Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi spune că discutarea azi, la Bruxelles, a situației statului de drept în România și avertismentele referitoare la posibilitatea activării „opțiunii nucleare” (adică a Articolului 7 din Tratatul UE) în situația în care Guvernul va lua, prin OUG, măsuri care vor afecta sistemul judiciar sunt de o gravitate extremă.
Avertisment dur al Comisiei Europene pentru Guvernul Dăncilă. Susţinere totală pentru Laura Codruţa Kovesi
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat Guvernul României, într-o conferinţă de presă, că dacă va da Ordonanţe pe justiţie CE se va îndrepta automat împotriva ţării noastre. În schimb, Timmermans a avut doar cuvinte de laudă pentru Laura Codruţa Kovesi. Frans Timmerman a afirmat că, datorită MCV-ului, în România se înregistraseră în ultimii ani…
Festivalul Timfloralis se extinde şi în Piaţa Unirii
Zona centrală a Timişoarei se va umple în a doua jumătate a lunii aprilie de flori. Primăria a anunţat că, în premieră în acest an, festivalul Timfloralis va fi extins și în Piața Unirii. Un număr de 10 floriști locali, naționali și internaționali, au anunţat că vor participa la eveniment, împreună cu cei de la…
Tineri care au furat un motocultor dintr-o casă, în Timiș, prinși de polițiști
Au încercat să profite de faptul că o casă a rămas nesupravegheată pe timpul nopții, însă au fost prinși la scurt timp. Este vorba de trei tineri cu vârste între 19 și 27 de ani, care au sărit poarta unei locuințe din localitatea timișeană Saravale, de unde au furat un motocultor. Cei trei hoți au…
Maria Grapini a fost făcută de râs de compania Vola, după ce-a inventat o ţară
Compania de rezervări aeriene Vola a luat-o peste picior pe eurodeputata Maria Grapini, după ce aceasta a inventat o nouă ţară: Letiţia. Într-o postare pe Facebook, compania descrie atracţiile turistice ale… Letiţiei, cu capitala Rigla. Într-o postare pe Facebook făcută marţi, deja celebra eurodeputată Maria Grapini, a inventat o nouă ţară, Letiţia. „Cativa eurodeputati inimosi…
După luni întregi de pauză, la Timișoara a reînceput curățenia stradală
După luni întregi în care au dispărut complet din peisaj din pricina lipsei unui contract între Primărie și o societate de salubrizare, muncitorii care curăță strada au reapărut în centrul Timișoarei. Azi-dimineață, în centrul urbei, au fost văzuți la treabă aproximativ 30 de angajați ai firmei Brantner Servicii Ecologice. Străzile din Timișoara erau necurățate din…
Vreți un cățeluș sau o pisică? La Timișoara va avea loc un Târg de adopții
Sunt suflete care au nevoie de mângâiere, de sprijin și de un cămin. Cei care-și doresc un animal de companie – cățeluș sau o pisică – își pot găsi micul companion la un Târg de Adopții care va avea loc la Timișoara. Târgul de Adopții va fi la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară…
Mii de timișoreni s-au plimbat la sfârșitul săptămânii trecute cu vaporașul pe Bega
Mii de timișoreni au profitat de vremea frumoasă de la sfârșitul săptămânii trecute și s-au plimbat cu vaporașele, pe Bega. Weekend-ul trecut aproape 4500 de timișoreni și turiști au ales să admire Timișoara de pe apă. Vârful de călători a fost atins dunimică, zi în care au „plutit” cu vaporașele 2.700 de călători, în timp…
Vineri se inaugurează Târgul de Paşti din Piaţa Victoriei
Timișorenii sunt așteptați începând de vineri, 5 aprilie, la Târgul de Paşti. Evenimentul se va deschide, oficial, de la ora 17. Primăria a pregătit 50 de căsuţe unde se vor comercializa produse specifice sărbătorilor pascale. Nu vor lipsi decoraţiunile de sezon, produse handmade, ciocolată de casă, ceramic, artizanat, lumânări parfumate, produse de patiserie, vin, jucării etc.
Se întrerupe apa într-o localitate din apropierea Timișoarei
Locuitorii din Recaș vor rămâne preț de câteva ore fără apă la robinete. Întreruperea programată de Aquatim va avea loc joi, în 4 aprilie, între orele 9.00 – 12.00, pentru spălarea bazinului de aerare. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de…
Compania Visma Software s-a relocat în United Business Center 3 şi face angajări
United Business Center 3 (UBC 3), cea mai modernă clădire office din Timişoara, găzduieşte, din luna martie a acestui an, noile birouri ale companiei Visma Software, dezvoltator norvegian de soluţii software pentru managementul afacerilor. UBC 3 este cea mai nouă clădire de birouri livrată pe piaţa din Timişoara, de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, şi…
Incendiu în Calea Șagului. O rulotă a fost distrusă de flăcări / FOTO
O rulotă de tip fast-food a fost mistuită în această dimineață de flăcări. Incendiul a avut loc în Calea Șagului, iar fumul putea fi văzut chiar și de la sute de metri. Rulota a ars în totalitate. Pompierii au intervenit la fața locului și au făcut ca flăcările să nu se extindă la autoturismele parcate…
Nicolae Robu anunţă un nou mijloc de transport public pe străzile Timişoarei: segway-uri
După minunea cu trotinetele electrice, Primăria Timişoara vrea să adauge un nou mijloc de transport pe lista celor care duc cetăţenii la destinaţie. Municipalitatea se gândeşte să introducă în sistemul de transport public local segway-urile! Deocamdată pare o idee năstruşnică a edilului-şef, iar punerea ei în valoare va depinde de costul implementării. „Vom pune în…
Programul casieriilor și birourilor de relații cu publicul de la Aquatim, modificat pentru două zile
Programul casieriilor Aquatim și al birourilor de relații cu publicul care gestionează reclamațiile, contractele și avizele tehnice se modifică în această săptămână, din pricina acțiunilor de deratizare și dezinsecție care vor avea loc în zilele respective. casieria și birourile cu publicul de pe str. Treboniu Laurian nr. 7A se închid miercuri, 3 aprilie, la ora…
UPT, gazda unui eveniment care va reuni peste 100 de participanți, din 15 țări diferite, de pe patru continente
Universitatea Politehnica Timișoara va fi gazda celei de-a XI-a ediție a conferinței internaționale Professional Comunication and Translation Studies (PCTS11). Evenimentul desfășurat în contextul aniversării Centenarului Politehnicii, în perioada 4-5 aprilie, va avea genericul Limbă și comunicare în era digitală: provocări pentru cercetători, profesori și practicieni. Evenimentul este organizat de Departamentul de Comunicare și Limbi Străine,…
Întreruperi de curent
E-Distribuție Banat a programat miercuri, 3 aprilie, întreruperi de energie electrică astfel: Sacoșu Turcesc 8.00 – 16.00; Giarmata Vii, Uivar, Jebel; Pesac, casnici; Barna, Jurești, Drinova, Botești; Timișoara, str. N.D. Cocea, Th. Pallady, Martir Constantin Radu, Arsenie Boca, Traian Simu, Calea Buziașului (p), Grigore Antipa, Toporașilor (p), Magnoliei (p) 9.00 – 17.00; Timisoara, Str,Munteniei (p),…
Colterm întrerupe miercuri apa caldă şi căldura în zona centrală a Timişoarei
În vederea remedierii unei defecțiuni tehnice la rețeaua primară, Colterm anunţă întreruperea furnizării apei calde și a încălzirii la Punctele Termice 1A, 1B, 2, 3, 4, 4A ,4B, 24, în ziua de miercuri, 3 aprilie, între orele 8.00-16.00. Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: 7 Aprilie, Brediceanu, Col.Enescu, Paris, Postăvarul, 6…
Duel de palmares cu CSM Bucureşti. Test pentru viitoarele partide din play-off
În ultima etapă a sezonului regulat, SCM Politehnica Timișoara și CSM București au întâlnire directă competiția internă, în care vor continua ambele în partea superioară, cu aspirații la medalii. Întâlnirea dintre cele două echipe va avea loc miercuri, 3 aprilie, de la ora 16.00, în sala „Constantin Jude” din Timișoara. Disputa va fi transmisă în…
Baloane și puzzle uriaș în centrul Timișoarei de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului / FOTO
,,Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului” a fost marcată astăzi, 2 aprilie, prin acțiuni desfășurate în fața Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, în organizarea Centrului de Resurse și Asistență Educațională Speranța. „În România sunt 11.242 copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (conform datele oferite de ANPCDA și ANPD), din care în județul Timiș…
Autocaracterizare sau mitocănie crasă? Răspuns de vicepreşedinte PSD Timiş la o cerere oficială: „Un „p.lă” de primar nu deţine…”
Deranjat de o familie care i-a făcut o solicitare oficială privind un imobil, primarul PSD din Giarmata, Virgil Bunescu, a avut o ieşire incredibilă. În scris. În rezoluţia petiţiei, el a scris că „un „p.lă” de primar” nu deţine documentele solicitate, trimiţând familia la plimbare. Virgil Bunescu, pe lângă calitatea de primar, are şi funcţia…