Dacă după tramvaie noi mai aşteptăm câţiva ani, Societatea de Transport Public Timişoara extinde transportul local, cu jucăriile copilăriei multor cetăţeni, cu trotinete. Dorinţa primarului de a pune timişorenii să se care cu mijlocul de transport cu două roţi va însemna aducerea în sistem a 75 de noi trotinete, cu tot cu staţiile de alimentare şi softul aferent.
Pentru achiziţie sunt oferiţi 394.425 milioane de lei. Licitaţia a fost deja lansată şi publicată în sistemul electronic de licitaţii publice. Titular de proiect, Societatea de Transport Public Local. Conform anunţului, se doreşte achiziţa a 75 de trotinete electrice, zece standuri de încărcare şi a software-ului aferent. Sistemul şi aplicaţia soft va trebui să fie compatibil cu actualul sistem, TroTM.
Finanţarea achiziţiei se va face din fonduri proprii ale solicitantului. Oferta câștigătoare va fi desemnată oferta cu prețul cel mai scăzut dintre ofertele calificate şi admisibile. În situația în care doi sau mai multi ofertanți clasați pe primul loc, au același preț, comisia de evaluare va solicita noi propuneri financiare care vor fi transmise electronic în SEAP, contractul fiind atribuit ofertantului a cărui nouă propunere financiară are preţul cel mai scăzut.
Comentarii prin facebook