Suntem în perioada sărbătorilor de Paști, în plină pandemie de coronavirus și în stare de urgență. Grupul de Comunicare Strategică vă transmite câteva recomandări pentru petrecerea sărbătorilor de Paști pe timp de pandemie.
Grupul de Comunicare Strategică vă cere să evitați deplasările la rude în aceste zile și să nu faceți vizite și să nu primiți musafiri în perioada sărbătorilor pascale, chiar dacă în alți ani obișnuiați să faceți aceste lucruri.
Iată recomandările Grupului de Comunicare Strategică pentru zilele de Paști:
„Petreceți zilele de Paște doar cu acei membri ai familiei împreună cu care locuiți în mod obișnuit.
Evitați deplasările la rude, fie că sunt în aceeași localitate cu dumneavoastră, fie că locuiesc în alt oraș/comună.
Nu faceți vizite și nu primiți musafiri în perioada sărbătorilor pascale chiar dacă în alți ani obișnuiați să faceți acest lucru.
Și în zilele de Paște, ieșirile scurte sunt permise pentru activități fizice individuale în proximitatea locuinței și pentru toate celelalte motive prevăzute de ordonanțele militare.
Se menține interdicția de a face grătare sau picnicuri în parcuri, păduri și orice alte zone publice”, transmite Grupul de Comunicare Strategică.
Comentarii prin facebook