Arhiva pentru luna: aprilie 2019

studenti uvt

Studenții UVT au descoperit care este rolul asistentului social în Penitenciarul Arad

Peste 50 de studenţi de studenți de la Departamentul de Asistență Socială, Facultatea de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara au participat la Seminarul organizat de către Penitenciarul Arad, cu tema „Rolul asistentului social în sistemul custodial”. Cu ocazia acestui eveniment, studenții au avut prilejul de a descoperi chiar în penitenciar aspecte din activitatea asistenților sociali și a celorlalți specialiști din departamentul psiho-social.

ion raducanu

Demisie surprinzătoare în prag de alegeri. Fostul preşedinte al UNPR Ion Răducanu pleacă din partid

Timişoreanul Ion Răducanu, preşedintele executiv al Uniunii Naţionale pentru Progresul României – UNPR, a decis să demisioneze atât din funcţiile deţinute, dar şi să renunţe la partidul în cadrul căruia a activat în ultimii ani. Suprinzătoarea demisie vine la puţin timp după ce promitea 12.000 de voturi în Timiş pentru UNPR.

Editorial de Eugen Sasu

Ce preț suntem dispuși să plătim pentru a scăpa de Dragnea?

Mulți am vrea să scăpăm de Dragnea, dar cum? Nu pun mare bază pe tromboniștii lui Ponta, dar dacă ar fi să ne luam după ex-premierul Mihai Tudose am afla că după Paște se dă asaltul la PSD-ul lui Dăncilă și Olguța, al lui Dragnea și Vâlcov, al lui Nicolicea și Iordache, ca patria să fie salvată de criza în care ne bagă oamenii ăștia.

primaria timisoara

Timişorenii au dezbătut bugetul oraşului pe 2019, alături de executivul primăriei

Timp de două ore au reuşit să discute timişorenii şi reprezentanţii municipalităţii pe proiectul de buget al Timişoarei pe 2019. Peste 30 de minute din acest timp au aparţinut doar primarului Nicolae Robu, care a prezentat cu o voce „profesorală” coordonatele proiectului.

SCM Politehnica Timișoara

Meci cu miză pentru handbaliştii lui Poli la Bucureşti

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara sunt în București, deja, pentru meciul programat mâine (miercuri), de la ora 17,30 cu CSM București. Partida poate fi văzută și la televizor, fiind transmisă de TVR HD. Violeții se antrenează în această după amiază, iar mâine forțează obținerea unui rezultat pozitiv, care i-ar apropia de locul al doilea ce duce spre finala mică.

Nicolae Robu

Primarul Robu a pus ochii şi… nasul pe Continental

Nicolae Robu a vorbit din nou despre problemele legate de mirosurile neplăcute din oraş. El s-a referit direct la producătorul de anvelope Continental, asupra căruia cetăţenii din zona Lipovei fac permanent sesizări. Nu a uitat să reamintească şi de producătorul necunoscut de mirosuri urâte din zona de sud a oraşului.

parcari ilegale

Peste o mie de amenzi pentru șoferii care parchează în locuri nepermise și blochează tramvaie, curți și ambulanțe

În Timișoara, în ceea ce privește autovehiculele care staționează neregulamentar, cele mai multe probleme le pun conducătorii auto care își parchează mașinile foarte aproape de liniile de rulare a tramvaielor. Astfel de situații sunt întâlnite cel mai frecvent în Piața Traian și str. Gheorghe Adam.

Miei de Paște

Atenție unde sacrificați mieii! Lista centrelor temporare din judeţul Timiș

Vine Paștele ortodox, iar centrele temporare de sacrificare a mieilor au fost deschise. Unde sunt acestea? Puteți vedea în acest material. În plus, președintele Comisiei de Agricultură din Consiliului Județean Timiș, medicul veterinar Narcis Bobic, face câteva precizări pe care crescătorii de animale sunt obligați să le respecte și este indicat să se țină cont de ele și de către cumpărător, pentru propria siguranță.

societatea timisoara

Societatea Timișoara îi solicită din nou lui Iohannis retragerea decorațiilor celor condamnați și turnătorilor la Securitate

Reprezentanții Societății Timișoara revin cu o nouă solicitare pe adresa președintelui Klaus Iohannis privind retragerea decorațiilor persoanelor condamnate sau a celor care au făcut poliție politică. Ei prezintă şi o listă cu 17 persoane cărora ar trebui să li se retragă decoraţiilor, la loc de frunte fiind fostul premier Adrian Năstase.

Top