Locuitorii din Șag vor fi afectați de întreruperea apei aproape pe tot parcursul săptămânii viitoare. În perioada 8 – 12 aprilie, între orele 9.00 – 17.00, se va întrerupe apa în Șag, pentru spălarea rețelei de distribuție, cu utilaje speciale, cu amestec de apă și aer sub presiune.
Spălarea conductelor face parte din programul de mentenanță preventivă și urmărește asigurarea calității apei distribuite consumatorilor.
„La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată”, transmit reprezentanții Aquatim.
Comentarii prin facebook