Chiar înaintea alegerilor parlamentare de la finalul anului 2000, pe baza Legii CNSAS, apărute cu un an înainte, se făcea publică o primă listă a colaboratorilor fostei Securităţi. Pe ea, doar membrii PNŢCD şi câţiva liberali. Aceşti oameni erau “răstigniţi” a doua oară. Prima data în puşcăriile comuniste, a doua oară fiind expuşi oprobiului public, din cauza detaliilor sau interpretărilor unei legi. Fiindcă da, toţi cei de pe listă făcuseră puşcării comuniste. Cine poate să spună că, fiind în închisoare, constrâns, înfometat, torturat fizic şi mental ar fi rezistat presiunii de a nu semna?
Fiindcă nu toţi au avut puterea şi tăria de caracter ale unui Corneliu Coposu. Ideea era că, din toţi securiştii şi turnătorii, doar bătrânii ţărănişti erau daţi ca exemplu. Propaganda PSD-istă n-a ratat momentul şi exulta:: „Uite unde sunt securiştii, la ăia ca strigau: fără securişti”. Fiindcă da, legea a fost făcută de PNŢCD şi trebuia să-i expună pe adevăraţii securişti, iar nu victimele. Câţiva ani mai tîrziu, legea făcea o altă mare victimă, Mona Muscă, una dintre cele mai decente figuri politice din spaţiul românesc. Ea se făcea „vinovată” pentru că a dat informaţii despre studenţi străini, în special arabi, al căror hram, în multe cazuri, era destul de cunoscut. La acea vreme se spunea că Muscă era victima lui Traian Băsescu.
Mult mai târziu au apărut adăraţii colaboratori – dar şi aceştia nu pe căi oficiale –, chiar Traian Băsescu – Petrov; Dan Voiculesu – Felix etc. Alţi foşti colaboratori sau ofiţeri acoperiţi ai fostei Securităţi n-au fost niciodată deconspiraţi. Apropo, se mai ştie ceva de Ilie Sârbu? Unde vreau să ajung? O lege bună pe fond nu ajungea la adevăraţii vinovaţi, ci făcea victime mult mai puţin culpabile. Sistemul împotriva căreia s-a făcut legea a reacţionat extrem de dur, făcând victime nevinovate. Prin detaliile şi interpretările legii, aceasta devenise o armă politică. Iar diavolul se ascunde în detalii.
O altă lege care se dorea reparatorie a fost cea privind despăgubirea foştilor proprietari de terenuri şi clădiri, deposedaţi de comunişti. Aici, şi cu implicarea directă a Justiţiei, foarte puţini dintre cei îndreptăţiţi au fost despăgubiţi. În special, cei care au avut bani să demareze procese şi, hai să nu ne ferim, să dea şpăgi în dreapta şi stânga. În schimb, a apărut o nouă castă, cea a traficanţilor de drepturi litigioase. Repet, cu complicitatea directă a justiţiei, s-au îmbogăţit mulţi care n-aveau nicio treabă cu victimele comunismului.
Aici a interveit şi o instituţie coruptă până în măduva oaselor: ANRP – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Un exemplu de jaf, care are lergătură cu Timişoara. Doi fini ai liderului PNL Cristian Bușoi au dat un tun de 77 de milioane de lei la ANRP, condusă la acea vreme de PNL-ista Ingrid Zaarour. Drepturile litigioase pentru care au primit suma menţionată au fost cumpărate de la timișoreancă cu 290.000 lei. Astfel de cazuri au fost cu nemiluita, iar o lege bună pe fond devenea, pe lângă armă politică, una economică.
În fine, o altă lege binevenită pe fond este cea a Integrităţii, despre care s-a discutat atât de mult în ultimele zile. Şi aici avem o instituţie care trebuie să o aplice, complet politizată, Agenţia Naţională de Integritate (ANI). O instituţie care ar trebui să aplice legea imparţial şi nu în funcţie de interesele unui partid. Cu toate că la tot pasul, inclusiv în Timiş. vedem averi fabuloase ale unor politicieni care nu le pot justifica prin veniturile obţinute, ANI nu mişcă un deget în astfel de cazuri. Şi nu doar politicieni, ci şi poliţişti, procurori, judecători, bughetari de lux în general. Or acolo e rolul principal al ANI, la aceste averi, nu la mici găinării. În schimb, ANI se ocupă de cazuri minore, şi acolo loveşte dur.
De exemplu, viceprimăriţa Timişoarei Paula Romocean e pe cale de a-şi pierde mandatul fiindcă ANI a descoperit că a fost concomitent membri în CA la un spital şi în biroul organizaţiei municipale a unui partid (UIR), ambele funcţii nerenumerate. Ca o comparaţie, la un nivel mult mai ridicat, senatorul PSD Aurel-George Mohan, în timp ce era președinte al Consiliului de Administrație al aunui spital era şi președinte PSD Bihor. La el, nu s-a întâmplat nimic. Sigur, aici intră pe rol şi Justiţia, protectoarea infractorilor şi a PSD-iştilor. (De multe ori e acelaşi lucru.)
Dar şi acest caz e minor, e de semnalat doar în comparaţie cu ce i se întîmplă Paulei Romocean. Că ANI n-a ajuns de exemplu, nici la Cristian Anton, sinecuristul lui Sorin Grindeanu, care are mai mai multe proprietăţi în Timişoara, din salariu de bugetar. A fost prins în cele din urmă cu cutiile de pantofi burduşite cu bani. Apropo, Grindeanu, un veşnic bugetar, îşi face o casă de peste 700 de mii de euro. Dar aici ANI iar nu vede, că doar Grindeanu controlează ANI şi face legea ANI…
Comentarii prin facebook