Medicul Virgil Musta, analiză la trei luni de pandemie de SARS-Cov2: „Bolile pe care deja le avem, necontrolate, ne pot aduce mai multe necazuri decât am avut până acum cu noul coronavirus”

dr. Virgil Musta

dr. Virgil Musta

Doctorul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara este în prima linie în lupta antiCovid de la primul pacient suspect. A vindecat, alături de echipa sa, sute de pacienți. Doctorul face un bilanț la trei luni de la startul pandemiei.

Doctorul Musta remarcă faptul că „au fost 3 luni de zile, în care întreaga lume a trecut printr-o experiență dramatică, care a lăsat urme adânci la toate nivelurile” și face un bilanț al ultimelor luni.

„Au trecut două săptămâni de la „relaxarea” măsurilor restrictive de prevenire a răspândirii Covid-19. Această perioadă, cât și tot ceea ce urmează, înseamnă de fapt pași spre revenirea la o viață normală. Au fost 3 luni de zile, în care întreaga lume a trecut printr-o experiență dramatică, care a lăsat urme adânci la toate nivelurile, de la colaborări internaționale, politici și organisme naționale și până la „trăirile” individuale ale fiecăruia dintre noi. Toate acestea vor redefini „normalitatea” spre care încercăm să ne întoarcem acum, depinde de noi (organisme internaționale, naționale și indivizi) modul în care reușim să învățăm din această experiență și să includem în noul “normal” tot ceea ce ne poate ajuta să prevenim fie apariția, fie cel puțin explozia și impactul devastator al unor astfel de epidemii care vor mai apărea.
Pentru a ajuta în acest sens, mi-am propus să fac un scurt bilanț al acestei perioade care părea că nu se mai termină, dar înainte, aș dori să precizez încă de la început faptul că virusul nu a dispărut și că este nevoie de responsabilitate individuală în perioada următoare pentru ca pandemia să continue curba descendentă și să rămână controlabilă! Vă mulțumesc fiecăruia, pentru că eu sunt convins că principalul motiv pentru care la noi pandemia a rămas sub control este atitudinea extrem de responsabilă de care ați dat dovadă majoritatea dintre voi. Altfel, am fi avut mult mai multe victime, oricât ne-am fi străduit noi medicii, autoritățile și multe alte categorii profesionale care au participat direct la această luptă. Și ca sa fiu sincer, voi ați reprezentat un imbold extraordinar în activitatea mea din toată această perioadă. Prin atitudinea și energia voastră m-ați ținut și mai motivat și mai determinat”, transmite doctorul Virgil Musta.

Musta face un bilanț al cifrelor la nivel mondial și ajunge până la cel local.
Sunt peste 6 milioane de cazuri de Covid-19 confirmate în lume și aproape 370 de mii de persoane decedate care au avut Covid-19, iar în Timiș sunt 505 cazuri confirmate și 53 persoane decedate care au avut Covid-19.

„La Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara: din 22.03 pana in 21.05 au fost 497 de pacienți. În săptămâna 15.05.2020-21.05.2020 s-au mai internat 8 cazuri, iar din 21.05-28.05, alte 5 cazuri. La finalul acestei săptămâni mai erau 18 cazuri internate cu Covid-19 si nici unul la terapie intensivă”, spune Musta, care transmite că „din aceste date statistice se poate vedea clar amplitudinea globală al pandemiei”, transmite Musta.

Medicul din Timișoara transmite că statistica în Spitalul Victor Babeș din Timișoara arată că toți cei care au decedat au avut cel puțin o boală asociată, cel mai frecvent fiind o boala cardiovasculară, apoi diabet și obezitate.

„Acum suntem pe o pantă descendentă în multe zone, inclusiv la noi, dar nu în toate, vezi situația din Brazilia și nu numai. În România am reușit să limităm impactul pandemiei, cel puțin comparativ cu multe țări din vestul Europei, țări mult mai dezvoltate ca noi din punct de vedere al infrastructurii medicale, dar care au fost depășite de situație și au înregistrat foarte mulți morți. Mai mult decât atât, mulți români din aceste țări sau întors acasă chiar atunci, înainte de închiderea granițelor, fapt ce a sporit și mai mult riscul exploziei epidemiei și la noi. Discutând zilele trecute acest aspect, într-o întâlnire online cu specialiști, s-a concluzionat că cel mai probabil acest lucru se datorează măsurilor corecte, deși dure, luate la timp, dar și modulului în care cea mai mare parte a populației le-a înțeles și respectat.Pentru a înțelege și mai bine impactul pandemiei și modul în care vom putea acționa pe viitor, iată câteva statistici importante asupra cazurilor de decese din Europa:

· 97% din totalul deceselor au fost persoane care au avut cel puțin o boală asociată

· 65% au prezentat boli cardiovasculare (cea mai prezentă afecțiune asociată)

· 94% au fost persoane peste 60 ani

· 59% au fost bărbați.

Iar ca să fiu mai concret, statistica în clinica noastră din Timișoara arată că toți cei care au decedat au avut cel puțin o boală asociată, cel mai frecvent fiind o boala cardiovasculară, apoi diabet și obezitate”, transmite doctorul Musta din Timișoara.
În România, vârsta medie de deces a fost mai mică decât cea din țările vestice, „ceea ce ne arată faptul că populația noastră prezintă numeroase boli cronice la vârste nu așa de înaintate ca în acele țări”, conform medicului din Timișoara.
„Acest lucru se cunoștea deja, dar într-un context ca acesta a devenit automat un factor de risc major pentru toate acele persoane.
Această situație de la noi se datorează mai multor factori, eu menționez aici în primul rând lipsa programelor reale personalizate de prevenție a apariției acestor boli, precum și educația pentru sănătate deficitară.

Ce înseamnă educație pentru sănătate? În mare, toată lumea știe, dar puțini aplică: alimentație sănătoasă și rațională, sport, mișcare, controlul stresului, igiena personală, dar și prevenția bolilor prin vaccinare și prin monitorizarea constantă a factorilor de risc personali.

Ar mai fi multe de spus, dar pentru că deja este un text prea lung, ar fi important să rețineți deocamdată cel puțin măsurile de mai sus, pe care să le conștientizați la nivel personal și să le faceți parte integrantă din viața de zi cu zi, a voastră și a familiei. O să revin și pe tema programelor de prevenție.
Un alt aspect important pentru sănătatea noastră în perioada următoare, care se leagă de monitorizarea continuă, de care spuneam mai sus a bolilor pe care deja știm că le avem, este acela de a reveni să facem controalele sau la investigațiile pe care poate le-am amânat în aceste 3 luni. Altfel, bolile pe care deja le avem, necontrolate, ne pot aduce mai multe necazuri decât am avut până acum cu noul coronavirus.
Va trebui să găsim în continuare echilibrul între tratarea la timp a oricăror probleme de sănătate pe care le avem și protejarea în continuare (cel puțin până la apariția unui vaccin sigur și eficient) de posibila infecție cu SARS-CoV-2, care nu va dispărea curând.
Dar, cea mai bună soluție este prevenția, așa că vă recomand să acționați cu responsabilitate în acest sens”, transmite Musta.

Cele mai importante concluzii ale acestei analize după 3 luni de pandemie Musta le rezumă în două direcții: „importanța respectării și în continuare a câtorva reguli de igienă personală și distanțare pe care le știm deja, dar și să avem grijă de sănătatea noastră constant, de la vârste fragede, pentru că astfel vom fi mai puțin vulnerabili în fața oricăror amenințări”.

Musta transmite că a remarcat o solidaritate extraordinară sub diverse forme, care a contribuit enorm la depășirea mai ușoară a situației. „Sunt profund impresionat și recunoscător pentru aceasta tuturor. (…) Împreună am depășit cu bine ce a fost greu, dar e nevoie tot de “împreună” și pe mai departe! Numai împreună vom reuși!”, scrie dr. Virgil Musta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.