Polițiștii locali – la școală, la ședința cu părinții

Politist local la scoala

Politist local la scoala

Polițiștii locali din Timișoara au ținut ședințe de instruire la unitățile de învățământ repartizate, în ultima săptămână fiind prezenți la Școala Generală din cadrul Liceului W. Shakespeare și la Școala Generală Nikolaus Lenau, unde le-au explicat elevilor cum să evite să se transforme în victime ale furturilor, tâlhăriilor, loviri și alte violențe, cât este de important să cunoască reguli de protecția mediului și păstrarea curățeniei.
Polițiștii locali au participat la o ședință cu părinții copiilor de la Școala Generală nr. 1 de pe str. Comănești, de această dată fiind vorba despre elevi de gimnaziu.

„Părinții au admis că este importantă educația din familie, dar că de mare ajutor sunt ședințele pe care care polițiștii locali le susțin cu cei mici la școală, deoarece sunt lucruri pe care aceștia le pot reține mult mai ușor când vin de la oamenii în uniformă. De asemenea, părinții au arătat că sunt de acord cu cât mai multe întâlniri de acest gen pentru a preveni producerea unor fapte cărora copiii le pot cădea victime”, transmit reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Polițiștii locali au în supraveghere atât prin susținerea de lecții de prevenire cât și prin prezența la intrările și ieșirile de la cursuri ale elevilor un număr de nouă unități de învățământ, din 12 locații: Liceul Teoretic Nikolaus Lenau – Str. Gh. Lazăr nr. 2, Școala Generală Nikolaus Lenau – Str. Ghe.Lazăr nr. 20, Școala Generală Nikolaus Lenau – Piața Unirii nr.7 si Școala Generală – Str.Iosif Nemoianu nr.5, Școala Generală nr. 4 – Str. J. Verne nr. 34, Școala Generală Rudolf Walther, Liceul Jean Louis Calderon – Str.Pestalozzi, Școala Generală nr. 1 – Str. Comănesti nr.3, Liceul Shakespeare – Școala Generală – Str. Moise Nicoara nr.17, Grupul Școlar Dimitrie Leonida, Scoala Generală nr. 11 – Str. Tacit nr.23 si Scoala Generala nr.11 – Str. Razboieni nr.2. Polițiștii locali susțin la acestea, periodic, lecții de prevenire pe diferite linii, în funcție de vârsta copiilor și de necesitățile stabilite împreună cu cadrele didactice.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
Duminică, 26 aprilie, în jurul orei 13:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de panică la un bloc turn de pe Gheorghe Lazăr! Incendiu de apartament și zeci de persoane autoevacuate
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.