Se scumpeşte cu două milioane de lei complexul sportiv din Calea Lipovei, aflat încă la stadiul de proiect

Complexul sportiv din Calea Lipovei, promovat de primarul Nicolae Robu de luni de zile bune, se scumpeşte înainte ca măcar să fie demarată construcţia. Investiţia „cere” deja peste un milion de lei în plus faţă de devizul iniţial. 

Primul proiect de hotărâre de consiliu local propus spre dezbatere în luna iulie aduce în discuţie vestea suplimentării sumelor necesare pentru proiectul centrului sportiv din Calea Lipovei. Acesta va cuprinde bazin de înot acoperit, bazin de înot în aer liber, terenuri de tenis, teren multifuncţional, alte amenajări interioare şi exterioare, iar locurile unde va fi realizat este zona străzilor Verde şi Silistra.

Conform proiectului, pentru acesta vor trebui alocate de la bugetul local 26.416.359,8, de la 24.564.714,53 lei (TVA inclus), ceea ce reprezintă o creştere de peste şapte procente. Doar pentru lucrările 19.971.722,46 lei (TVA inclus), faţă de 18.137.799,96 lei (TVA inclus), cât era prevăzut iniţial, adică o creştere de peste 10%.

Modificarea apare „datorită creşterii manoperei orare la 17,928 lei/oră şi a reducerii CAM de la 2,25% la 0,3375 %, conform prevederilor OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad

Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei

Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Veste bună de pe tronsonul lipsă din autostrada Lugoj – Deva, au fost turnați primii kilometri de asfalt. Șantierul continuă evoluția bună și a ajuns la un procent de execuție de 72 la sută din total. Antreprenorul român care lucrează acolo, UMB Spedition, așterne stratul de bază pe aproximativ 4 km, iar până acum a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Margina – Holdea s-au turnat primii kilometri de asfalt

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sâmbătă seara, la mitingul pro Dominic Fritz din Piaţa Operei au apărut şi doi „patrioţi” instigatori care au încercat să facă scandal. În aceeaşi zi, cei au fost alături de Călin Georgescu în judeţul Arad. Iniţiativa Timişoara, organizatoarea protestului, vorbeşte de membri ai unui clan periculos, toleraţi de jandarmi. Sâmbătă seara, doi agitatori, au încercat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aşa arată „patrioţii” lui Călin Georgescu! Instigatorii care au încercat să facă scandal la Timişoara au fost alături de “Guru” la Arad
Politehnica Femina a debutat în noul sezon din Superliga Feminină cu o victorie absolut istorică, spulberând echipa Vasas Femina cu un scor fluviu de 14-0. Meciul jucat la Odorheiu Secuiesc a arătat o superioritate totală a echipei din Timișoara, transformând debutul competiției într-un adevărat festival de goluri. În prima etapă a noului sezon din Superliga...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Le-au arătat cum se joacă fotbal! Politehnica Femina, victorie la scor de maidan la Odorhei
Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început oficial sezonul competițional 2026/2027 cu o performanță notabilă, reușind să își adjudece medalia de bronz în Supercupa României. În finala mică a competiției disputate în TeraPlast Arena din Bistrița, formația alb-violetă a trecut de CSM București cu scorul de 25–23. Meciul pentru locul al treilea a pus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bronz pentru handbaliștii de pe Bega! SCM Politehnica Timișoara învinge CSM București și aduce prima medalie a sezonului
În urmă cu un an, deBanat.ro prezenta povestea Kenosis Design, atelierul în care lemnul, creativitatea și solidaritatea se întâlnesc pentru a oferi o nouă șansă femeilor aflate în situații vulnerabile. Era o poveste despre oameni, despre meșteșug și despre curajul de a construi o întreprindere socială în care valoarea unui obiect nu este dată doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Kenosis Design – Când designul cu impact social devine un ambasador al Banatului
La nici o zi de la solicitarea de către Serbia a ajutorului în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă a Uniunii Europene, un contingent format din 69 de persoane și 15 mijloace tehnice, utilaje pentru stingerea incendiilor, format rapid la Timișoara cu pompieri din mai multe județe, a plecat în prima parte a zilei de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de pompieri români au plecat de la Timișoara în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetație/VIDEO
Poli Timişoara a făcut, indiscutabil cel mai bun meci din ultimii ani, izbutind o victorie clară la Chiajna în faţa unei echipe cu pretenţii la promovare. A fost spectacol şi un sec 5-1, omul meciului fiind tânărul Ianis Doană, care a reuşit să înscrie nu mai puţin de 4 goluri. Cu această superbă victorie, Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli o demolează pe Chiajna şi îşi depune serios candidatura pentru promovarea în primul eşalon. Doană, meci fabulos
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.