Festivalul Bega Bulevard revine la Timişoara, cu Pepe şi Sore pe post de vedete principale

Faleza Canalului Bega devine din nou loc de organizare a festivalului Bega Bulevard. Acesta va avea loc, în perioada 6 – 8 septembrie, între Podul Mihai Viteazul (Mitropolit Andrei Şaguna) şi Podul Maria (Traian). Acţiunea e la cea de a XII-a ediţie, iar concursul răţuştelor lansate pe Bega, unul cu scop caritabil, continuă şi în acest an.

Festivalul Bega Bulevard revine la Timişoara

Festivalul Bega Bulevard revine la Timişoara

Încă de la prima ediţie, Festivalul Bega Bulevard a dorit să atragă atenţia timişorenilor asupra importanţei canalului Bega pentru oraş şi asupra posibilităţilor de recreere, agrement, sport sau divertisment pe care acesta le oferă. Festivalul a fost gândit astfel încât să pună în evidenţă Bega din toate punctele de vedere: estetic, urbanistic, ecologic şi va concentra, pe parcursul celor trei zile, activităţi culturale şi de divertisment.

„Bega Bulevard va fi, cu siguranţă, momentul oportun pentru a ne familizariza cu un cadru natural minunat oferit de parcul Alpinet, iar concursul tradiţional al răţuştelor din plastic, organizat de Rotaract Club Timişoara în parteneriat cu Clubul Rotary Timişoara, Interact Timişoara şi cluburile Rotaract din oraş va antrena, cu siguranţă, o prezenţă masivă a publicului”, spun reprezentanţii primăriei.

Rămâne de văzut dacă se va reuşi eliminarea celebrei culori ruginii din parc în aşa fel încât cadrul natural să fie chiar minunat. 

Nu vor lipsi nici concertele. Vor fi recitaluri susţinute de Pepe, Sore, What`s Up, Minelli, JazzyBIT, Jazz a la Jais, Jinx, Mr. Pit, DJ AXL, Peregrinii, BegArt. Nu vor lipsi nici demonstraţiile cu foc,  realizate de către Amaris Agni şi Deep6Project.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier

Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale

SCM USV Timișoara a luat o scurtă vacanță după câștigarea titlului național de rugby în șapte. În fapt, doar un pic mai mult de jumătate din lot se bucură de zile libere. 12 jucători ai SCM USV Timișoara se află cu începe din această săptămână la patru loturi naționale. Grosul contingentului, nouă rugbiști, merg la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii

Studenții sunt pregătiți pentru un viitor în care ideile lor să aducă plus valoare. Despre asta a fost vorba la ediția a doua a Open Space Lab. Universitatea Politehnica Timișoara continuă să își pregătească studenții nu doar din punct de vedere teoretic, ci și pentru provocările reale ale pieței muncii. În acest context, proiectele de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la proiecte tehnice la idei de afaceri. Open Space Lab la UPT, cu premii
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Casa Austria, clădirea ridicată acum 20 de ani cu sprijin austriac lângă clădirea principală a Spitalului Județean Timișoara, va intra într-un proces major de modernizare. Sunt 50 de milioane de lei care vor fi investiți, jumătate fonduri europene, jumătate contribuție de la bugetul județului, care vor transforma major clădirea, dar vor aduce la zi și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa Austria intră în modernizare totală. Proiectul va costa 50 de milioane de lei
Garda Forestieră Timișoara au continuat acțiunile de control fiind vizată respectarea regimului silvic în fondul forestier național, fiind acordată o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, circulației materialului lemnos, gestionării masei lemnoase, dar și a modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și prelucrare. În total, luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda Forestieră a confiscat sute de metri cubi de lemn și a dat amenzi de sute de mii de lei
Blocul format din PNL, USR și UDMR îl va propune astăzi premier pe europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședintele Partidului Popular European, au declarat pentru G4Media surse politice. De partea cealaltă, PSD l-a propus ca premier desemnat pe preşedintele partidului, Sorin Grindeanu De asemenea, conducerea PNL va vota în ședința Biroului Politic Național de la ora 10.00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Siegfried Mureșan, propunerea PNL, USR și UDMR pentru funcţia de premier
Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert în aer liber al Operei Naționale Române din Timișoara la Iulius Gardens Timișoara
Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
Top