Protest al elevilor la Timişoara. Cer decontarea integrală a transportului pentru elevii navetiști/Foto

protest elevi

protest elevi

Elevii au protestat vineri în faţa Prefecturii Timiș. Aceștia cer decontarea integrală a transportului pentru elevii navetiști și respingerea Ordonanței de Urgență nr. 51.

Au protestat vineri, în fața Prefecturii Timiș, reprezentanți ai Consiliilor Elevilor din toată țara. Demersurile lor vor continua și la București. Elevii cer garantarea transportului gratuit pentru toți elevii. Ordonanța de Urgență nr. 51 din 2019 elimină transportul din sfera serviciilor publice, efectul direct al acestei ordonanțe fiind posibilitatea ca mii de elevi navetiști să nu își poată permite să ajungă la școală deoarece nu le este decontat transportul.

„Sunt foarte mulți elevi afectați de faptul că nu au rute de transport, nu au transportul subvenționat și nu au confortul financiar pentru a-și cumpăra abonament. Astăzi este vorba despre o mișcare care este la Timișoara, iar luni va fi la București, în fața Parlamentului României”, a spus Antonia Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Decontarea navetei elevilor presupune, acum, ca elevul să aibă banii pentru a-și putea plăti abonamentul sau biletul din propriul buzunar, pentru ca mai apoi să aștepte decontul o lungă perioadă.                         

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Municipalitatea timișoreană lansează o campanie de plantare de arbori în tot orașul

Peste două mii de arbori dorește Primăria Timișoara să în sensuri giratorii, parcuri și grădini urbane, precum și pe aliniamentele unor bulevarde mari. Astfel, se lansează un plan amplu de plantări în această toamnă pentru a crește calitatea spațiilor verzi, a reduce impactul prafului din aer și pentru a reduce temperaturile ambientale din timpul verii. ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană lansează o campanie de plantare de arbori în tot orașul
iuliustown-primark

Politica vezi arhiva Politica

Alegerea USR de a se merge fără aliați în alegerile naționale, susținută de Fritz: ”Elena Lasconi poate coagula un electorat mai larg decât cel al USR”

Decizia Uniunii Salvați România, de a merge singură în alegerile pentru funcția de președinte și la alegerile parlamentare, este susținută și de Dominic Fritz, liderul filialei Timiș și, acum, și vicepreședinte la nivel național al partidului, dar a fost luată doar după consultarea cu Elena Lasconi, candidatul partidului la funcția supremă în stat. Am încredere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegerea USR de a se merge fără aliați în alegerile naționale, susținută de Fritz: ”Elena Lasconi poate coagula un electorat mai larg decât cel al USR”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Urcări în clasamentul WTA pentru Gabi Ruse și Irina Begu. Pe ce loc se află timișoreanca Anca Todoni

Gabriela Ruse, care a ajuns în turul trei la US Open, şi Irina Begu, câştigătoare a turneului WTA 125 de la Montreux, au înregistrat urcări în clasamentul WTA dat publicităţii luni. Gabriela Ruse a urcat 22 de locuri şi se află pe 100, cu 718 puncte, iar Begu a urcat 23 de locuri şi se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Urcări în clasamentul WTA pentru Gabi Ruse și Irina Begu. Pe ce loc se află timișoreanca Anca Todoni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Interes ridicat pentru viitorul pasaj Urseni. Cinci firme vor să facă studiul de fezabilitate

Cinci firme se luptă pentru milionul de lei scos la bătaie de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar amenajării pasajului peste Centura Sud, care va oferi o legătură facilă celor din Urseni, spre Timișoara. Până la data limită, luni, 9 septembrie, au fost depuse 5 oferte la procedura pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes ridicat pentru viitorul pasaj Urseni. Cinci firme vor să facă studiul de fezabilitate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cinci firme se luptă pentru milionul de lei scos la bătaie de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar amenajării pasajului peste Centura Sud, care va oferi o legătură facilă celor din Urseni, spre Timișoara. Până la data limită, luni, 9 septembrie, au fost depuse 5 oferte la procedura pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Interes ridicat pentru viitorul pasaj Urseni. Cinci firme vor să facă studiul de fezabilitate
Au tras o sperietură groaznică, dar totul este bine când se termină cu bine. Polițiștii locali aflați în patrulare în seara zilei de sâmbătă, în zona Gheorghe Lazăr cu Circumvalațiunii, au fost abordați în jurul orei 20.20 de un tânăr care a observat în stația STPT de pe Bdul Gheorghe Lazăr un băiețel care stătea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un copil s-a pierdut de mama sa când aceasta era la cumpărături. Un tânăr a alertat autoritățile, iar Poliția Locală l-a „predat” familiei
Peste două mii de arbori dorește Primăria Timișoara să în sensuri giratorii, parcuri și grădini urbane, precum și pe aliniamentele unor bulevarde mari. Astfel, se lansează un plan amplu de plantări în această toamnă pentru a crește calitatea spațiilor verzi, a reduce impactul prafului din aer și pentru a reduce temperaturile ambientale din timpul verii. ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană lansează o campanie de plantare de arbori în tot orașul
Decizia Uniunii Salvați România, de a merge singură în alegerile pentru funcția de președinte și la alegerile parlamentare, este susținută și de Dominic Fritz, liderul filialei Timiș și, acum, și vicepreședinte la nivel național al partidului, dar a fost luată doar după consultarea cu Elena Lasconi, candidatul partidului la funcția supremă în stat. Am încredere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alegerea USR de a se merge fără aliați în alegerile naționale, susținută de Fritz: ”Elena Lasconi poate coagula un electorat mai larg decât cel al USR”
Anunțată (neoficial) vineri, deschiderea pentru circulația rutieră a fost confirmată de Direcția de Drumuri și Poduri. Așadar, de marți, după ora 16, puteți circula pe noua șosea, de la Ghiroda, până în Freidorf. Marți, 10 septembrie, după ora 16, se va deschide traficul pe varianta de ocolire Timișoara Sud. Tronsonul se desfășoară pe raza municipiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A venit și anunțul oficial. De marți după-amiază se poate circula pe Centura Sud
Operatorul regional de apă și canal Aquatim a semnat două noi contracte de lucrări pentru extinderea rețelelor de apă și canal din Timișoara, respectiv din  Gătaia, Deta, Ciacova și Liebling. Astfel, societatea Aquatim a semnat contractul de lucrări ”Extindere rețele de distribuție apă potabilă și canalizare menajeră, branșamente apă și racorduri în municipiul Timișoara, jud....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim extinde, cu bani din PNRR, rețelele de apă și canal din Timișoara, Gătaia, Deta, Ciacova și Liebling
Ca Pasărea Phoenix. Timişorenii au renăscut din propria cenuşă şi dintr-un moment în care totul părea pierdut, s-a întâmplat (im)posibilul. Revenire, victorie cu un om în minus şi titlul vine pe Bega. Aici este Timişoara şi de aici se redă ora exactă în rugbiul românesc. După o primă reperiză destul de modestă, în care s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eroi de sacrificiu! Timişoara câştigă titlul după o finală demnă de filme americane
Top