19 decembrie 1989. Ziua în care Lech Walesa cere proteste internaţionale împotriva lui Ceauşescu

revolutie timisoara 1989

revolutie timisoara 1989

Ziua de 19 decembrie a fost cea mai liniștită dintre toate acele zile fierbinți de iarnă. Era a patra zi de la declanşarea revoluţiei. Timișoara își plângea morții și dispăruții (arestați, răniți) din zilele precedente. Dar a mai fost ceva determinant în 19 decembrie, care a pregătit ziua de 20 decembrie. În fabrici, muncitorii erau tot mai nemulțumiți, iar mulți au intrat în grevă. Principala scânteie a fost la ELBA. 19 decembrie 1989 este şi ziua în care numele Timişoara a fost rostit tot mai mult în lume.

Trecuseră două zile de la masacrul de duminică și o zi de la uciderea tinerilor pe treptelor Catedralei. Timișoara arăta în continuare ca un oraș ocupat. Spitalele erau pline de răniţi, iar puşcăria de arestaţi. Peste tot TAB-uri, trupe de militari, milițieni, gărzi patriotice. La locurile de muncă, în fabrici sau birouri, oamenii povestesc despre cele întâmplate în zilele anterioare, zile în care muriseră 78 de oameni (unele surse arată 83). Alte sute de timișoreni erau răniți, iar 850 arestați. Aproape fiecare timișorean avea o o rudă, un prieten, o cunoștinnță printre cei de mai sus (morți, răniți, arestați).

Dacă ELBA nu era…

În aceeași zi se aprinde și prima scânteie într-o fabrică timișoreană, scânteie care a doua zi se va transforma într-un vulcan. La ELBA oamenii refuză să intre în ateliere, declarând grevă generală. „Dacă ELBA nu intra în grevă generală, s-ar fi stins totul”, spunea revoluţionarul şi istoricul Adrian Kali. În apropierea fabricii sunt masate TAB-uri. Vine în vizită prim-secretarul Radu Bălan și îi roagă pe oameni să se întoarcă la lucru. Este întâmpinat însă cu huiduieli. Atmosfera era extrem de încărcată. Înainte de-a se da jos de pe butoiul de pe care le vorbise muncitorilor, Radu Bălan a mai avut o doleanță: „Nu ieșiți în stradă, c-o să vă împuște!”. Ulterior va ajunge în întreprindere și generalul Ștefan Gușă. Tot fără succes. La intrarea în ELBA, dinspre Piaţa Traian, la prânz, s-a deschis focul dinspre un TAB. O femeie a fost împușcată mortal, iar alte două persoane au fost rănite. Încercări mai mult sau mai puțin reușite de grevă au avut loc și în alte fabrici: 6 Martie, Azur, Solventul, Electrotimiș etc.

Un jurnal al acţiunilor operative ale M.I. consemnează: „19.12.1989. Ora 15.00. D6 alungat de muncitorii de la Electrotimiş, trimis de dispeceratul miliţiei la Comandament. „19.12.1989. Ora 19.00. Cpt. Grui comunică că la Electrotimiş situaţia s-a calmat. După focul de avertisment, muncitorii stau în secţii şi discută cu ei tov. Rujoi”.

O informație mai puțin verificată arată că, tot pe 19 decembrie, la aeroport ajung opt avioane din care au fost debarcați 300 de parașutiști de la unitatea specială din Caracal. Superiorii le-au spus că la Timișoara acționează huligani și iredentiști, care au în spate forțe străine. În aceeași seară de 19 decembrie 1989, conducerile PCR din judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea au fost anunțate să fie pregătite pentru participarea la un program de măsuri, elaborat la Bucureşti, împotriva protestatarilor de la Timişoara. Miercuri dimineaţa, din Dolj plecau deja primele trenuri cu muncitori, membri ai gărzilor patriotice, spre Timișoara. Au fost instruiți că ungurii voiau să ocupe orașul de pe Bega, iar ei cu ciomegele cu care au fost înarmați trebuie să-l salveze. La Timișoara au realizat care este adevărul și au fraternizat cu revoluționarii

Lucrurile oricum erau de o imensă gravitate, mai ales că  pe 19 decembrie 1989 la comanda României era Elena Ceaușescu, Nicolae Ceaușescu fiind plecat din ziua precedentă în Iran. Academiciana lua în serios opțiunea de-a pune artileria grea la lucru în Timișoara, în cazul în care revoluționarii rămân pe străzi. Până atunci însă îi trimite la fața locului pe prim-ministrul Constantin Dăscălescu și Emil Bobu.

Eroii Timişoarei “cuceresc” Europa

19 decembrie este şi ziua în care presa străină relatează tot mai mult despre evenimentele de la Timişoara.  Emil Hurezeanu afirma la microfonul Europei Libere: „Stimaţi compatrioţi. Revenim la microfonul acestei emisiuni nocturne, în direct, o emisiune de criză. Şocaţi la rândul nostru, precum milioane şi milioane de români şi de străini, martori în aceste zile ai unuia din cele mai sălbatice scenarii de represiune în masă cunoscute în Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial”. Ziarul italian Il Giornale publica un editorial în care se arăta;: “Vocile fragmentare şi confuze care reuşesc să ne parvină din România, chiar dacă ne înşeală asupra a ceea ce s-a petrecut deja, nu ne înşeală asupra a ceea ce se va întâmpla. Lui Ceauşescu, calea unei retrageri paşnice şi în surdină pe care o încearcă sau vrea să o încerce diverşii honeckeri, husari, jivkovi şi alţii îi este închisă. Ceauşescu şi-a făcut-o cu mâna lui. De aceea va încerca să reziste până la ultimul securist care va fi dispus să îi facă scut. Ştie prea bine că nu poate conta pe niciun fel de sprijin, nici dinafară, nici dinăuntru. Dar asta o ştiu bine şi românii, deşi vor să le ascundă”.

Potrivit Europa Liberă, organul Partidului Comunist Italian, L´Unita, titra pe pagina întâi: “Foc asupra mulţimii în România”. La Reppublica, publicaţie de stânga de la Roma, dedica României trei pagini cu titlul “Revoltă în România. Ţara este izolată de lume”.

Printre cei care transmit mesaje de solidaritate se numără şi Eugen Ionescu. “Trăiască România mare, liberă, independentă! Sunt cu voi, toţi! Sunt departe, dar sufletul meu suferă alături de voi. Văd, doresc izbânda, pe care sunt convins că până la urmă o să o aveţi. Nu se poate să nu se înmoaie inima lui Gorbachev şi să nu se încălzească inima Americii şi al oamenilor de stat din Europa. Să trăiţi…sunt alături de voi!”, spunea cunoscutul dramaturg. Europa Liberă încheia emisiunea din acea noapte cu anunţul lui N.C. Munteanu: “Liderul sindical polonez, Lech Walesa, a cerut organizarea de proteste internaţionale împotriva regimului Ceauşescu”.

De altfel, datorită în special Europei Libere, întreaga țară și chiar întregul mapamond au aflat despre ce se întâmplă la Timișoara. O Timișoară care a doua zi va deveni liberă.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Dreea a spus: (decembrie 19th, 2019 at 07:12 )

Apreciez aceste articole si mi-as dori sa le pot transmite unor cunoscuti, dar sunt atatea litere inversate si omise, incat nu pot sa le redirectionez. Graba si neatentia la scriere, fara o parcurgere ulterioara, iau mult din caracterul informativ al articolelor. Pacat. M-as bucur daca ar aparea articolele corectate, deoarece merita distribuite. O zi buna.

Dani a spus: (martie 28th, 2024 at 07:03 )

O Timisoara libera? Au trecut 34 de ani de atunci…cum ar putea fi liber un oras dintr-o umila provincie a imperiului european. Unde este libertatea? Si, mai ales, ce inseamna libertate? Obligatia de a spune „da”, obligatia de a da darul popilor, de a te supune politicienilor, de a asculta toate figurile emigrantilor, de a vorbi limba romgleza, de a cumpara produse straine de cea mai proasta calitate, de a zbiera „s(c)lava Ucraina”? Scuze, dar decit o democratie proasta prefer o dictatura buna!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”

Alfred Simonis, președintele CJT, contraatacă în cazul acuzațiilor că instituția pe care o conduce ar dori evacuarea Prefecturii Timiș din spațiile pe care aceasta le ocupă la Palatul Administrativ, un scandal care a primit în mod evident conotații politice. Liderul județean spune că Prefectura stă de 36 de ani fără a deține un document în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contraatac în cazul acuzațiilor de evacuare a Prefecturii. Simonis: ”Trăiesc împreună cu șobolanii în acele birouri”
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”

Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Mai multe încăperi de la parterul Casei Maghiare de la Timișoara au fost renovate, în cadrul unui program transfrontalier România – Serbia, acolo urmând să funcționeze un nou centru de formare profesională. Reabilitarea acestor spații face parte dintr-un plan mai amplu care aduce refacerea clădirii centrale. Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Casa Maghiară va funcționa, în mai multe spații reabilitate, un nou centru de formare profesională/FOTO

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Politehnica Timișoara a cedat la limită în deplasarea de pe terenul Gloriei Bistrița, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din Superliga Feminină. Rezultatul copiază la indigo deznodământul din turul campionatului, lăsând formația violetă într-o misiune tot mai complicată pentru îndeplinirea obiectivului. Unicul gol al partidei a fost marcat în prima parte de Rania Kara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara, învinsă la Bistrița în oglindă: 0-1 și un joc dominat de mediocritate
Prefectul demisionar de Timiș, Paul Finta, îi răspunde lui Alfred Simonis, după ce acesta l-a acuzat pe Dominic Fritz că întârzie organizarea alegerilor pentru un nou primar al Timișoarei. Alegerile se organizează conform legii, nu după cum vrea un partid, transmite Finta duminică dimineața. De asemenea, el spune că aceste alegeri parțiale ar trebui organizate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paul Finta contraatacă în disputa organizării alegerilor pentru primar: ”Eu, ca prefect, mi-am făcut treaba”
Poli Timişoara a trecut pe primul loc în Liga a II-a şi se apropie tot mai mult de obiectivul promovării în primul eşalon fotbalistic. Preşedintele clubului, Simon “Simi” Pescari, a jubilat pentru acest succes de etapă, dar atrage atenţia că mai este mult de muncit pentru a atimge ţinta.  Simon Pescari, care este şi prorector...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Preşedintele Simon Pescari, după ce Poli a devenit liderul ligii secunde: “Suntem pe primul loc, însă drumul e în continuare foarte greu și foarte lung”
Echipa de la Pădurea Verde nu a făcut un meci rău la Bistrița, în fața altei formații cu multe probleme, dar chiar și așa nu a fost loc de nici măcar un punct pentru trupa „invincibilului” antrenor Florin Fabian. Dumbrăvița a condus pe stadionul „Jean Pădureanu”, dar a sfârșit ca și în precedentele șase partide,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița își „consolidează” ultimul loc, după o nouă înfrângere. Nicio problemă, domnul profesor Fabian tot nu pleacă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.