Probleme mari în zona Poieni. Apa a ajuns pe drumul judeţean la nivelul roţilor, pompierii intervin cu motopompe / FOTO / VIDEO

Drumul judeţean şi câteva gospodării din zona Poeni din Timiş au fost inundate. În acest moment specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş intervin aici cu motopompele, apa ajungând la nivelul roţilor la autoturisme. În această parte a judeţului au fost şi cele mai mari probleme, am aflat de la Eva Andreaş, prefect de Timiş, dar, din fericire, cotele apelor sunt în acest moment în scădere.

Inundații în Timiș

Inundații în Timiș

O echipă mixtă formată din reprezentanţii Prefecturii, ai CJ Timiş, respectiv de la Apele Române şi de la ISU, s-au aflat miercuri toată ziua pe teren în zonele munoase din Timiş, cele mai afectate de creşterile debitelor apelor pe râurile din judeţ. Cea mai afectată zonă a fost Poieni, aici a fost necesară intervenţia cu mai multe motopompe de la ISU, pentru că apa a inundat în şapte locuri drumul judeţean, crescând până la nivelul roţilor autoturismelor, iar circulaţia se desfăşoară extrem de dificil. De asemenea, apa a intrat în două gospodării, dar numai în curţi, nu şi în case. Nu au fost victime.

„Judeţul Timiş se află până la ora 18 sub cod roşu de avertizare hidrologică, cotele apelor sunt la această oră în scădere. În zona Nădrag au fost afectate două gospodării, la fel şi drumul judeţean este afectat. În zona Poieni a fost afectat drumul judeţean în şapte locuri. Efectivele ISU intervin la drumul judeţean cu motopompe suplimentare. Tot două gospodării au fost afectate şi aici. La Lugoj nivelul apei a crescut cu 50 de centimetri, este în staţionare. La Poieni este în scădere, sperăm ca în următoarele ore să se retragă. Specialiştii spun că nivelul maxim al viiturii a trecut. Cei de la Apele Române au lucrări în zonă, mai sunt 300 de metri de dig de înălţat şi cu această porţiune scurgerile de pe versanţi au fost, astfel, rezolvate”, ne-a declarat Eva Andreaş, prefect de Timiş.

Oficialul se află şi la această oră în zonă, alături de Titu Bojin, directorul de la ABA Banat, adjunctul ISU Timiş Valentin Coleşnicu, adjunctul ISU Timiş, dar şi Călin Dobra, şeful CJT. De asemenea, s-a ţinut în permanenţă legătura cu Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, iar cei de la ISU Arad au fost pe teren pentru a-i ajuta pe colegii lor din Timiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților

Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.

Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Black Friday la Iulius Town Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

În ciuda vremii umede, echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează în continuare pe 11 fronturi active pe tronsonul de autostradă Margina – Holdea. În subteran, excavațiile continuă, fiind acordată o atenție specială stratificației terenului. În acest sens, geologul de pe șantier monitorizează în permanență frontul de lucru, iar în funcție de interpretarea geologică se adoptă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea continuă/Foto & Video

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul internaţional român Ioan Timofte este, începând de astăzi, noul director sportiv al Politehnicii Timișoara. De fapt este o întoarcere, fiindcă Timofte a mai fost consilier al clubului. Fostul mare fotbalist al lui Poli a vorbit, în momentul întoarcerii la club, despre dragostea faţă de clubul fanion al Banatului. „Revin cu forță de muncă, revin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O legendă a fotbalului timişorean se alătură proiectului Poli. Ioan Timofte este noul director sportiv al Politehnicii Timișoara.
Guvernul și-a asumat marţi, în faţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, răspunderea pe reforma pensiilor magistraților. Premierul Ilie Bolojan a afirmat că proiectul este un act de echitate socială pentru românii care muncesc. Ilie Bolojan a declarat, la angajarea răspunderii Guvernului pe pensiile magistraţilor, că nicăieri nu există pensionări în aceste sisteme, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul şi-a asumat din nou răspunderea pe reforma pensiilor magistraților
Începând de miercuri, 3 decembrie 2025, la ora 17:00, la Muzeul Național de Artă Timișoara va fi deschisă o expoziție cu totul inedită de tablouri tactile dedicate persoanelor nevăzătoare. Acțiunea, organizată împreună cu cei de la Consiliul Județean Timiș, are loc cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități. Evenimentul, găzduit în Sala Baroc, va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Național de Artă Timișoara se deschide o expoziție dedicată special persoanelor nevăzătoare
Eliminarea locurilor de parcare prin amenajarea unui culoar pentru firobuze pe Take Ionescu și-a găsit soluția în viziunea primăriei. Administrația locală vrea să dărâme mai multe garaje din zonă și să amenajeze acolo mai multe locuri de parcare. Deocamdată avem la vot o hotărâre de consiliu local, care să susțină dorința. Primăria Timișoara a pregătit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a găsit soluția pentru locurile de parcare eliminate de pe Take Ionescu: se pregătește o hotărâre de consiliul local
Ceea ce era de așteptat s-a întâmplat, iar Consiliul Județean Timiș a aprobat rezilierea contractului cu societatea Polaris M Holding, care se ocupa cu operarea stațiilor de transfer de la Jimbolia, Deta și Făget, respectiv centrul de selectare a deșeurilor de la Timișoara. Disputa a pornit săptămâna trecută, când cei de la societatea amintită a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJT a aprobat rezilierea contractului existent cu Polaris M Holding pentru Deta, Jimbolia și Făget
„Dar din Dar de Crăciun”, campania organizată de Asociația Acasă în Banat, o campanie umianitară devenită tradiție, prin care oferă sprijin familiilor aflate în dificultate, persoanelor vârstnice singure și copiilor din județele Timiș și Caraș Severin, are în această lună o nouă ediție. Scopul campaniei este de a aduce un strop de căldură în casele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campania Dar din Dar de Crăciun e pregătită de start. O sută de familii nevoiașe vor fi ajutate cu sprijinul Acasă în Banat
Prima victorie din istorie în grupele Cupei României! CSC Dumbrăvița a dublat victoria din campionat cu Bistrița, acel 2-1 din noroi, tot cu 2-1 în Cupa României, în fața Slatinei, în etapa secundă. Meciul s-a jucat pe arena Ștefan Dobay, acceptabilă după partida de sâmbătă și a fost o întâlnire echilibrată, deschisă, energică. Oricine putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița întoarce spectaculos scorul și învinge în minutul 94 Slatina în Cupa României
În cursul zilei de astăzi, Primăria Timișoara a anunțat că, începând cu data de 2 decembrie 2025, se va sista încasarea taxelor de concesiune pentru locurile de veci pe întreaga perioadă a lunilor decembrie 2025 și ianuarie 2026. În această perioadă, cetățenii pot depune, la camera 12, documentele necesare pentru încheierea contractelor de concesiune, atât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De astăzi nu se mai încasează taxa pe locurile de veci la Timișoara
Fostul candidat pro-rus la preşedinţia României, Călin Georgescu, a anunțat marți că se “disociază total” de “orice candidat” la scaunul de primar al Bucureştiului la alegerile din 7 decembrie. Declaraţia liderului extremist vine după ce, pe 1 decembrie la Alba Iulia, s-a observat o falie mare între bandele suveraniste, Călin Georgescu şi George Simion ignorându-se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se adânceşte falia între trupele suveraniste. Călin Georgescu anunţă că nu o susţine pe Anca Alexandrescu pentru Primăria Capitalei
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.