Primăria Timişoara a primit proiectul tehnic si autorizaţia de construcţie pentru reabilitarea Cinema Studio/FOTO

Proiectul tehnic și autorizația de construire necesare reabilitării cinematografului Studio și transformării sale în primul cinematograf de artă din Timișoara au fost donate de societatea de asigurare care a sponsorizat iniţiativa către municipalitate. Donația, în valoare de aproximativ 150.000 de euro, acoperă studiile de arhitectură și documentația necesare pentru demararea lucrărilor de construcție

Proiectul este rezultatul colaborării dintre: Primăria Municipiului Timișoara (proprietarul cinematografului), Groupama Asigurări (finanțatorul proiectului de arhitectură), Institutul Francez din România și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, Documentor și Asociația Română a Filmului Independent (Timishort). Împreună au contribuit la realizarea temei de arhitectură, a proiectului tehnic și urmează să se implice în managementul programului cultural al cinematografului.

„Cinema Studio a fost, fără îndoială, un reper important în viața culturală a Timișoarei, până să ajungă la un nivel de degradare avansat. De aceea, să fim implicați în procesul său de transformare într-un spațiu complex, modern și gândit pentru consumatorul contemporan de artă ne face cinste. Cinematografia este o direcție importantă în politica de responsabilitate socială a Groupama Asigurări, iar, din experiența noastră, știm că românii vor și merită să aibă mai multe oportunități, atât în ceea ce privește produsele culturale la care au acces, cât și în termeni de spații disponibile. În acest context, alegerea de a ne implica în renovarea Cinema Studio a fost firească pentru noi. Ne-am implicat de la bun început cu drag în proiectul de renovare, alături de partenerii noștri, iar acum așteptăm cu nerăbdare faza de construcție. Avem încredere că Primăria Municipiului Timișoara va începe cât de curând lucrările de renovare”, a declarat François Coste, directorul general al societăţii care a susţinut financiar realizarea documentaţiei.

Studiile tehnice de specialitate și documentația pentru începerea lucrărilor de construcție a Cinematografului Studio au fost donate către Primăria Municipiului Timișoara, conform unui angajament asumat anterior. Proiectul arhitectural, realizat de Atelier 21, a fost gândit astfel încât cinematograful să devină un spațiu „viu”, care să încurajeze dezvoltarea industriei cinematografice la nivel local și național și care să reprezinte un nucleu pentru comunitatea de iubitori și creatori de film.

„Promovarea cinematografiei europene este una dintre prioritățile Institutului Francez din România, mai ales prin strategia sa de susținere a industriilor culturale și creative și a sprijinului pe care îl acordă festivalurilor și cinematografiei românești care structurează programul sălii Elvire Popesco la București și programul « Elvire Popesco hors les murs » în întreaga țară. Iată de ce Institutul Francez din România reiterează întregul său sprijin proiectului de renovare a cinematografului Studio la Timișoara în cooperare cu municipalitatea, cu compania Groupama Asigurări și asociațiile locale. Obiectivul este de a promova diversitatea culturală în perspectiva capitalei europene a culturii.” a declarat Hélène Roos, directoare a Institutului Francez din România.

Primăria Timișoara va lansa în luna august apelul pentru achiziția constructorului, urmând ca în toamna acestui an să demareze renovarea efectivă a clădirii.

„Cinema Studio va deveni primul cinematograf de artă din Timișoara. Donația făcută de partenerii noștri în acest proiect, în valoare de aproximativ 150.000 de euro, acoperă studiile de arhitectură și documentația necesară pentru demararea lucrărilor de construcție. Municipiul Timișoara și-a asumat finanțarea renovării acestuia, în valoare de aproape 18 milioane de lei. Vom lansa în luna august licitația pentru construcție, urmând ca în toamna acestui an să demareze renovarea efectivă a clădirii. ”, conform lui Nicolae Robu – Primarul Municipiului Timișoara.

Cinematograful Studio va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tipul art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor. Totodată, noua locație va deservi și domenii conexe industriei cinematografice, printre care: producția de film (ficțiune, documentar, animație), jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, dezvoltarea unui program de educație cinematografică pentru copii și tineri.

Două săli de cinema, spaţii de montaj video, cafenele şi spaţii expo

Viitorul cinematograf va dispune de 2 săli de proiecție: una de 190 locuri și una de 64 locuri, aceasta din urmă fiind concepută ca un spațiu multifuncțional.
Sala mare va fi dotată cu proiector DCP (Digital Cinema Package), sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiecție profesional, sistem de traducere simultană, sistem de iluminat scenă, echipamente pentru transmisiuni live-streaming. Sala mică va dispune de proiector performant pentru cinema, sistem de sunet Dolby Surround, ecran de proiecție pentru cinema, un sistem de scaune retractabile, care să permită utilizarea spațiului și pentru activități conexe proiecțiilor de cinema (ateliere, dezbateri, studio foto, casting) dotat de asemenea cu reflectoare de studio, cu ansamblu Chroma Key verde și echipament pentru live streaming.
La parterul cinematografului vor exista un lobby și o recepție modernă care va include un cineshop, o cafenea și două studiouri pentru montaj sunet și video.
Podul amenajat se va transforma într-o sală multifuncțională, care se va utiliza în regim ”HUB educațional”, cuprinzând: spații de lucru pentru asociațiile de film, jurnalism, multimedia, fotografie, sound design, etc., un spațiu pentru transmisiuni radio, spațiu de expoziții, o sală de ședințe.
Pe terasa clădirii va funcționa un café-cinema, pentru maxim 80 de persoane, unde se vor organiza proiecții de film în aer liber, precum și evenimente cultural-artistice de mică amploare (lansări de carte, mini-concerte, stand-up comedy etc.).
Lucrările de finisaje exterioare propuse prin prezentul proiect se vor realiza în spiritul clădirii și al vecinătăților sale, pentru a-i pune în valoare potențialul, personalitatea și identitatea. Astfel, fațada principală, dinspre str. Nicolaus Lenau, se va reabilita, lucrările urmărind refacerea detaliilor de arhitectură și a decorației specifice imaginii inițiale a clădirii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.