Stirile din ziua: 2 august 2019

Debut fantastic pentru Reșița! Bănățenii de munte au învins favoriții la promovare, U Cluj

Debut fantastic pentru Reșița! Bănățenii de munte au învins favoriții la promovare, U Cluj

Noul sezon de ligă secundă a început astăzi în Valea Domanului. CSM Reșița, nou-promovată în acest eșalon a întâlnit o formație ce a fost la 180 de minute de prima ligă, Universitatea Cluj, mare favorită și în acest sezon. Circa 7000 de spectatori au făcut o atmosferă frumoasă și și-au purtat favoriții spre o mare

Zeci de pacienți cu boală diareică acută au ajuns internați la spital, în Timiș

Zeci de pacienți cu boală diareică acută au ajuns internați la spital, în Timiș

Aproape 200 de persoane au fost diagnosticați, în Timiș, în ultima săptămână a lunii iulie, cu boală diareică acută (BDA). Doar o parte dintre ei au rămas internați în spital. Conform celor de la DSP (Direcția de Sănătate Publică Timiș), în cel mai vestic județ al țării au fost înregistrate, în ultima săptămânii a celei

Intervenție a pompierilor la Poșta Mare din Timișoara, unde persoanele au fost evacuate

Panica s-a instalat astăzi printre cei care s-au aflat la orele după-amiezii în clădirea Poștei Mari, din Timișoara. În urma unui apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în clădirea principală a Poștei Române, pentru a stinge un posibil incendiu. Persoanele aflate în incintă au fost evacuate. Fumul s-a răspândit cu repeziciune în

helion-online-98-iulie-2019-coperta-7

A apărut Helion SF #98, revistă de literatură SF & Fantasy

Revista Helion SF Online, a clubului de literatură SF și fantasy Helion din Timișoara, sprijinit de Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, publică povestiri science-fiction, fantasy, horror, mystery & thriller, recenzii de cărți și cronici de filme SF. Numărul 98, iulie 2019, oferă pasionaților de literatură science-fiction cinci povestiri. Prima Lacul, de Tananarive Due, este o povestire

Cooperare în domeniul turismului la granița de vest, din fonduri europene, între Jimbolia, Cărpiniș – România și Csanádpalota – Ungaria

În data de 1 Decembrie 2018 a început implementarea proiectului: „Provocări comune – soluții comune: cooperare instituțională în domeniul turismului”, acronim: ProTourism, finanțat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, cod eMS ROHU 300. Partenerii proiectului sunt: Orașul Jimbolia – lider de proiect, Comuna Cărpiniș – partener 2 – din România și Orașul Csanádpalota – partener

Aeroportul Internațional Timișoara

Patru noi destinaţii de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Vom putea zbura spre Billund, Doncaster, Nurnberg şi Baden Baden

Călătorii bănăţeni şi nu numai au din această lună la dispoziţie patru noi destinații aeriene prin intermediul Aeroportului Internaţional Timişoara. Compania aeriană Wizz Air alocă a treia aeronavă bazei de la aeroportul Timișoara și va deschide patru destinații noi, cu zbor direct din Timișoara, spre Billund (Danemarca), Doncaster/Sheffield (Marea Britanie), Nurnberg și Baden Baden (Germania).

Marilen Pirtea

Deputatul PNL de Timiş, Marilen Pirtea: Amnistia fiscală este electorală

Ultimele măsuri luate de Executivul Dăncilă, cele referitoare la facilităţile fiscale, au doar scop electoral, spune deputatul de Timiş, Marilen Pirtea. În acest fel îşi propun cei de la putere să readucă pe linia de plutire nivelul colectării obligaţiilor fiscale. Guvernul PSD caută să ascundă problemele din sistemul fiscal, iar soluţia aleasă este această amnistie

Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu a fost demisă pe Facebook de Viorica Dăncilă din fruntea Ministerului Educației

Ecaterina Andronescu a fost demisă din funcția de ministru al Educației. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, din pricina declarațiilor pe care le-a făcut Andronescu și care au revoltat opinia publică.   Ecaterina Andronescu a afirmat, făcând referire la cazul Caracal, că ea a învățat acasă să nu se urce în mașina unui

După 2 ani de reabilitări, Parcul Central s-a redeschis

După doi ani de chinuri şi întârzieri, Parcul Central reamenajat a fost redeschis pentru public / FOTO

Cel mai nou parc reabilitat din Timişoara a fost redeschis pentru public, vineri, cu o zi înainte de Centenarul oraşului, sărbătoarea intrării trupelor româneşti în capitala Banatului. Cu fastul aferent, tăieri de panglică şi înmânări de diplome „pentru cei care au muncit”, primarul Nicolae Robu a inaugurat noua locaţie verde a oraşului.  Nicolae Robu are

ASU Politehnica

Politehnica începe sâmbătă, iar Ripensia se întoarce acasă pentru meciurile de pe teren propriu

Vineri începe o nouă ediție a Ligii a II-a la fotbal. Privind numele competitoarelor, pare cel mai puternic sezon de când „Divizia B” se joacă în acest format, cu o serie unică. Echipe istorice ca Rapid, U Cluj, Petrolul, UTA, de ce nu Ripensia și Politehnica, alături de FC Argeș, Farul etc, alimentează și speranțele

Sprijin pentru tinerii din Timiș care părăsesc sistemul de protecție a copilului

Tinerii care părăsesc sistemul de protecție a copilului sunt sprijiniți pentru a-și valorifica potențialul cât mai bine. La finalul lunii iulie, la Tirana (Albania), a avut loc o nouă întâlnire de lucru între partenerii proiectului „Now What?: Preparing and Empowering Youth Leaving Care”. Obiectivul principal al proiectului „NOW WHAT?” este de a sprijini tinerii care

Accident pe autostrada Timișoara – Arad, între un microbuz și un camion. Mai multe persoane sunt implicate

Accident rutier cu mai multe persoane implicate, pe Austostrada A1, între Timișoara și Arad. Din primele informații, un microbuz și un camion s-au ciocnit, incidentul fiind soldat cu două victime. Coliziunea s-a produs în jurul amiezii, pe direcția Orțișoara – Timișoara. Alerta a fost dată de un participant la trafic, care a sunat la 112.

Nicolae Robu, certat în Parcul Central

Scandal la redeschiderea Parcului Central, în timpul discursului primarului Nicolae Robu / FOTO

Scandal la inaugurarea Parcului Central din Timișoara, care a fost reabilitat. Chiar în timpul declarațiilor de presă făcute de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, doi timișoreni au făcut scandal, cu ocazia redeschiderii Parcului Central, după renovări care s-au întins pe durata a doi ani. Aceștia au întrerupt discursul primarului, solicitând să le fie pornită apa de

Aparatură medicală

Aparatură medicală de 1,5 milioane lei pentru spitale din Timiș

La Consiliul Județean Timiș au fost semnate, vineri, contractele pentru achiziția de aparatură medicală printr-o schemă de minimis, cu bani de la CJ Timiș. Fiecare spital din județ primește 250.000 lei pentru a cumpăra aparatura medicală necesară. Au fost semnate contracte de finanțare cu Spitalul Municipal Timișoara, Spitalul Municipal Lugoj, Orășenesc Sânnicolau Mare, Jimbolia, Deta

Două persoane care realizau o tranzacție cu 5000 de bilete STPT falsificate, prinse în flagrant de polițiști, noaptea trecută

Două persoane au fost prinse în flagrant, la Timișoara, atunci când încercau să lanseze pe piață nu mai puțin de 5000 de bilete STPT, care erau falsificate. Cei doi – un bărbat și o femeie care era angajată la un magazin și prin intermediul căreia erau vândute biletele ca fiind bune – au fost prinși

Iulius Mall

Expo Mineralia şi Bag Expo, în noi ediţii la Iulius Mall

Sfârşitul de săptămână aduce noi ediţii ale târgurilor Expomineralia și Bag Expo la Iulius Mall Timişoara. Clienții vor descoperi nenumărate accesorii în ton cu zilele călduroase, care să le completeze garderoba de sezon. Astfel, până duminică, la demisolul Iulius Mall vor fi prezentate o serie de bijuterii care mai de care mai frumoase. Aici se

Nicolae Birău

Călin Dobra îi cere din nou primarului din Variaş să-şi dea demisia din Partidul Social Democrat

Şeful PSD Timiş, Călin Dobra cere din nou celor care au părăsit partidul şi au trecut la alte formaţiuni politice să-şi lămurească situaţia şi să decidă: ori cu noi, ori fără. El a insistat din nou ca primarul de Variaş, Nicolae Birău, să renunţe la calitatea de membru al PSD, odată ce şi-a asumat trecerea

Color the Village

Sute de voluntari au renovat peste 30 de case dintr-un sat din Caraș-Severin – Color the Village / FOTO

Peste 250 de voluntari au participat la renovarea a 34 de case din localitatea Eftimie Murgu, județul Caraș-Severin. Intervențiile care au durat în total patru zile. Color the Village este proiectul inițiat de reprezentanții Asociației Acasă în Banat. În 20-22 iunie și 27 iulie, au fost vopsite porți și ferestre, fațadele caselor au fost reparate

Se întrerupe apa

Se întrerupe apa în două localități din apropierea Timișoarei

Vor fi întreruperi în furnizarea apei în Timiș, vineri, în data de 2 august, pentru mai multe ore. Aquatim programează întreruperi în furnizarea apei potabile pentru lucrări de extindere a rețelei de distribuție în localitățile Moșnița Veche și, parțial, în Moșnița Nouă – străzile situate de o parte și de cealaltă a DJ 595D (Drumul

Top