Timişoara primeşte bani pentru 16 staţii de alimentare a autovehiculelor electrice. Vedeţi unde vor fi construite

statie incarcare

statie incarcare

Primăria Timişoara a decis şi a anunţat locaţiile unde vor fi amplasate un număr de 16 staţii de alimentare cu energie electrică a autovehiculelor, care vor fi finanţate prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Suma totală alocată de la buget este de 2, 9 milioane de lei, adică 90% din totalul contractului, de 3, 2 milioane de lei

Programul prin intermediul căruia se realizează finanţarea are în vedere reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic. Astfel, Timişoara va beneficia de 16 Administraţiei Fondului pentru Mediu, programul vizând introducerea de asemenea staţii în municipiile reşedinţe de judeţ.

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat dosarul de finanţare, depus de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timişoara pentru „Realizarea de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Timişoara”, pentru promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră  (GES) în transporturi.

Suma aprobată este de 2,9 milioane de lei, cu TVA, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile de 3,2 milioane de lei cu TVA, finanţarea urmând să fie acordată pe un termen de 12 luni.

După obţinerea finanţării, au fost decise şi zonele unde vor fi instalate aceste staţii de alimentare. Adresele aferente amplasamentelor sunt: B-dul I.C Brătianu, Calea  Aradului -strada Cugir, Piaţa Iancu Huniade, Acad. Alex. Borza- str. Michelangelo, Strada Martin Luther, Strada  Gheorghe Dima, B-dul Take Ionescu, Piaţa 700, B-dul Republicii, B-dul Revoluţiei din 1989, Splaiul Nicolae Titulescu, B-dul Mihai Viteazul, B-dul Mihai Viteazul, Strada Plauţius Andronescu, Strada Aştrilor (Al. Martir Eugen Nagy), B-dul 16 Decembrie 1989/Calea Şagului.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
Duminică, 26 aprilie, în jurul orei 13:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de panică la un bloc turn de pe Gheorghe Lazăr! Incendiu de apartament și zeci de persoane autoevacuate
Consiliul Județean Timiș ne arată că nu doar la Timișoara se curăță carosabilul. La finalul acestei săptămâni a ajuns la rând drumul care duce spre Aeroportul Internațional Timișoara. S-a dat ”cu mopul” mecanizat pe drumul care duce la principala poartă aeriană din Banat. Administrația județeană a anunțat că s-a intervenit, pe timp de noapte pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a măturat și spălat mecanizat drumul spre Aeroportul Timișoara/VIDEO
Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO
O treime din locuitorii județului Timiș au beneficiat, în medie anul trecut, de o prestație de natură socială, arată datele cuantificate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Sumele plătite au fost de peste un miliard de lei. Astfel, drepturile de natură socială au fost în cuantum de 1.170.557.302 lei, ceea ce înseamnă 97.546.442...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În anul 2025, în Timiș s-au efectuat prestații de natură socială de 1,1 miliarde de lei
Sâmbătă, 25 aprilie,  inima Banatului a bătut cu putere în capitala Europei. O mare delegaţie a judeţului Timiş a fost prezentă la festivalul Arthis Fest – Primăvară Culturală din Bruxelles, un eveniment care celebrează tradiția și frumosul. Din delegaţie a făscut parte şi Ansamblul „Cununa Timișului”  din Ghiroda, care a dus la Bruxelles prospețimea jocurilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda a dus  mândria bănățeană la Bruxelles
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.