Deputatul Adrian Pau concluzionează: Guvernul Dăncilă se clatină datorită Pro România

Deputatul Pro România de Timiş, Adrian Pau, se întreabă de ce alte partide au treabă cu Mircea Diaconu, candidatul susţinut de partidul său, dar şi de ALDE. Dacă e aşa slab de ce îşi fac probleme, aceste formaţiuni ar trebui să-şi vadă de alegerile lor, a spus parlamentarul. 

Adrian Pau

Adrian Pau

Adrian Pau a subliniat meritele pe care formaţiunea politică din care face parte a avut-o asupra evoluţiei actuale a politicii româneşti. Considerat un partid mic, care nu a fost luat în seamă, Pro România are principalul merit pentru problemele pe care actualul Executiv le are,  spune deputatul. „Dacă după alegerile europarlamentare auzim opoziţia care vorbeşte că este cea care vrea să dărâme guvernul.  Guvernul Dăncilă se clatină datorită Pro România. Noi ne-am propus să redăm ţării şi cetăţenilor un guvern care să lucreze în interesul lor şi vrem să ducem acest proiect la capăt, indiferent ce spun cei din jurul nostru”, a declarat Pau.

Enigma sa de moment este cum de se tot preocupă adversarii politici ai Pro România de alegerea lui Mirceal Diaconu pentru a candida la preşedinţie, atât timp cât acesta este considerat chiar de acei adversari ca fiind unul slab: „Surprinzător, pe adversarii noştri îi interesează de ce l-am ales noi pe Mircea Diaconu. De ce comentează într-una şi de ce ne comentează nouă alegerea făcută? Ar trebui să-şi vadă de alegerile lor şi de candidatul lor. Aşa cum se numeşte alianţa pe care am semnat-o ieri (n.r. miercuri), între preşedintele Ponta şi Tăriceanu, această alianţă se numeşte „Un om”, deci susţinem un om, care reprezintă românii, care din acest punct de vedere nu avem ce să-i reproşăm. El a demonstrat că lucrează pentru oameni. L-am ales, pentru că îl considerăm o variantă viabilă, la înlocuirea lui Iohannis”.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Nelu a spus: (august 30th, 2019 at 09:49 )

Sterge-te la bot, inca ai ceva maro de la Dragnea.

Gigi a spus: (august 30th, 2019 at 10:31 )

Nu se clatină Guvernul datorită acțiunilor proromania, ci datorită șantajului acestora și a modului in care se face politica in România. Haideți sa ne uitam cine face parte din acest partid: doar foști pesediști care au fost îndepărtați de la oala cu fasole. Toti traseistii, travestiții și politrucii

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Miercuri se organizează un protest în Piaţa Operei, în semn de solidaritate cu Dominic Fritz

Inițiativa Timișoara organizează miercuri, 19 august, de la ora 19.00, un protest în Piața Operei, după decizia CCR de-a accepta amendamentul PSD la Legea ANI, care  poate duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Manifestația este anunțată sub mesajul „PROTEST ÎMPOTRIVA MOȘTENITORILOR ROȘII AI PARTIDULUI COMUNIST ȘI AI SECURITĂȚII”. Organizatorii atraa atenţia că acum victimă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se organizează un protest în Piaţa Operei, în semn de solidaritate cu Dominic Fritz
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cam unul din trei liceeni ce au dat Bacul în sesiunea de toamnă au promovat examenul. În Timiș rezultatele sunt mai bune ca în trecut

Ministerul Educației a publicat marți, 18 august, rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Candidații își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Rezultatele sunt publicate în format anonimizat, numele și prenumele candidaților fiind înlocuite cu coduri individuale. Acestea au fost distribuite fiecărui participant, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cam unul din trei liceeni ce au dat Bacul în sesiunea de toamnă au promovat examenul. În Timiș rezultatele sunt mai bune ca în trecut

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ministerul Educației a publicat marți, 18 august, rezultatele la bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă. Candidații își pot verifica notele pe platforma oficială a Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, dar și la avizierele centrelor de examen. Rezultatele sunt publicate în format anonimizat, numele și prenumele candidaților fiind înlocuite cu coduri individuale. Acestea au fost distribuite fiecărui participant, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cam unul din trei liceeni ce au dat Bacul în sesiunea de toamnă au promovat examenul. În Timiș rezultatele sunt mai bune ca în trecut
Inițiativa Timișoara organizează miercuri, 19 august, de la ora 19.00, un protest în Piața Operei, după decizia CCR de-a accepta amendamentul PSD la Legea ANI, care  poate duce la încetarea mandatului primarului Dominic Fritz. Manifestația este anunțată sub mesajul „PROTEST ÎMPOTRIVA MOȘTENITORILOR ROȘII AI PARTIDULUI COMUNIST ȘI AI SECURITĂȚII”. Organizatorii atraa atenţia că acum victimă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Miercuri se organizează un protest în Piaţa Operei, în semn de solidaritate cu Dominic Fritz
Zilele Culturii Maghiare, evenimentul organizat de comunitatea maghiară la Timișoara a ajuns la ediția a 11-a. Oaspeți la această ediție vor fi Halász Judit, Bagossy Brothers Company și Neoton Família, au anunțat organizatorii. Casa Maghiară va fi inclusă pentru prima dată în festival. În perioada 24–27 septembrie, centrul Timișoarei va deveni din nou un punct...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Finalul lunii septembrie aduce la Timișoara noua ediție a Zilelor Culturii Maghiare
Actualii prosumatori, cei care dețin panouri solare și furnizează curent electric în rețea, nu vor fi obligați să își instaleze baterii de stocare. Dar, cei car vor dori să devină prosumatori vor trebui să aibă și baterii de stocare a curentului instalate la domiciliu. Este soluția găsită de guvernul interimar Bolojan pentru a acoperi capacitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prosumator, în viitor numai cu baterii. Intrarea în sistem s-ar putea face numai la pachet cu capacitățile de stocare
Printr-o foarte scurtă scrisoare deschisă, Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge Legea integrităţii. Intervenţia societăţii vine dupoă ce CCR a declarta drept constituţional amendamentul prin care Dominic Fritz îşi pierde mandatul de primar al Timişoarei. “Domnule președinte, Vă rugăm, nu promulgați o lege neconstituțională care are ca scop doar îndepărtarea aliaților...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timişoara îl roagă pe preşedintele Nicuşor Dan să nu promulge legea care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandat
Foarte probabilul viitor primar interimar al Timişoarei, Ruben Laţcău, a transmis un mesaj de solidarite cu Dominic Fritz, după controversata decizie a CCR de-a declara constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. În urma deciziei CCR de astăzi, care a aprobat un amendament care retroactivează o lege, viceprimarul Timişoarei Ruben Laţcău a avut o intervenţie dură...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ruben Laţcău, mesaj de solidaritate după decizia CCR: “Cu Dominic Fritz și USR vă întâlniți și azi, și peste 30 de zile, și peste un an și peste 10 ani”
Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.