După “conflict de interese”, preşedintele Colegiului Medicilor Timiş, Lazăr Fulger, a fost găsit de ANI şi incompatibil

Lazar Fulger

Lazar Fulger

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat că Lazăr Fulger, unul dintre cei mai cunoscuţi medici timişoreni, se află în stare de incompatibilitate. Decizia vine la exact două săptămâni după ce ANI l-a găsit pe medicul timişorean în conflict de interese.

Preşedintele Colegiului Medicilor Timiş, Lazăr Fulger, a fost descoperit de ANI ca fiind incompatibil, în calitatea sa de şef de secţie al Spitalului Judeţean Timişoara. Anunţul vine după ce, pe data de 2 iunie, ANI anunţa că Lazăr Fulger se află în “conflict de interese administrativ”. Aceasta după ce s-a descoperit că este acţionar la două firme care aveau contracte cu Spitalul Judeţean.

“LAZĂR OCTAVIAN FULGER, Șef de secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara – INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării funcției de șef de secție, a exercitat atât funcția de manager, precum și activități aferente acestei poziții (în intervalul 28 noiembrie 2016 – 22 iunie 2018), cât și funcția de administrator (în intervalul 22 noiembrie 2016 – 05 octombrie 2017) al unei societăți, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 95/2006.

De asemenea, menționăm faptul că în data de 02 iunie 2020, Agenția Națională de Integritate a constatat și existența conflictului de interese în materie administrativă în cazul lui LAZĂR OCTAVIAN FULGER, întrucât în perioada exercitării funcției de Șef de secție a deținut, respectiv deține părți sociale la două societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, care au stabilit relații cu caracter patrimonial cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” Timișoara”, se arată în comunicatul ANI.

Şi asta nu e totul, Lazăr Fulger are probleme şi cu fiscul. Direcția de Risc Fiscal din cadrul ANAF îl acuză pe medic că în anul 2015 a cheltuit cu 422.000 de lei mai mult decât a declarat.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

costel a spus: (iunie 16th, 2020 at 11:48 )

ok

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022

Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO

Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor porci din cadrul unui focar de pestă porcină africană existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 25.000 de lei pentru a se realize incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera porcii unei ferme private din Giulvăz
Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Diana Stoica, lidera Grupului parlamentar USR din Camera Deputaților, a solicitat astăzi președintelui Camerei, Sorin Grindeanu, convocarea de urgență a Biroului Permanent pentru introducerea pe ordinea de zi a plenului de astăzi a legii responsabilității în energie. Legea a fost depusă de deputații USR Radu Miruță și Cristina Prună în 2022. Legea condiționează retragerea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR cere vot astăzi pe legea responsabilității în energie, blocată în Parlament din 2022
Primăria Moşniţa Nouă anunţă că astăzi a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru obiectivul „Reparații prin impermeabilizarea cu covor asfaltic”. Sunt vizate nu mai puţin de 25 de străzi, valoarea contractului fiind de peste 3,2 milioane de lei, fără TVA Pe baza acestui contract sunt vizate următoarele străzi: Bucuriei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 25 de străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie asfaltate. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
Politehnica Timișoara dispută mâine, marți, 4 august, primul joc oficial din noul sezon. Alb-violeții o întâlnesc pe Chindia Târgoviște în etapa I a Ligii 2 2026-27. Dâmbovițenii au fost aproape de o promovare nesperată, dar s-au înclinat dramatic în fața Farului. Poli începe cu speranțe un an în care vrea să promoveze din prima. “E...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sezonul marilor speranțe! Politehnica atacă elita cu un meci tare, în care o nou-promovată va evolua în fața unei echipe ce a pierdut dramatic în barajul de promovare
Rucsandra-Ioana Bucșa a intrat definitiv în istoria sportului românesc duminică, 2 august 2026, devenind campioană europeană de seniori la doar 17 ani. Din postura critică de cârmaci, tânăra sportivă a ghidat echipajul masculin de 8+1 (M8+) al României către medalia de aur la Campionatele Europene de Canotaj de la Varese, Italia. Performanța ei este cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rucsandra-Ioana Bucșa: Copila de 17 ani care conduce spre aur „uriașii” canotajului românesc
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.