Turneul Campioanelor de la Shenzhen a continuat cu partidele din etapa a II-a a Grupei Violet. În primul meci al zilei, Simona Halep a întâlnit-o pe Elina Svitolina, campioana en-titre, într-un meci al jucătoarelor care aveau o victorie după prima etapă.
Partida a început practic de la scorul de 3-0 pentru jucătoarea din Ucraina, Simona intrând mai greu în meci. Totuși, Halep a revenit rapid, a egalat și a avut șansele ei să-și tranșeze prima manșă, dar Svitolina s-a impus cu 7-5. În setul doi, Simo a început mai bine a făcut primul break, dar nu a reușit să profite de ocazie. Campioana de anul trecut a revenit în joc, iar la 4-3 a reușit un break la zero apoi a servit pentru meci și s-a impus cu 7-5 și 6-3.
Așadar, Svitolina are două victorii și este prima jucătoare din cele 8, de fapt 9 din Turneul Campioanelor (Bertens a înlocuit-o pe Osaka), care se califică în semifinale.
Pentru Simona, care a luptat cât a putut, dar nu a găsit cele mai bune soluții în fața unei jucătoare ce a alergat foarte mult și s-a apărat excelent, nu este nimic pierdut. Are nevoie de o victorie în ultimul meci din grupă, contra Karolinei Pliskova pentru a merge mai departe. Cehoiaca, favorita grupei, joacă astăzi cu Bianca Andreescu.
Comentarii prin facebook