Dacă vreți să donați sânge de Sfânta Maria, în ziua pe care bugetarii o au liberă, atunci programați-vă această acțiune în altă zi. Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara este închis.
De Sfânta Maria Mare sau „Adormirea Maicii Domnului”, în 15 august, reprezentanții centrului anunță că au zi liberă. Așa că puteți dona în următoarea zi (de la 8.00 la 12.00), sau în afara acestor două zile, de luni până vineri, de la 8.00 la 13.00.
Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara este situat pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1, lângă Spitalul Județean.
Pentru a dona sânge trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 de kilograme, puls regulat, 60-100 bătăi pe minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării, să nu fiți sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine și să nu aveți sau să fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (pzoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.
Comentarii prin facebook