Nu mai puțin de 50 de șoferi care au apăsat prea tare pedala de accelerație au fost sancționați de poliţiştii rutieri în ultimele patru zile, pe raza judeţului Timiș. Polițiștii au reținut zeci de permise de conducere.
Polițiștii de la Rutieră au aplicat, în perioada 9-12 decembrie, 317 sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 50 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost întocmite 7 dosare penale pentru infracţiuni rutiere şi aplicate 317 sancţiuni contravenţionale, 50 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 72 pentru neutilizarea centurii de siguranţă.
Au fost reţinute în vederea suspendării, 43 de permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, nerespectarea limitelor legale de viteză, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii continuă acţiunile și în weekend.
Comentarii prin facebook