Poate nu e cel mai fericit moment să vorbești acum despre sportul din județul Timiș, când sportul din întreaga țară se duce dracului. Și nu numai pe fond de pandemie, ci cu ani înainte. Modelul public de finanțare a sportului a fost o soluție pe termen scurt care și-a atins limitele mult înainte să arate primele semne de performanță. Am susținut schema de finanțare publică încercată de primăria lui Nicolae Robu, însă este evident că în Timișoara aceasta s-a aplicat prost atât ca formulă de organizare, dar și fără un entuziasm care să țină autoritățile cuplate la acest fenomen. S-au ales alte variante, mai onorabile, cu munca luată de jos în proiecte precum Politehnica sau Ripensia. Autoritățile s-au retras din fotbal și, pentru a ne face să le uităm păcatele, au căzut în extrema cealaltă: zero implicare.
Au trecut opt ani de la promisiunile candidatului Nicolae Robu. Uitându-ne în spate, putem spune că modelul public de finanțare a fotbalului a avut și ghinion și multă prostie adunate laolaltă. Am greși să vorbim de lipsa unei bune intenții din partea lui Nicolae Robu, dar asumarea unor gafe și reorientarea strategiilor ar putea fi o cale mai corectă decât ascunderea capului în nisip pentru a nu ne mai vedea greșelile. Dar nu, Nicolae Robu nu mai vorbește nimic de fotbal și mă refer la fotbal pentru că acest sport este printre puținele ce și-ar mai putea găsi resurse pentru o repornire post-pandemie.
Dacă Nicolae Robu se rușinează de subiectul fotbal, USR-ul candidatului Cristian Moș la consiliul județean a abordat tema ca una bună de atac la adversarii liberali și pesediști, în special prin prisma lipsei unui stadion nou și de mare capacitate în Timișoara. Nici useriștii nu vorbesc despre variante de susținere a unor investitori, de intermedierea unor discuții cu oameni de afaceri ce-ar putea îmbina fericit bussinesul propriu cu un vehicul ca fotbalul sau sportul timișean. Nu, Cristian Moș a desenat o piramidă ca pălăria lui Oblio, despre sportul de masă, mulțumindu-se să vorbească mai apăsat de incapacitatea politicului de a oferi cetățeanului un loc unde să se desfășoare activitatea sportivă, fără a spune un cuvințel despre cine ar putea presta ceva acolo.
Vom avea în următorii cinci, șase, șapte ani un stadion prin investiția companiei naționale de profil, poate vom avea unul mai mic făcut de primărie, dar deodată cu aceste proiecte trebuie să crească o echipă. Modelele de echipe venite „cinstit” de jos nu par să aibă rezerve și soluții pentru a performa spre fotbalul mare, indiferent că vorbim de o Ripensia cu un patron ce încearcă să se ridice în economia locală, fie că e vorba de un proiect civic susținut de un nou rector al Universității Politehnica sau de un „finanțator” de salarii adus de Dan Alexa pe Știința. Au politicienii soluții pentru o mai bună combustie a celor două proiecte? Sau vom avea cândva un stadion mare pe care vor juca Lepa Brena si fanii Diskoteca Festival?
Sunt pregătite cele două echipe pentru un eventual pas următor, abandonarea unor utopii și încercarea pragmaticului? S-au tras învățămintele ce se puteau trage din experiența acestui fenomen, al creșterii frumoase și sănătoase a unor mari cluburi de tradiție? Ne poate da cineva un exemplu de reușită? Cluburile tradiționale Dinamo, Rapid, Steaua, Craiova, Cluj, Petrolul, Poli sunt acolo sus sau trăiesc în continuare din iluzii? Toate cele amintite mai sus gâfâie sub prima ligă, neavând mari șanse să vadă performanța fără bani publici sau privați oferiți de persoane mai mult sau mai puțin dubioase.
Cine câștigă de ani buni titlurile în România? Echipele venite de jos sau proiectele „nesănătoase”? Nu înseamnă că trebuie să ne mândrim cu asta, doar întreb. Replici mai mult sau mai puțin fericite ale vechiului CFR Cluj, o echipă de industriaș de la Giurgiu sau o clonă mult mai promiscuă ca acel ACS Poli, înființată politic la Craiova, dar care de ani buni joacă la titlu? Da, veți pomeni contraexemplul lui Hagi la Viitorul, dar acolo au fost, totuși, bani și influență, nu numai petarde, tobe și coregrafii de mare efect pirotehnic.
Cei ce vor să ridice un stadion nou la Timișoara, o sală polivalentă de 16.000 de locuri, trebuie să propună soluții și pentru promovarea sportului. Chiar și fără finanțare directă. PSD nu va vorbi de fotbal, Nicolae Robu nu va mai vorbi de fotbal. USR nu se pricepe la fenomen și poate că refuză ideea unui paternalism municipal în gestionarea unor acțiuni private. Vin alegeri. Dacă nici acum nu ne minte nimeni, atunci situația chiar e fără ieșire.
Comentarii prin facebook