Un nou incident grav în care a fost implicat un agent al Poliției a avut loc în județul Timiș. Un polițist care a fost solicitat să intervină în această seară, într-un bar din localitatea Surducu Mic, din apropiere de Lugoj, a fost înjunghiat de unul dintre scandalagii.
Inițial a fost apelată Poliția, pentru a interveni în barul satului, din Surducu Mic, acolo unde spiritele s-au încins pe fondul consumului de alcool. Echipajul care s-a deplasat la fața locului a încercat să-l imobilizeze pe unul dintre protagoniștii scandalului, moment în care a scos un cuțit și l-a înjunghiat în genunchi pe omul legii.
Rănile pe care i le-a provocat sunt, totuși, superficiale, iar polițistul se află în afara oricărui pericol. A fost chemat la fața locului un echipaj SMURD, pentru a-i acorda primul ajutor victimei. Agresorul a fost reținut și urmează să fie luate măsurile ce se impun pentru fapta pe care a comis-o.
Comentarii prin facebook