Partidul Naţional Liberal acuză PSD de ilegalităţi electorale încă înainte de votul pentru europarlamentare

Acuzaţii grave, lansate vineri de şeful PNL Timiş, Nicolae Robu, la adresa PSD. Conform acestuia, la spitalul din Jebel au fost distribuite către bolnavi mai multe cereri prin care se solicită deplasarea urnei mobile, una dintre cererile prezentate de Robu având aplicată, în mod ciudat, o ştampilă a PSD, Organizaţia Judeţeană Timiş.

Nicolae Robu a sesizat, vineri, Biroul Electoral Judeţean – BEJ, după ce în posesia sa a intrat o cerere către acelaşi BEJ, prin care se solicită deplasarea urnei mobile la spitalul de la Jebel, cerere pe care apare ştampila PSD, Organizaţia Judeţeană Timiş.

„Sesizez nişte lucruri care nu fac cinste României. S-au strâns mulţi ani după Revoluţie, atunci erau sesizate la alegeri nereguli. Unele se confirmau, altele nu,  altele ţineau doar de lupta politică. Eu îndrăznesc să cred, le-am spus colegilor să nu-şi facă griji, nu cred ca cineva să mai influenţeze ilegal poziţia cetăţenilor şi a rezultatelor alegerilor. Suntem în posesia unor materiale care arată că PSD nu înţelege vremurile pe care le trăim Avem o sesizare la BEJ, referitor la această cerere tipizată, dată la completat. Cum să dai o cerere de urnă mobilă pe care e ştampila PSD? S-au bazat pe faptul că nu mai merge mai departe cererea, la BEJ. Acest formular nu e trimis la BEJ, deşi face parte din centralizare. În acest caz a fost la Spitalul de la Jebel”, a declarat, vineri, Nicolae Robu. Pe acest subiect, şeful PNL Timiş a şi depus deja o plângere la Biroul Electoral Judeţean.

De asemenea, Robu a mai prezentat şi o altă dovadă a ceea ce a numit lipsă de fair play în campania electorală, un flyer editat de PSD, distribuit de partid la Pădureni, acolo unde primarul este liberal, şi prin care se înşiră o serie de realizări edilitare din comună cum că ar fi fost, de fapt, realizate de adversarii social-democraţi.

„De la Pădureni, m-a sunat primarul, că s-a prezentat acest document în care realizările sunt prezentate ca şi cum ar fi fost făcute de preşedintele CJT. Ele au fost aprobate la finanţare, au ajuns la implementare. Aceşti colegi, şi la Pădureni şi alte comune au făcut rezultate excepţionale. Cum poţi să prezinţi tu, PSD, ca fiind realizările tale! Cum să îţi adjudeci meritele altora? Nu se poate! Suntem în competiţie, dar în anumite limite, ne criticăm, ne prezentăm rezultatele, dar în anumite limite. Să ne concurăm, e unul dintre meritele democraţiei, dar nu e normal să foloseşti în scop electoral munca altora. Sper să îşi ceară scuze cei care conduc în plan electoral, să spună că s-a făcut fără ştirea lor. Eu vreau ca noi să colaborăm la nivel administrativ, pentru binele comunităţii, dar nu poţi avea o colaborare cu cineva care are în spate necinste”, a mai subliniat Nicolae Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Nelu a spus: (mai 24th, 2019 at 17:53 )

Du-te dra_u de papagal

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei

Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun. Este vorba de un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie
Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) introduce în circulație, în perioada 4 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026, Tramvaiul lui Moș Crăciun. Este vorba de un tramvai nou, de tip Bozankaya, amenajat special pentru sezonul sărbătorilor de iarnă. Vehiculul va opera pe mai multe linii din oraș, conform programării săptămânale. Tramvaiul include elemente tematice specifice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tramvaiul lui Moș Crăciun va circula în Timișoara începând de joi, 4 decembrie
Inspectoratul Școlar Județean Timiș a fost informat, în cadrul unei discuții desfășurate la sediul instituției, despre existența unor indicii serioase privind o posibilă relație inadecvată între o elevă minoră și un cadru didactic dintr-o unitate de învățământ din Timișoara. Potrivit informațiilor primite, situația ar fi fost semnalată conducerii școlii de către personalul de specialitate, respectiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Relație interzisă sau viol la un liceu din Timiș? Cadrul didactic și-a dat demisia, cazul a ajuns la procurori
Liga Națională masculină de baschet se reia după fereastra echipelor naționale. Înaintea etapei a XI-a, din weekend, echipa bănățeană dispută o restanță. Alb-violeții întâlnesc CSM Galați, joi, 4 decembrie, de la ora 19.00, la sala Constantin Jude. Jocul contează pentru etapa a VII-a. SCM Politehnica se află pe locul al 13-lea, cu 11 puncte, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Săptămână cu două meciuri acasă pentru baschetbaliștii Timișoarei
În aceste zile s-au împlinit trei luni de la debutul proiectului „Educație pentru sustenabilitate în comunitatea timișeană: Luna Verde @ UVT și Rețeaua Școlilor Verzi”. Acesta a debutat pe 2 septembrie, fiind organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș și finanțat de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT colaborează cu 12 școli timișorene pentru promovarea sustenabilității în domeniul educației
Sistemul medical timișorean va beneficia, în următoarea perioadă, de trei noi inițiative finanțate prin fonduri europene, are vor ajuta la oferirea, prin intermediul Spitalului Județean Timișoara de servicii mai bune de sănătate pentru pacienți. Cel mai important dintre cele trei proiecte se referă la dezvoltarea secției ATI de la unitatea medicală amintită, este un proiect...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Secția de ATI de la Spitalul Județean va fi modernizată și extinsă cu patru noi paturi, printr-un proiect transfrontalier Ro – Hu
Finanțarea pentru autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobarea Ministerului Finanțelor. Acesta a aprobat un memorandum care stabileşte priorităţile de investiţii publice, în contextul deficitului bugetar mare. Alături de banii pentru Autostrada Timişoara–Moraviţa, au fost aprobați și bani pentru mai multe noduri rutiere pe A1, unele în zona de vest a României. Astfel s-a aprobat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Autostrada Timișoara – Moravița a primit aprobare pentru finanțare
Sub sloganul “Umbra potrivită, la locul potrivit”, Primăria Timișoara anunță înlocuirea arborilor ornamentali din piațeta din fața Școlii Generale nr. 30 cu alți pomi, care au potențial de creștere și de a oferi umbră în zonă. Desigur, umbra va deveni realitate peste câțiva ani, atunci când arborii vor crește. Înlocuirea s-a făcut la cererea conducerii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara înlocuiește pomii ornamentali cu alții care să facă umbră în față Şcolii Generale 30
Introducere la o serie incomodă – o radiografie în 7 episoade a mecanismelor care țin statul blocat. În fiecare săptămână, un nou episod. Această serie de editoriale s-a născut dintr-o oboseală lucidă. Nu dintr-un puseu de indignare și nici dintr-o modă a contestării, ci din acumularea lentă a unor disfuncții văzute, trăite și confruntate direct,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce nu funcționează România
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.