Donarea de sânge este una dintre puținele activități pentru care vi se permite deplasarea pe timpul pandemiei de coronavirus, în timpul stării de urgență. Haideți să donați!
Unul din zece pacienți care ajung la spitalele din România are nevoie de sânge sau de produse derivate din sânge. Voi puteți fi șansa acelui pacient. Direcția de Sănătate Publică Timiș vă îndeamnă să mergeți la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara și să donați sânge.
La Timișoara, donarea de sânge se face în condiții de siguranță – vi se ia temperatura, vi se pune la dispoziție dezinfectant pentru mâini, se dezinfectează suprafețele, din oră în oră, iar fotoliile de donare se dezinfectează după fiecare donator.
Haideți să donați! Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara îl găsiți lângă Spitalul Județean, pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1. Telefon: 0256 482 520/ 0256 482 271. Program: Luni-Vineri: 8:00-13.00. www.ctstimisoara.ro.
Programați-vă online, aici: www.donorium.ro
Nu sunt admiși să doneze cei care au febră sau alte simptome, sau cei care au luat contact cu persoane diagnosticate cu COVID-19 ori au călătorit in Europa, China, Iran și alte țări din zona roșie.
Comentarii prin facebook