Companiile aeriene care operează pe Aeroportul Internaţional Timişoara trec la orarul de iarnă. Sunt curse noi, spre Bucureşti şi Stuttgart

Aeroportul din Timișoara

Aeroportul din Timișoara

Aeroportul Internațional Timișoara trece, începând de sâmbătă, 26 octombrie, la orarul de iarnă. Acesta va fi valabil până în 30 martie 2020, iar odată cu trecerea la ora de iarnă, companiile aeriene vor efectua o serie modificări în programul de zbor.

La cursele interne, compania aeriană Ryanair introduce un nou zbor, în zilele de luni și vineri, spre și dinspre Bucureşti. În total, începând cu săptămâna viitoare, vor fi disponibile 84 de curse săptămânale, spre și dinspre București – Otopeni, operate de cele două companii aeriene, Tarom și Ryanair. Compania Tarom a păstrat și în programul de iarnă cursele spre/dinspre Iași, cu o frecvență de 3 zboruri pe săptămână.
Ryanair va opera, în continuare, cursele spre București și Bergamo, iar Lufthansa va avea 4 curse zilnice spre Frankfurt am Main și München.
Pe destinația Stuttgart, compania Eurowings introduce cel de-al patrulea zbor, în ziua de duminică. Compania aeriană Wizz Air are destinații directe din Timișoara spre Germania, Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, Israel, Belgia și Danemarca.
În medie, aproximativ 270 de curse aeriene de pasageri decolează sau aterizează la Timișoara, în fiecare săptămână.
La acestea se adaugă alte 48 de curse săptămânale de transport marfă, spre sau dinspre Köln, Budapesta, Katowice, Cluj, Nürnberg și München.
Singura cursă charter de vacanță, care va fi disponibilă parțial și în programul de iarnă, va fi cea pe ruta Timișoara-Hurghada, care va funcţiona până în 7 noiembrie, în fiecare zi de joi.
Companiile aeriene își rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor, au mai anunţat reprezentanţii Aeroportului Internaţional Timişoara

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul

Ilie Bolojan pare extrem de sigur de poziția sa pe funcția de șef al Partidului Național Liberal. După discuțiile purtate cu conducerea filialei Timiș a partidului, una considerată de unii mai puțin docilă Bucureștiului, el a vorbit despre reformarea, până în 2028, a partidului, perioadă în care să aducă oameni noi și să facă PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara a dat cu Steaua de parchet, chiar la București

Meci fără istoric și o calificare în „finala” de playout. Victorie categorică pentru SCM Politehnica pe terenul echipei CSA Steaua Sharks București și bănățenii închid în minimum de meciuri (2-0 la general) seria din turul secund al fazei playout din Liga Națională de Baschet Masculin.  A fost 48-90, un scor care ne scutește de prea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara a dat cu Steaua de parchet, chiar la București
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO

În această săptămână, Școala Gimnazială Nr. 30 Timişoara a participat la prima mobilitate a proiectului Erasmus B. E. E.- Being a European Ecocitizen, 2025-1-PT01-KA20-SCH-000361104, în Vinhais, Portugalia. Școala din „Soarelui” a fost reprezentată de șase elevi din clasa a VII-a şi de două cadre didactice, profesor limba engleză Diana-Maria Cioca si director adjunct, profesor Valentina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele să participe la Automotive Hungary 2026. Oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la conferința internațională Automotive Hungary | TRA Conference in Budapest, Hungary – B2B, care se va desfășura în format online, în perioada 18-21 mai 2026. Evenimentul face parte din cadrul Industry Days, cea mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele să participe la Automotive Hungary 2026. Oportunități de afaceri și parteneriate internaționale pentru companiile timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările de execuție a drumului expres Arad – Oradea ar putea începe încă din această vară, după ce proiectul a fost mutat de la CNAIR la CNIR. În paralel, peste autostrada Timișoara – Moravița pare să se aștearnă praful. Cel puțin deocamdată. Proiectul realizării unui drum expres care să lege Aradul de Oradea ar putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la drumul expres Arad – Oradea ar putea începe în scurt timp. Autostrada Timișoara – Moravița, fără noutăți
În această săptămână, Școala Gimnazială Nr. 30 Timişoara a participat la prima mobilitate a proiectului Erasmus B. E. E.- Being a European Ecocitizen, 2025-1-PT01-KA20-SCH-000361104, în Vinhais, Portugalia. Școala din „Soarelui” a fost reprezentată de șase elevi din clasa a VII-a şi de două cadre didactice, profesor limba engleză Diana-Maria Cioca si director adjunct, profesor Valentina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Erasmus – educație fără granițe. Gimnaziala 30, vizită productivă în Portugalia/FOTO
  Municipiul Timișoara, prin Visit Timișoara, împreună cu Alianța Timișoara Universitară (ATU) lansează campania „Student în Timișoara”. Din ATU fac parte toate cele patru mari universităţi din Timişoara: Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea Politehnica, Universitatea de Vest, Universitatea de Științe ale Vieții. „Student în Timișoara” este un proiect de brand de oraș prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Student în Timișoara”. Campanie lansată de Visit Timișoara şi Alianța Timișoara Universitară
În sudul județului Timiș, în orașul Deta, a prins contur în ultimii ani un proiect antreprenorial care îmbină agricultura, tradiția locală și pasiunea pentru produse autentice. Distileria dezvoltată de antreprenorul Sorin Rotariu reprezintă astăzi una dintre puținele unități autorizate din județ specializate în producția de băuturi spirtoase artizanale obținute exclusive din fructe cultivate local. Afacerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distileria „Podrum Maja”  din Deta – povestea unei afaceri bănățene care transformă tradiția în produse artizanale premium
Universitatea Politehnica Timișoara a cumpărat un imobil de colecție, care la un moment dat ajunsese într-o stare deplorabilă, Casa Mühle. După resurări și investiții majore, celebra casă a redevenit un adevărat simbol al patrimoniului și memoriei urbane timișorene. Sâmbătă, obiectivul a fost redeschis, iar până seara orice dorește poza vizita edificiul. Vizitatorii vor putea vedea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a deschis publicului, pentru o zi, „bijuteria” din zona centrală: Casa Mühle. UPT are planuri mari cu ea
Ilie Bolojan pare extrem de sigur de poziția sa pe funcția de șef al Partidului Național Liberal. După discuțiile purtate cu conducerea filialei Timiș a partidului, una considerată de unii mai puțin docilă Bucureștiului, el a vorbit despre reformarea, până în 2028, a partidului, perioadă în care să aducă oameni noi și să facă PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Actualul lider al PNL vrea să rămână pe post până în 2028 și să reformeze partidul
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș invită publicul să descopere patrimoniul cultural și valorile muzeale prin acordarea accesului gratuit pentru toți vizitatorii, duminică, 17 mai 2026. acțiunea are loc în anticiparea Zilei Internaționale a Muzeelor, celebrată anual în data de 18 mai. Ziua Internațională a Muzeelor reprezintă un eveniment mondial organizat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică, intrare gratuită pentru vizitatori la Muzeul de Artă Timișoara, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.