Procurorul general al României Augustin Lazăr a primit Premiul Speranța la Timișoara

Augustin Lazăr a primit premiul Speranța din partea Societății Timișoara

Augustin Lazăr a primit premiul Speranța din partea Societății Timișoara

Procurorul general al României Augustin Lazăr a primit, astăzi, Premiul Speranța al Societății Timișoara. „În apărarea justiției independente: procurorii în alertă” se numește dezbaterea la care participă procurorul general, aflat în urbea de pe Bega.

Premiul i-a fost acordat procurorului general al României, deși multe voci au fost împotrivă, numindu-l pe acesta „torționar”, chiar cerând revocarea lui.

„În urmă cu trei ani, când am fost numit procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, mi-am asumat public soluționarea așa-ziselor dosare istorice. La 1 august 2017 procurorii au soluționat cauza denumită generic <<dosarul Gheorghe Ursu>>, în iunie 2018, procurorii militari au finalizat dosarul Mineriadei. În aprilie 2019, la aproape trei decenii de la evenimentele din 1989, secția Parchetelor Militare a înaintat instanței de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic drept <<dosarul Revoluției>>. Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, o muncă impresionantă a procurorilor militari. Soluțiile emise sunt dovezi de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989 și dovezi de responsabilitate pentru educația generațiilor tinere. Datorăm soluționarea dosarelor istorice unei echipe de procurori militari cu experiență, conștiință, numeroși dintre ei de la Timișoara. (…) Din Timișoara le mai transmit colegilor procurori mesajul să-și asume sarcina și răspunderea de a candida în viitorul mandat de procuror general, de a continua proiectele începute. Doresc să vă mulțumesc pemtru distincția acordată”, a spus Augustin Lazăr la Timișoara.

Celor de la Societatea Timișoara li s-a cerut din diferite direcții retragerea premiului Speranța acordat procurorului Augustin Lazăr.

„Chiar trebuie să ne înregimentăm în lanțul de propagandiști, securiști, care vor să-l denigreze pe Augustin Lazăr pentru dosarul Revoluției? Augustin Lazăr este un om obișnuit care a crezut în statul de drept și justiția independentă. Nu ne fac inculpații agenda și nu ne poate nimeni propune să facem ce ne-am propus”, a spus Florian Mihalcea, președintele Societății Timișoara.

[ngg src=”galleries” ids=”4409″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

pilot a spus: (aprilie 15th, 2019 at 18:37 )

Urmeaza sa fie premiați Radu Tinu si Vasile Paul.
Pe aceeași logica. Au acționat in baza legilor in vigoare la data respectiva.

Nicu Falcoi a spus: (aprilie 15th, 2019 at 22:08 )

Societatea Timisoara a ajuns intr-o zona penibila. George Serban, Ioan Monoran, Ioan Craciun etc.. au murit pentru idealurile din decembrie 1989,s-a trezit un imbecil ca si Florian Mihalcea sa premieze tortionarii comunisti.. Augustin Lazar, Monica Macovei etc. Si sa perverteasca impreuna cu Brandusa Armanca si alti complexati toate idealurile de acum 30 de ani. Societatea “Timisoara” a devenit o forma fara fond si o oficina a Servicilor Secrete. Imi este scarba.

Anca S. a spus: (aprilie 15th, 2019 at 22:57 )

Speranța că ce ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii

Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Noua clădire a gării din Lugoj va avea o suprafață de 1096 de metri pătrați, cu parter, și etaj. Zona parterului va fi destinată călătorilor, cu săli de așteptare, casierii și spații comerciale. Vechia clădire a fost demolată pentru a face loc noii investiții care, în mod normal trebuia ridicată cu fonduri europene. Termenul limită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gara nouă de la Lugoj va avea două niveluri și facilități moderne/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Asociația Județeană de Fotbal Timiș a dat startul oficial unui nou proiect de anvergură dedicat fotbalului juvenil. Prima acțiune de selecție vizează copiii născuți în anul 2016, marcând o etapă esențială în strategia pe termen lung de descoperire și formare a tinerelor talente din județ. Fotbalul timișean privește cu încredere spre viitor. Conducerea AJF Timiș...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJF Timiș investește în viitor: A început selecția pentru generația județeană 2016
Premierul Ilie Bolojan va participa luni, 17 august, la inaugurarea Căminului Studențesc al Universităţii de Vest Timişpoarea situat pe strada Renașterii 24B, Căminul este cel mai mare din ţară, având peste 900 de locuri de cazare. Ilie Bolojan vine la invitaţia colegului său de partid (PNL), deputatul Marilen Pirtea, rectorul UVT. Noul cămin este cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ilie Bolojan ajunge luni la Timişoara. Va participa la inaugurarea căminului UVT de pe strada Renaşterii
În acest weekend-ul la Iulius Town au loc activități pentru ca toţi meembrii unei familii să se bucură de experiențe memorabile. Filme în aer liber, ateliere creative, jocuri interactive pentru cei mici, dar și un party pentru participanții la CODRU Running Rave completează calendarul evenimentelor din acest final de săptămână. Până pe 23 august, Iulius...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou weekend pentru toată familia, la Iulius Town: filme sub cerul liber, ateliere și jocuri pentru copii și Runnig Rave
Adormirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe 15 august. Sântămaria Mare, una dintre marile sărbători ale bisericii creştine, marchează trecerea de la vară la toamnă. Sărbătoarea este cunoscută în Apus sub numele de Înălțarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Nu se știu însă cu exactitate nici anul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mare sărbătoare pentru toţi credincioşii. Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare
Meci halucinant în „Ștefan cel Mare”, unde Dinamo a condus în repriza secundă pe SCM USV Timișoara cu 22-0… totul părea terminat, iar gazdele erau ca și câștigătoarele sezonului regular, chiar dacă mai sunt câteva etape. Ce a urmat, este demn de un blockbuster… Timișoara a reușit cumva să revină, a egalat la 22 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolut incredibil! Timișoara revine de la 0-22 și se impune în prelungirile partidei de pe terenul liderului Dinamo
O asociere de două firme va realiza noua intersecție cu sens giratoriu de pe DN 6 km 495+000, pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei și DJ 680, în Lugoj. DRDP Timișoara a semnat contractul de execuție. Intersecția existentă este una de tip „în cruce”, iar separarea sensurilor de circulație se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de execuție pentru noul sens giratoriu de pe Centura Lugoj, în intersecția cu strada Tapiei
Municipalitatea timișoreană a lansat în licitație pe SEAP, proiectul de finalizare a unei noi investiții în care a fost reziliat contractul de execuție cu un constructor care nu și l-a dus la bun sfârșit acordul. De această dată este vorba de o nouă creșă în Ciarda Roșie, lucrările fiind oprite când investiția ajunsese la o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara scoate la licitație lucrările ramase neexecutate la creșa nouă din Ciarda Roșie
Politehnica Timișoara va întâlni sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a III-a a Ligii 2, formația Unirea Slobozia, grupare retrogradată din elită. „Slobozia este o echipă bună, cu jucători buni… Nu au avut un start bun, dar au jucători cu experiență, jucători care au jucat în Liga I. Au jucători care interpretează foarte bine situațiile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel tare cu o echipă ce în primavară era în elită! Poli joacă pe Electrica contra Sloboziei
Angajații de la Formația de lucru Albina (SGA Timiș) ai Administrației Bazinale de apă Banat au început deja lucrul la acumulara Salcia. Prima etapă a proiectului de funcționare în condiții de siguranță a acumulării Salcia este decolmatarea lacului. Proiectul presupune decolmatarea cuvetei lacului pentru a asigura capacitatea de atenuare a viiturilor și înlocuirea echipamentelor hidromecanice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost începute lucrări de întreținere la acumularea Salcia, de lângă Buziaș
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.