Mai mulţi primari din Timiş sunt nemulţumiţi de modul în care funcţionează asociaţia care se ocupă de managementul deşeurilor din judeţ

Activitatea prestată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Timiş, cea care se ocupă de colectarea deşeurilor menajere din localităţile judeţului a fost aspru criticată de doi dintre primari. Edilii şefi din Sânnicolau Mare şi Dudeştii Noi spun că procesul de colectare al gunoiului se desfăşoară cu mari probleme şi duce la apariţia de probleme.

Dacă Alin Nica, reprezentantul comunei periurbane a Timişoarei este afectat pentru că este nevoit să plătească amenzi din cauza deşeurilor reciclabile, Dănuţ Groza, primarul din Sănnicolau a ajuns în situaţia în care va cere ieşirea efectivă din ADID, dar în ceea ce priveşte colectarea efectivă a deşeurilor, nu şi managementul acestora şi depozitarea lor.

La Dudeştii Noi problema apare din cauza cantităţii de deşeuri reciclabile colectate, în funcţie de aceasta, raportat la cantitatea totală de deşeuri, municipalitatea de unde provin plăteşte o anumită penalizare la Administraţia Fondului de Mediu.

„De patru ani de zile, la Dudeştii noi se lucrează cu operator nou, dar sunt probleme cu colectarea selectivă a deşeurilor. Sunt anumite luni care nu aveau continuitate, am solicitat reprezentanţilor primăriei să asiste la cântăritul deşeurilor reciclabile. Lucrurile au mers normal lunar a crescut cantitatea de reciclabile, ulterior s-a ajuns din nou la situaţia anterioară. Oamenii se chinuie, respectă, colectează selectiv, dar o fac degeaba. Pentru aceasta, că nu se colectează o anumită cantitate de reciclabile,  se plăteşte o penalitate la AFM, pentru respectarea procentului de 50% deşeuri reciclabile, deci diferenţa mai mare duce la o penalitate mai mare”, spune Alin Nica.

El a dat ca exemplu luna ianuarie din acest an, când volumul deşeurilor a fost minim, chiar dacă, teoretic, de sărbători se produce mai mult gunoi. Ulterior, în feb volumul raportat de operatorul de salubritate a crescut cu o treime, mult mai mult deşeu rezidual.

„De fapt, operatorul nu cântăreşte, cred eu, şi pune ochiometric sau ce mijloc de măsurare folosesc ei. Pe noi ne afectează negativ, nu suntem de acord. De asemenea, se pare că ei folosesc aceiaşi maşină de colectare pentru mai multe localităţi. Noi, anul trecut am plătit, astfel, 15.000 de lei amendă. Ei spun că doar 10% colectăm selectiv”, a mai declarat Nica.

Sânnicolau Mare s-a confruntat cu probleme şi mai mari. Din cauza operatorului de salubritate care a câştigat concursul pe acea zonă a judeţului şi care, spune primarul de acolo, Dănuţ Groza, nu şi-a făcut treaba aproape deloc cum trebuia, acum caută soluţii să poată ieşi din asocierea ADID. Dar numaî în ceea ce priveşte colectarea efectivă, staţia de sortare, respectiv folosirea deponiei de la Ghizela să rămână la fel ca şi până acum

„Nu este de datoria noastră să supraveghem noi cantitatea de deşeuri reciclabile colectate. Cât la ADID se deleagă serviciul de salubritate, aceasta se face cu anumite clauze contractuale. Ei gestionează un buget importat, sunt 12 – 15 angajaţi acolo, ei trebuiau să verifice ce se face, au maşini la dispoziţie, merg pe teren! Nu s-a întâmplat. Noi am avut probleme mari cu operatorul desemnat. Ne-am chinuit un an şi jumătate să scăpăm de ei, nu au respectat deloc caietul de sarcini. Săptămâni întregi nu au ridicat gunoiul. Noi am cerut chiar şi executarea lor silită, avem proces cu ei, au fost amendaţi permanent. Problema este la ADID. De când s-a introdus acest sistem plătim mai mult. De exemplu, la staţia de sortare a deşeurilor, preţul plătit acum este de 184 de lei cu transportul nostru nostru. Noi la Sânnicolau, ni se lua înainte gunoiul cu 100 de lei cu transportul lor, o societate din Arad. Au continuat lucrurile cu operatori dubioşi. Noi ne-am luptat cu operatorul local de salubritate, nu ADID. Nu e normal ca primăria să facă totul, inclusiv încasări pentru banii plătiţi pentru salubrizare, iar ei să stea doar în birou şi o dată pe lună să le vină banii. A generat nemulţumire”, a spus Dănuţ Groza.

Dezamăgirea primarului de la Sânnicolau Mare a ajuns atât de mare încât a ajuns să ceară ieşirea din cadrul ADID pentru această componentă a salubrizării menajere.

„Nu mai dorim să fim în ADID, am contactat o casă de avocatură, dar numai pentru componenta de colectat deşeurile din localitate. Noi vrem să rămânem în continuare în asociaţie, în ceea ce priveşte predarea deşeurilor la staţia de transfer, acolo e totul bine, la Jimbolia e staţia de sortare. Lucrurile merg din rău în rău dacă nu ai control. Gândiţi-vă că am rămas de Crăciun cu deşeurile necolectate. Nu se respecta nicio programare, oamenii ajunseseră să stea permanent cu pubela în faţa casei, pentru că niciodată nu ştiau când vine maşina să le colecteze”, a spus Groza.

În prezent, de colectarea deşeurilor de la populaţie, în zona Sânnicolau se ocupă fosta societate de gospodărire comunală a oraşului, acesta a prestat acest serviciu timp de câteva zeci de ani, aceasta cu real succes, spune Groza. În consecinţă, ar dori ca situaţia să nu se schimbe. În această perioadă se pregăteşte o nouă licitaţie pentru desemnarea unui operator, iar nimeni nu poate spune cine va prelua contractul.

Primarul localităţii timişene ar dori ca de colectare să se ocupe societatea primăriei, dar contractul se dă pe întreaga zonă Sânnicolau – Jimbolia. În consecinţă, Groza a gândit o strategie, care, din păcate, se dovedeşte destul de greu de realizat.

„Toată zona trebuie preluată, sunt 14 – 15 localităţi. Eu am propus realizarea unei societăţi pe acţiuni, fiecare localitate să fie reprezentată, din păcate la primele două şedinţe, convocate de mine pe această temă, nu am putut să îi aduc la o masă pe primari. Am spus că mă ocup eu de documentaţie, de tot ce e nevoie, ca să putem noi să ne organizăm salubrizarea singuri. Mai mult, noi la Sânnicolau aveam societatea comercială cu o experienţă 30 de ani, am propus să o transform în societate pe acţiuni, cu ei acţionari”, a mai spus Groza.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo

Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.