Interesantă şi binevenită iniţiativa cunoscutei şi vechi trupe de teatru studenţesc Thespis şi a asociaţiei CiviCultura de-a pune în scenă în Piaţa Dacia (8 august, ora 19.00) spectacolul „Autoportret absurd de țară”. Reprezentaţia este urmata de o dezbatere despre problemele din cartierul Dacia. La baza piesei stau mai multe articole omagiale din timpul perioadei comuniste, dar şi scrisori trimise postului de radio “Europa Liberă”. “Diferența între discursul politic, optimist, plin de realizări, și dramele trăite zilnic de cetățenii României reprezintă absurdul împlinit”, au anunţat orgnizatorii.
Nu ştiu dacă promotorii acestui demers au vizat şi o aluzie la o stare de fapt actuală şi locală. Sau, dacă vreţi, e vorba de o „şopârlă”, ca să folosesc un termen din perioada vizată în text. Fiindcă parcă niciodată de la acea vreme, în Timişoara nu avem o prăpastie între discursul oficial şi starea de fapt. Evident, asta dincolo de diferenţele evidente în privinţa libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei. Tabloul în ansamblu este însă acelaşi. Nu insist, dar cei trecuţi de o anumită vârstă îşi amintess, alţii au mai citit, despre diferenţa dintre discursul propagandistic al oficialităţilor comuniste şi mizeria cotidiană. Exact la fel precum Ceauşescu, primarul Nicolae Robu are un fel de complex mesianic, considerând-se providenţial pentru Timişoara, aşa cum cel înecat cu plumbi la Târgovişte se credea pentru România. De unde şi discursul rupt de realitate în ambele cazuri.
Fiindcă şi acum avem, pe de o parte, un discurs triumfalist, plin de „realizări”, al primarului Robu, reflectat în anumite publicaţii, iar pe de altă parte o cu totul altă realitate înconjurătoare. Dacă ai citi pagina de Facebook a primarului, ai crede că Timişoara a devenit un deziderat pentru edilii din Londra, Copenhaga, Stockholm sau Amsterdam. Dacă însă te plimbi puţin prin oraş – şi nu ai nevoie de foarte multe ore – vezi doar mizerie, gunoaie, haos, clădiri istorice gata să se prăbuşească pe tine etc. Şi asta doar în zona centrală. Fiindcă în zonele mărginaşe, noaptea e mai multă lumină şi siguranţă în Ferentari.
Cu toate acestea, primarul are o imginaţie foarte bogată atunci când îşi prezintă aşa-zisele realizări. Astfel, două poduri lărgite sunt prezentate drept patru noi poduri care se fac peste Bega după 50 de ani. La fel, reabilitarea a două pasaje înseamnă construirea a două noi pasaje. Un proiect desenat pe o planşă înseamnă un stadion nou în zona Ciarda Roşie. (În aprilie anul trecut, în drum spre Viena, vorbea de acest stadion ca fiind deja ridicat.) Dacă a ajuns să prezinte drept o megarealizare achiziţionarea a 20 de trotinete, ce să mai spui?
Nu mai discut că şi în cazul lucrărilor care se mai fac, cele mai multe sunt de mântuială. Drumuri asfaltate în urmă cu câteva luni sunt sparte. Un parc inaugurat cu mare fast (Alpinet) după o lună era plin de rugină. La un alt parc, “vienez” de această dată, n-au trecut nici trei zile şi soclurile statuilor încep să crape. Fiindcă în toate cazurile avem de-a face cu firme de casă. Doar Robu o ţine pe a lui: “De jumătate de secol, în Timișoara nu s-a mai construit nicio clădire spitalicească! La fel cum nu s-a construit niciun pasaj, niciun pod, niciun…, niciun…, niciun…! Sau, după caz, nicio…! Ei bine, iată că administrația liberală a Timișoarei, pe care dv. m-ați mandatat să o conduc, construiește! Construiește de toate, schimbând radical orașul nostru în bine, așa cum am promis!”. Dacă amintesc ce a promis în 2012 că va face în patru ani… Tocmai de aceea spectacolul din Dacia „Autoportret absurd de țară” poate fi văzut şi în cheia „Autoportret absurd de Timişoară”.
Comentarii prin facebook