Alianţa Vestului s-ar putea baza pe un buget anual de jumătate de milion de euro

Consiliul Local Oradea a aprobat în ultima şedinţă alocarea unei sume de 110.000 de euro pentru participarea în proiectul Alianţa Vestului, asociaţia constituită de municipiul ardelean alături de Cluj, Arad şi Timişoara, după ce primarii din cele patru oraşe s-au săturat să tot umble după aprobări şi hârtii pe la Bucureşti. Conform unor calcule prezentate în respectiva şedinţă, organizaţia cu sediul la Timişoara se va putea baza pe un buget de peste jumătate de milion de euro pe an.

Banii nu vor merge la salarii şi chirii, ci vor fi folosiţi în scopuri bune, pentru plata de experţi şi întocmirea de dosare pentru solicitarea de bani europeni, a anunţat primarul Oradiei, Ilie Bolojan, conform ebihoreanul.ro. „80% din bani se vor duce pe proiectele pe care va trebui să le pregătim pentru perioada de finanţare 2021 – 2027. Sigur, va trebui să avem experţi care să lucreze, dar nu sunt bani pentru salarii”, a declarat Bolojan, conform aceleiaşi surse.
La momentul constituirii, o grămadă de reprezentanţi ai forţelor politice de la Bucureşti, tot felul de organizaţii pro unitate şi lideri de opinie de carton au anunţat imediat că Alianţa Vestului este o organizaţie separatistă, care, chipurile, vrea ruperea Transilvaniei de România.
Consilierii PSD din CL Oradea nu au votat proiectul, abţinându-se de la vot. Discuţii au existat şi acolo, conducătorul grupului UDMR spunând că banii s-ar putea duce pe salarii. Conform calculelor acesteia, din contribuţiile celor patru oraşe componente ale Alianţei ar urma să se adune un buget anual în jur de 526.000 de euro. Oradea va contribui cu 20.000 de lei la patrimoniul iniţial al asociaţiei şi cu o cotizaţie anuală de 0,5 euro pentru fiecare locuitor.
Conform scopului asociaţiei aceasta îşi propune îmbunătăţirea mobilităţii între cele patru localităţi (accelerarea proeictului autostrăzilor Transilvania, Via Carpatia şi Timişoara Belgrad, realizarea unei conexiuni feroviare de mare viteză, etc.), susţinerea dezvoltării economice şi sociale (susţinerea mediului de afaceri prin custere regionale, a parteneriatului între universităţi, etc), creşterea performanţei administraţiei (transferul de bune practici, dezvoltarea de programe comune, etc.) şi promovarea modelului european de politică publică (implementarea conceptului smart-city, digitalizarea administraţiei şi altele).

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

„Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz

A fost şi este în continuare un adevărat “festival” de comentarii negative la adresa lui Nicolae Robu, chiar pe pagina de Facebook a fostului primar. Totul a pornit de la distribuirea unei afirmaţii mincinoase despre primarul Timişoarei, Dominic Fritz, preşedintele USR. Rob al unei imense frustrări şi al unui ocean de ură împotriva lui Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Festival” pe pagina de Facebook a lui Nicolae Robu, după ce a distribuit o minciună despre Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei

CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”

Economic vezi arhiva Economic

La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva luminița de la capătul tunelului a apărut! Constructorii au reușit străpungerea în totalitate a galeriei tunelului mare de pe acest șantier. Momentul mult așteptat al străpungerii tunelului principal de pe tronsonul Margina – Holdea al A1 a avut loc vineri, a anunțat Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Margina – Holdea a avut loc străpungerea tunelurilor/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Catedra Universitară de Parazitologie a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), în parteneriat cu Asociația Patogen Prevenția, anunță organizarea conferinței aniversare „80 DE ANI DE PARAZITOLOGIE LA TIMIȘOARA”. Evenimentul de înaltă ținută științifică se va desfășura în perioada 15-16 octombrie 2026, în incinta universității, marcând opt decenii de la înființarea Disciplinei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric în medicina timișoreană: 80 de ani de excelență în Parazitologie sărbătoriți la UMF „Victor Babeș”
CSC Dumbrăvița e află în fața duelului bănățean cu CSM Reșița, din etapa a 8-a a Ligii 2. Meciul va avea loc marți, 22 septembrie, de la ora 17.30, pe stadionul „Ștefan Dobay” și va fi televizat pe Digi Sport și Prima Sport. Alb-verzii sunt în continuare în căutarea primului succes stagional, însă vor avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajunsă penultima în clasament, Dumbrăvița ar vrea să bată Reșița. Fabian, care nu a luat în calcul ideea unei demisii, vrea o reacție pozitivă din partea echipei
Dominic Fritz a intrat pe ultima turnantă în ceea ce priveşte perioada pe care o mai are de petrecut în fruntea Primăriei Timişoara. Cu zece zile înainte de pierderea mandatului de primar al Timişoarei, Fritz face o trecere în revistă a serviciilor sociale oferite de municipalitate. Dominic Fritz spune că într-un comentariu la o postare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajuns la AMR (au mai rămas) 10 zile, Dominic Fritz vorbeşte de serviciile sociale oferite de Primăria Timişoara
Consilierilor locali timișoreni li se va cere acordul pentru ca, în perioada următoare, Comisia de Negociere cu Terții să înceapă discuțiile în vederea achiziționării de către municipalitate a unei vile situate în cea mai bună zonă a Timișoara, chiar pe Bulevardul CD Loga. Ineditul situației este că de această dată inițiativa imobiliară nu vine din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proprietarii oferă spre vânzare Primăriei Timișoara o vilă sitiuată pe cel mai dorit bulevard din oraş
Primăria Timișoara are în vedere găsirea unei noi posibilități de încasare alternativă a taxelor și impozitelor de la contribuabili. Direcția Fiscală a lansat în licitație un contract prin care terții să încaseze sumele datorate bugetului local. Va fi un contract de peste nouă milioane de lei, întins pe durata a patru ani, durată în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția Fiscală a Primăriei Timișoara pregătește nouă milioane de lei, pe patru ani, pentru găsirea unui nou încasator al taxelor și impozite
Padel Center Timișoara a inaugurat oficial, sâmbătă, 19 septembrie, noua bază sportivă din Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4, un spațiu dedicat exclusiv padelului, amplasat în centrul orașului. Cu șase terenuri autorizate de Federația Internațională de Padel, dintre care patru indoor și două outdoor, noua bază Padel Center Timișoara completează cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șase terenuri de padel în centrul Timișoarei. Padel Center trece la un alt nivel/FOTO
Mai multe străzi principale din zona centrală a Timișoarei sunt închise pentru a lăsa loc unei serii de evenimente dedicate Zilei Mobilității. O ocazie excelentă ca primăria să organizeze aceste acțiuni, sub numele de ”Străzi pentru comunitate” Asfaltul nu a mai fost a vehiculelor și acolo au apărut terenuri de sport, scene de spectacol sau...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Străzile din centrul Timișoarei, închise pentru vehicule, deschise pentru comunitate/FOTO
A fost o oră cu „porți deschise” și goluri pe bandă rulantă, apoi o jumătate de oră mai „temporizată”, în care violeții au ținut de scor. Chiar și așa au fost emoții în minutul 94, când bara a făcut ca scorul să rămână 3-4! Succes important pentru Poli în derby-ul neînvinselor cu Popești-Leordeni. Poli a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bine că am bătut echipa lui Tudorică și Căpraru! Poli, victorie importantă la Clinceni contra celor de la Popești-Leordeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.