Stirile din ziua: 15 august 2019

Accident rutier grav. Copil de 6 ani și o femeie, izbiți pe trecerea de pietoni de un tir

Accident rutier grav. Copil de 6 ani și o femeie, izbiți pe trecerea de pietoni de un tir

Accident grav în această seară, în vestul țării. Două persoane, între care un copil în vârstă de doar 6 ani, se află în stare gravă, după ce au fost loviți de un tir. Incidentul rutier a avut loc în localitatea Lipova, pe DN7. Femeia în vârstă de 30 de ani și băiatul de 6 ani

Intervenție chirurgicală de dificultate crescută, efectuată cu succes la Spitalul Militar din Timișoara

O intervenție chirurgicală complexă a avut loc la Spitalul Militar din Timișoara. Unui pacient de 67 de ani i s-a extirpat o tumoră printr-o intervenție minim invazivă, prin patru mici incizii în abdomen. Timpul de recuperare este rapid în urma acestei intervenții. Pacientul operat zilele trecute la Spitalul Militar Timișoara s-a mobilizat încă din ziua

lotul 3

Un singur lot de autostradă, două viziuni diferite. Compania de Drumuri şi Asociaţia Pro Infrastructură au realizat propriile filmări / VIDEO

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, împreună cu Ministerul Transporturilor, trăiesc de o săptămână într-un permanent scandal legat de loturile 3 şi 4 din autostrada Lugoj – Deva. Concret, luni a fost făcută recepţia pe lotul 4, dar nu şi pe 3, după ce beneficiarul a reclamat că lotul pe care nu s-a făcut

Clădiri aflate în paragină, în cartiere din Timișoara, transformate în centre urbane de tineret

Clădiri aflate în paragină, în cartiere din Timișoara, transformate în centre urbane de tineret

Zeci de voluntari din toată lumea au transformat trei fost centrale termice din Timișoara în centre de tineret. Amenajarea noilor centre de tineret din cartierele Timișoarei, prin proiectul Youth Centres UP, se află la final. Primele trei echipe care au sosit în Timișoara la data de 11 iulie inaugurează centrele urbane de tineret. Au fost

Accident rutier

Accident în Timișoara, din cauza unui șofer care nu a cedat trecerea. O persoană a fost rănită

Accident rutier astăzi, de Sf. Maria, în Timișoara, pe o stradă secundară aflată înspre Ghiroda. Două autoturisme s-au ciocnit după ce unul dintre șoferi nu a respectat indicatorul din fața sa. În urma tamponului o persoană a fost rănită și transportată la spital. Incidentul s-a produs la orele amiezii. Un bărbat conducea pe strada Popa

All You Can Drink Water - Codru Festival

All You Can Drink – Water, la Codru Festival

Participanţii la cel mai nou festival din zona Timişoarei vor avea parte de aprovizionare cu apă de băut fără limită. La Codru, evenimentul care are loc în zona Pădurii Bistra de lângă capitala Banatului, societatea Aquatim va oferi participanţilor apă gratuit.  All You Can Drink – Water este numele campaniei derulate de furnizorului de apă

Tot mai mulți pacienți vin la spital, în Timișoara, mușcați de câini și pisici

Tot mai multe persoane au fost nevoite să ajungă la spital, mușcate fiind fie de câini, fie de pisici. În ultimele două săptămâni, la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara au fost, în medie, câte cinci pacienți pe zi, care au suferit astfel de mușcături. Numărul pacienților este mai mult decât într-o perioadă

Adăposturile oamenilor străzii de pe Torontalului, adevărate focare de infecție, stricate de polițiștii locali

Adăposturile oamenilor străzii care-și duceau veacul în zona Torontalului, lângă ruina care demult era planificată să devină viitorul Spital Municipal, au fost stricate de polițiștii locali. Oamenii străzii au fost înlăturați din zonă, întrucât adăposturile erau adevărate focare de infecție care generau „un sentiment de anxietate în rândul proprietarilor/locatarilor riverani”. Polițiștii locali au găsit pe

Serviciul special de transport a persoanelor cu probleme locomotorii din Timişoara a devenit funcţional

Sistemul de transport special, destinat persoanelor cu handicap, operat de Primăria Timişoara şi Societatea de Transport Public Timişoara, a devenit funcţional în cursul zilei de joi. Cele patru autovehicule, dotate pentru a asigura transportul persoanelor cu probleme locomotorii, vor fi amplasate în patru puncte din oraş, iar solicitanţii vor putea cere sprijin telefonic pentru deplasare,

bega

Timişoara primeşte mai multă apă. ABA Banat a mărit debitul Begăi, din acumularea de la Surduc

Zona de vest a ţării nu va avea probleme cu alimentarea cu apă. Pentru a satisface cererea Timişoarei din această perioadă cu temperaturi ridicate, ABA Banat a decis suplimentarea debitului canalului Bega, prin utilizarea apei din lacul Surduc, acesta fiind rezerva strategică a zonei. Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a luat măsuri suplimentare

Iulius Town

Timişorenii se pregătesc să intre în Cartea Recordurilor: cele mai multe lumini LED aprinse simultan!

Inaugurarea investiţiei realizate la proiectul mixt Iulius Town, în valoare de peste 220 milioane euro, va fi marcată, timp de trei zile, de evenimente de amploare, desfășurate sub sloganul Luminăm #TimișoaraÎmpreună. Din 30 august 2019, timişorenii, locuitorii din regiune şi chiar din afara ţării sunt aşteptaţi să descopere tot ceea ce oferă „oraşul” din inima

Cupa Poli

Ultimele pregătiri. Cupa Poli la handbal cu echipe europene

Ediția 2019 a turneului de handbal masculin Cupa Politehnica se desfășoară, conform tradiției, cu o săptămână înaintea startului de sezon competițional pentru formația alb-violetă. Chiar dacă Liga Națională începe peste două săptămâni, timișorenii pregătesc întâlnirea din Supercupa României, cu Dinamo București, din 25 august. Vineri, 16 august și sâmbătă, 17 august, joacă la Timișoara trei

Șoferii care turează motoarele mașinilor în miez de noapte pe străzile din Timișoara, amendați de polițiștii locali

Tinerii teribiliști care turează motoarele mașinile în miez de noapte și le tulbură somnul timișorenilor reprezintă o problemă în fiecare vară. Polițiștii locali au ascultat plângerile cetățenilor și s-au pus să-i sancționeze pe cei care se întrec sau fac drifturi, punându-și atât viețile lor în pericol, cât și a altora în pericol. Șoferii care turează

Se închide traficul în centrul Timișoarei

Atenție, timișoreni! Se închide traficul în centrul orașului, pe mai multe străzi

Atenție, timișoreni care sunteți angrenați în traficul din oraș. Vor urma, de la mijlocul săptămânii viitoare, perioade în care traficul rutier va fi închis în unele porțiuni, anunță Primăria Timișoara. Motivul din cauza căruia nu se va putea circula în anumite zone? Executarea lucrărilor de așternere strat uzură la obiectivul „Lucrări de reparații bv. Revoluției

Top