Încă un moldovean la club. Ripensia are un „careu” de jucători de peste Prut

Radu Rogac Ripensia

Radu Rogac Ripensia

Începând de astăzi, 10 septembrie, Ripensia UVT are un nou jucător în zona defensivă. Conducerea clubului bănățean a ajuns la un acord pentru următoarele două sezoane cu fundașul central Radu Rogac (născut la 7 iunie 1995).

Înalt de 1,90 metri, cel care poate evolua și ca fundaș lateral are două selecții la naționala de seniori a Republicii Moldova, precum și 21 de selecții la reprezentativa de tineret a acestei țări.

De-a lungul carierei, Rogac a jucat la Zaria Bălți, FC Ungheni, Petroclub Hîncești și Dinamo Auto Tiraspol (clubul la care a evoluat ultima dată), în campionatul Moldovei. De asemenea, el a mai fost legitimat la Dinamo Samarqand (Uzbekistan) și Tarxien Rainbows (Malta).

”Sunt bucuros că am ajuns la Ripensia, un nume important al istoriei fotbalul românesc. Este o provocare mare pentru mine și sper să confirm repede încrederea pe care mi-au oferit-o clubul și antrenorii”, a spus Rogac, pentru site-ul oficial al clubului.

Ripi mai are în lot 3 jucători din Republica Moldova, gemenii Macrițchii și Urvanțev.

 

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Au făcut totalul și au depus cererile de finanțare. Primăria Timișoara vrea 82 de milioane de euro pentru poduri, mijloace de transport în comun și o linie de tramvai

Specialiștii Primăriei Timișoara s-au pus pe adunat sumele solicitate din fonduri europene și au tras concluzia: orașul cere un total de 82 de milioane de euro prin Programul Regio Vest. Banii ceruți prin cererile depuse sunt destinați pentru două poduri, o linie nouă de tramvai și 40 de mijloace de transport. Primăria Municipiului Timișoara a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au făcut totalul și au depus cererile de finanțare. Primăria Timișoara vrea 82 de milioane de euro pentru poduri, mijloace de transport în comun și o linie de tramvai
Fluturi și albine vii - expoziție

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Transfer de marcă la Dumbrăvița! Noul jucător devine și cel mai titrat om al echipei

Lovitură dată de CSC Dumbrăvița, chiar înainte de duelul codașelor contra Câmpulungului. Echipa bănățeană aduce în lot un jucător cu aproape 200 de jocuri în prima ligă. Așadar, clubul a semnat cu portarul Edy Pap. Născut la 1 iulie 1994 la Jimbolia, experimentatul goalkeeper a sosit la formație din postură de jucător liber de contract...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transfer de marcă la Dumbrăvița! Noul jucător devine și cel mai titrat om al echipei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

FEAA a deschis la sediul facultății un business lounge, în colaborare cu The Acces Group

La sediul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), a avut loc inaugurarea acestui spațiu cu o destinație specială, un cadru primitor pentru organizarea interacțiunilor dintre universitari și mediul de afaceri, amenajat cu suportul oferit de compania The Access Group, furnizor de business management software care activează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul FEAA a deschis la sediul facultății un business lounge, în colaborare cu The Acces Group
Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Casa cu Atlanți, din centrul Timișoarei, scoasă la vânzare

Un anunț al unei cunoscute case de licitații din România, arată că una dintre clădirile cele mai cunoscute din Timișoara, Casa cu Atlanți, construită în 1816 este scoasă la vânzare. Conform casei de licitații, clădirea aflată pe strada Alba Iulia a fost construită în 1812 la inițiativa comerciantului timișorean de origine aromână Toma Naum Makri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Casa cu Atlanți, din centrul Timișoarei, scoasă la vânzare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lovitură dată de CSC Dumbrăvița, chiar înainte de duelul codașelor contra Câmpulungului. Echipa bănățeană aduce în lot un jucător cu aproape 200 de jocuri în prima ligă. Așadar, clubul a semnat cu portarul Edy Pap. Născut la 1 iulie 1994 la Jimbolia, experimentatul goalkeeper a sosit la formație din postură de jucător liber de contract...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Transfer de marcă la Dumbrăvița! Noul jucător devine și cel mai titrat om al echipei
În acest weekend, Iulius Town celebrează Ziua Internațională a Femeii printr-o serie de spectacole dedicate mămicilor și femeilor dragi, susținute de tineri talentați din Timișoara. Sâmbătă, 8 martie 2025, începând cu ora 12:30, în Atrium, tineri artiști talentați vor oferi spectacole speciale de dans, canto și balet, dedicat tuturor doamnelor și domnișoarelor. Show-ul continuă și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ziua Internațională a Femeii este sărbătorită în Iulius Town cu spectacole și surprize speciale
La sediul Facultății de Economie și Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT), a avut loc inaugurarea acestui spațiu cu o destinație specială, un cadru primitor pentru organizarea interacțiunilor dintre universitari și mediul de afaceri, amenajat cu suportul oferit de compania The Access Group, furnizor de business management software care activează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul FEAA a deschis la sediul facultății un business lounge, în colaborare cu The Acces Group
CS Ambasadorii Speranței, un club dedicat promovării sportului pentru persoanele cu dizabilități, informează că doi dintre sportivii clubului, Casian Munteanu și Andrei Cupșa, vor face parte din delegația Special Olympics România și vor reprezenta țara noastră la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics, ce se vor desfășura la Torino, în perioada 7-16 martie 2025. Casian...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clubul Sportiv Ambasadorii Speranței are reprezentanți la Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics din Torino
Specialiștii Primăriei Timișoara s-au pus pe adunat sumele solicitate din fonduri europene și au tras concluzia: orașul cere un total de 82 de milioane de euro prin Programul Regio Vest. Banii ceruți prin cererile depuse sunt destinați pentru două poduri, o linie nouă de tramvai și 40 de mijloace de transport. Primăria Municipiului Timișoara a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au făcut totalul și au depus cererile de finanțare. Primăria Timișoara vrea 82 de milioane de euro pentru poduri, mijloace de transport în comun și o linie de tramvai
Un angajat al Horticultura a decedat joi, 6 martie, în timp ce era la lucru în Cimitirul Rusu Șirianu. Reprezentanţii Horticultura au transmis o declaraţie de presă privind circumstanţele în care a survenit decesul.   „Colegul a fost angajat Horticultura începând cu data de 05.03.2025, pe postul de gropar, în Cimitirul Rusu Șirianu. A efectuat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Precizări de la  Horticultura în urma decesului unui angajat
Pentru Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș această lună au o semnificație deosebită în istoria sa: împlinirea a 35 de ani de la reluarea activității și 175 de ani de la înfiinţare. Pe 7 martie 1990, CCIA Timiș este prima cameră de comerţ teritorială din România care îşi reia activitatea ca şi organizaţie specifică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș sărbătorește în martie 35 de ani de la reluarea activității și 175 de ani de la înființare
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) organizează un nou masterclass de leadership, un curs practic propus de UVT alături de partenerii educaționali North American Economic Club – NAEC și Maxwell Leadership România. Programul „Leadership Unlocked: A Masterclass for Growth” se desfășoară în martie 2025 și este dedicat exclusiv studenților din UVT. Desfășurat pe parcursul a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT le oferă studenților un masterclass de leadership
Universitatea Politehnica Timișoara invită pe toți cei interesați la Workshopul Internațional Open Education & Science Practices 2025. Participanții pot opta pentru înscriere online sau fizic. În deschiderea evenimentului, Anthony Camilleri, expert de renume în educație și inovare digitală, va susține o prezentare, în premieră la Timișoara. Cea de-a XII-a ediție a Workshopului Internațional OEW este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația deschisă și inteligența artificială în centrul unui eveniment internațional extraordinar organizat de UPT
Top