Sistemul de transport special, destinat persoanelor cu handicap, operat de Primăria Timişoara şi Societatea de Transport Public Timişoara, a devenit funcţional în cursul zilei de joi. Cele patru autovehicule, dotate pentru a asigura transportul persoanelor cu probleme locomotorii, vor fi amplasate în patru puncte din oraş, iar solicitanţii vor putea cere sprijin telefonic pentru deplasare, transportul efectuându-se gratuit.
STPT şi Primăria Municipiului Timişoara am inaugurat joi, la ora 08.00, serviciul de transport pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii. În cadrul acestuia vor fi disponibile patru autoturisme de tip Dacia Dokker, dotate pentru a putea transporta persoane aflate în scaune mobile.
Aceste vehicule sunt amplasate în patru puncte ale orașului, special pentru a ajunge mai repede la solicitanți. Este vorba despre bulevardul Take Ionescu (vizavi de Muzeul Corneliu Miklosi), Calea Șagului (Profi), Spitalul Județean și bulevardul Cetății. Noul serviciu este funcțional în fiecare zi a săptămânii, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
Serviciul este gratuit, accesul în cele 4 autoturisme Dacia Dokker special amenajate şi dotate făcându-se pe bază de solicitare telefonică la numărul gratuit 0800.410.415 sau prin solicitare scrisă, care poate fi depusă la sediul nostru de pe bulevardul Dâmboviţa, nr.67 sau trimisă pe adresa de e-mail transp.special@stpt.ro. Serviciul se va desfăşura doar pe teritoriul municipiului Timişoara.
Utilizarea serviciului se face pe baza unui regulament stabilit de operator. Acesta poate fi consultat online, aici.
Comentarii prin facebook