișoara, o platformă de întâlniri din România construită pentru a-i pune față în față pe furnizorii de servicii pentru evenimente dedicate profesioniștilor cu cei care au nevoie de ele. Evenimentul este organizat de Visit Timișoara, Organizația de Management al Destinației, prin Timișoara Convention Bureau,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Capitala Banatului găzduiește Meet Timișoara, prima întâlnire a celor care activează în industria de evenimente din România, Serbia și Ungaria
Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, a fost desemnată laureata de anul acesta a premiului Timișoara pentru Valori Europene. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc în data de 6 noiembrie, în cadrul Forumului Timișoara pentru Valori Europene. Distincția vine la pachet cu un premiu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lidera opoziției din Belarus va primi premiul Timișoara Award for European Values
Consiliul Județean Timiș caută furnizor pentru patru noi autoutilitare. Acestea ar urma să ajute administrația județeană în desfășurarea activității, iar suma oferită la licitație se apropie de jumătate de milion de lei. Conform licitației lansate pe SEAP, CJT dorește să achiziționeze patru autoutilitare pentru parcul propriu al Consiliului Județean Timiș. Acestea sunt necesare, se spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană vrea să achiziționeze patru noi autoutilitare, cu alimentare pe motorină
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.