La conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara a fost făcută o „rocadă”. A fost schimbat managerul, în persoana Voichiței Lăzureanu, cu directorul medical – Cristian Oancea.
Schimbarea vine în plină pandemie de Covid-19, la spitalul din linia întâi în lupta cu acest virus. Voichița Lăzureanu era director interimar. Expirându-i mandatul, un concurs pentru șefia spitalului urma să aibă loc în luna aprilie, dar a fost amânat din cauza pandemiei de Covid-19. La concurs și-a depus dosarul Cristian Oancea, acesta fiind și cel care a fost numit manager interimar, Voichița Lăzureanu fiind numită director medical interimar.
„Continuăm în aceeași echipă pentru binele pacienților”, a declarat Cristian Oancea, noul manager al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
Comentarii prin facebook