Miercuri după-masă se deschide circulaţiei lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva

Conform ultimelor informaţii, „combatanţii” din conflictul legat de lotul 3 din autostrada Lugoj – Deva, cei de la Compania de Drumuri, şi antreprenorul spaniol Comsa, au ajuns la un acord şi primii vor prelua bretelele de acces rutier care vor permite accesul pe lotul 4, pentru care a fost deja realizată, luni, recepţia. Urmează ca Poliţia Rutieră să-şi dea acordul şi, în următoarele ore, este aşteptată deschiderea pentru circulaţia publică a lotului 4 şi a bretelelor aminitite, de la nodul Ilia.

Autostrada Lugoj - Deva, loturile 3 si 4, aproape gata

Astfel, şoferii vor putea urca pe autostradă pentru 22 de noi kilometri de drum rapid, dar lotul 3 rămâne în continuare închis circulaţiei. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, marţi, că pe lotul 3 sunt o serie de probleme, iar pentru remedierea acestora antreprenorul spaniol are la dispoziţie zece zile pentru a le rezolva. Iniţial, antreprenorul a refuzat predarea parţială a acelor bretele de acces, care permit utilizarea lotului 4. Proiectul autostrăzii era în aşa fel realizat încât singura cale de acces dinspre Lugoj pe lotul 4 este acel nod.
În acest moment, şoferii sunt nevoiţi să coboare de pe autostradă la Margina, iar de acolo să folosească drumul naţional pentru a intra din nou pe autostradă lângă Deva. Odată deschis lotul 4 se va putea intra pe autostradă mai devreme, la Ilia. De asemenea, lotul 3 este finalizat, dar CNAIR a reclamat o serie de probleme la construcţie. Odată rezolvate şi acestea se va putea intra pe autostradă mai devreme, la Holdea, unde a fost construit un nou nod rutier.
Lotul 2 are 21 de kilometri, iar lotul 4 22 kilometri.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei

În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde

PNL Timiş a anunţat, prin vocea preşedintelui Marilen Pirtea, că susţine acordul dintre Municipiul Timișoara și Romsilva pentru clarificarea administrării Pădurii Verzi și “pentru protejarea acestui patrimoniu natural strategic al orașului”. Este unul dintre puţine subiecte în care PNL Timiş este de acord cu Executivul primăriei, consilierii PNL-iştii având în general rolul de “Gică Contra”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârşit, un proiect al Primăriei Timişoara cu care rezonează şi PNL Timiş: asocierea cu Romsilva pentru Pădurea Verde
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium

A treia etapă din returul Ligi Zimbrilor la handbal masculin a propus în Sala Constantin Jude un joc interesant între SCM Poli și CSU Suceava, o grupare „românească”, cu un joc peste așteptări. Așa a fost în tur, când bucovinenii s-au impus, dar nu și acum, când alb-violeții au câștigat meritat, 30-25. Cu o linie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli se impune în fața Sucevei și reintră în lupta pentru podium
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

În perioada 17-18 februarie 2026, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel-România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, au organizat cel mai amplu eveniment online din vestul țării dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș a organizat un eveniment online dedicat consolidării cooperării economice dintre companiile israeliene și mediul de afaceri

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scandalul câinilor eutanasiați în masă la Șuraia, în vrancea, a scos românii în stradă pentru a cere oprirea acestor practici, care au devenit o super sursă de venit pentru unii, și înlocuirea cu sterilizările. Timișoara este unul dintre orașele unde oamenii au ieșit duminică în stradă.   Protestatarii s-au adunat, după-masă, în Piața Operei. Cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor și pentru schimbarea legislației în domeniu
Mai mult decât o poveste. „Cazul Samca” este o reflecție profundă asupra violenței invizibile, a adevărului și a memoriei colective contemporane. Filmul explorează fenomenul bullyingului în rândul minorilor și pune sub semnul întrebării etica actului de relata astfel de fapte, într-o tensionare permanentă între comerț și integritate, traumă și exploatare, artă și piață. „Cazul Samca”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Cazul Samca”, premieră la Timișoara – primul thriller românesc construit ca „true-crime fake documentary”
Fetele de la CSM Lugoj, care trec prin cel mai dificil sezon din ultimul deceniu au jucat în antepenultima etapă a sezonului regular pe teren propriu, cu Dinamo, echipă pe care a tot bătut-o pe Timiș în ultimul „cincinal”. Nu a mai fost cazul și de această dată, diferența mare de valoare și buget înclinând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio surpriză, Lugojul pierde acasă cu Dinamo
În comuna Şag continuă investițiile în infrastructură. În acest moment sunt în derulare două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor din localitate. Unul din proiecte este pe bani europeni, iar altul pe fonduri de la bugetul local, în total fiind vorba de 8 milioane de lei. Până în toamnă ambele lucrări ar trebui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag se derulează două mari proiecte de asfaltare și modernizare a străzilor, în valoare totală de 8 milioane de lei
Există copii pentru care dezvoltarea nu vine de la sine. Copii care au nevoie de mai mult timp pentru a învăța, pentru a comunica, pentru a se adapta lumii din jurul lor. Copii pentru care fiecare progres înseamnă muncă, răbdare și sprijin constant. Pentru acești copii și pentru familiile lor există Fundația de Abilitare Speranța....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația de Abilitare Speranța – locul unde fiecare copil primește sprijinul de care are nevoie pentru a-și construi propriul drum
Politehnica Femina a fost pe punctul de a „dinamita” campionatul. A avut 1-0 pe terenul campioanei și a liderului campionatului, Farul Constanța, dar a pierdut în prelungiri, 1-2. Partida a contat pentru prima etapă din 2026 și din play-off, iar ambele echipe merită felicitate că au reușit să termine în picioare un meci disputat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atât de aproape de un rezultat foarte bun în primul meci din play-off! Eșec în prelungiri pe terenul campioanei
Urmările dezastrului descoperit la adăpostul de animale din Șuraia, Vrancea, unde mii de câini au fost uciși pentru obținerea de profit, încep să se simtă în societatea românească. La București este programat un protest pentru interzicerea eutanasierii câinilor, iar acum este anunțat unul, duminică, 22 februarie, de la ora 16:00, în fața Operei și la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii sunt așteptați la proteste pentru a susține eliminarea eutanasierii animalelor fără stăpân
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.