Negocierile dintre USR şi PLUS au fost finalizate vineri, anunţă site-ul G4Media, citând surse din cele două partide. Potrivit înţelegerii, preşedintele USR, Dan Barna, va candida la alegerile prezidenţiale, în timp ce omologul său de la PLUS, Dacian Cioloş, a fost desemnat candidatul alianţei la funcţia de premier.
USR și PLUS au încheiat vineri negocierile pentru încheierea alianței politice, cele două partide urmând să participe împreună la toate alegerile care vor urma în perioada următoare: prezidențiale, locale și parlamentare, au declarat surse participante la negocierile dintre cele două partide pentru G4Media.ro. Potrivit înţelegerii, președintele USR, Dan Barna, a fost desemnat candidatul comun al Alianței 2020 la alegerile prezidențiale din această toamnă. De asemenea, Dacian Cioloș a fost desemnat candidatul Alianței la funcția de prim-ministru.
Potrivit surselor citate, acordul Alianței nu prevede și împărțirea efectivă a locurilor pe liste nici la locale, nici la parlamentare, urmând ca acest lucru să fie făcut în preajma alegerilor.
Comentarii prin facebook