De Crăciun, românii s-au despărţit de un deceniu de PSD-ism

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„De Crăciun ne-am luat raţia de libertate”, era un celebru slogan al Revoluţiei din 1989, revoluţie deturnată, confiscată şi transformată în lovitură de stat de Ion Iliescu şi alţi „tătuci” ai PSD-ului de azi. După 31 de ani, în preajma Crăciunului 2020, odată cu instalarea noului parlament şi învestirea Guvernului Cîţu, România se desparte de aproape nouă ani de PSD-ism. O nouă „raţie”, de această dată de optimism, ce e drept unul moderat, având în vedere vremurile de astăzi.

Peste câteva zile, România, ca de altfel întreaga lume, intră în cel de-al treilea deceniu al mileniului trei. Politic vorbind, deceniul doi a fost unul controlat de PSD. Fiindcă de la căderea Guvernul Ungureanu, pe 27 aprilie 2012, în urma unei moţiuni de cenzură, PSD a fost tot timpul la putere. Inclusiv în perioadele guvernelor conduse de Dacian Cioloş şi Ludovic Orban, PSD a avut pârghia majorităţii parlamentare, ca să nu mai amintesc de alte instrumente „independente”, precum Curtea Constituţională sau Avocatul Poporului.

Nu mi-am propus să fac un bilanţ al celor aproape nouă ani de PSD-ism, poate trebuie doar remarcat că, în această perioadă România a fost aproape de a părăsi traseul european, devenind o „ciumată” a Europei, din cauza lui Liviu Dragnea şi a camarilei sale. Aici mai trebuie punctat faptul că, acum, mulţi PSD-işti se dezic de Dragnea şi se bat cu cărămida în piept că au scăpat de el. Fals, nu PSD-ul s-a debarasat de Dragnea, ci Justiţia i-a scăpat pe social-democraţi de fostul lor „lider maxim”. Justiţie asupra căreia PSD a avut un asalt permanent, ani de-a rândul. Asta ca să vezi ironia sorţii.

Oarecum fascinant a fost însă modul în care PSD s-a despărţit de cei aproape nouă ani în care a fost la putere. Respetiv cu tărăboi, dar şi cu multă băşcălie şi miştouri ieftine. Întrucâtva o oglindă a guvernării sale. Să râdă de Florin Cîţu partidul care a dat-o ca premier pe Viorica Dăncilă, ba a vrut s-o facă şi preşedintele României, denotă o imensă doză de tupeu. Parcă i-am vedea pe jucătorii de la Recolta Laloşu distrându-se pe seama lui Messi. (Exagerată evident comparaţia, dar am încercat un exemplu.)

Să râdă premierul Ordonanţei 13, cel care a fost condus de mână la prima şedinţă de guvern ca un copil de clasa I de Liviu Dragnea (azi în puşcărie) şi CP Tăriceanu (urmărit penal şi fără imunitate) de Cîţu că l-ar avea în spate pe Orban e o neintenţionată autoironie de zile mari. Da, Guvernul Cîţu are multe probleme, dar să facă mişto de el chiar cei care în guvernele lor un saltimbanc precum Daea era considerat chiar de PSD-işti cel mai bun ministru e prea de tot.

E clar, Guvernul Cîţu porneşte la drum cu câteva controverse. Să nu ai pe altcineva la Educaţie decât un traseist precum Sorin Cîmpeanu arată, dacă nu mare penurie de cadre, un mare dezinteres pentru un sector atât de important precum învăţământul. Sigur, am văzut şi la PNL, precum la PSD, competenţe „multilateral dezvoltate”, precum Raluca Turcan, care înr-o zi era dată ministru la Muncă, în altă zi la Educaţie, în alta la  Interne etc. Pricepută la toate şi la nimic, important e „ciolanul”. Am văzut şi la PNL, ca la PSD, sinecurişti, nepotisme, incompetenţe. Pe model Andruşcă, am văzut „Grindă”.

Dar sunt şi câteva lucruri pe care nu le vom vedea. De exemplu, acte normative date pentru un singur om (Ordonanţa 13). Nu vom vedea asalturi la adresa Justiţiei, tot pentru un singur om. Sunt mulţi PNL-işti virusaţi de USL-ism, e adevărat, dar reflexele lor civice sunt totuşi mai dezvoltate decât în cazul PSD-iştilor. E adevărat că şi PSD a reuşit o oarecare rebrenduire, scăpând de personaje precum Şerban Nicolae, Nicolicea, „Mitralieră”, Codrin etc., dar îi mai are, de exemplu, pe Olguţa Vasilescu, Buzatu, Arsene, „Şaormă” etc.

Cât despre partea USR PLUS din guvernare acum e o imensă presiune pentru a nu dezamăgi, dar şi marea şansă să demonstreze că poate să şi facă lucruri pe „teren”, nu doar să critice din „tribună”. La urma urmei, această guvernare s-a născut (şi) în stradă, din timpul protestelor împotriva Ordoanţei 13 şi tocmai de aceea trebuie să ţină cont de „stradă”.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

tm a spus: (decembrie 27th, 2020 at 11:07 )

Imi aduc aminte ca si in 1996 am scapat de fostul PSD , odata cu castigarea alegerilor de catre Conventia Democrata (PNL – PNT cd ) .
Si in 4 ani au pus Romania pe butuci , facilitand reintoarcerea PSD-ului in forta .
Cand dracu o sa constientizati si voi pseudo ziaristii , ca toti sunt acelasi kkt ?

Beni a spus: (decembrie 27th, 2020 at 11:25 )

Domnule Ardelean, aruncați o privire pe site-ul CJT, la anunțurile de angajare. În vacanță, ca harnicii, USL îi pregătește un loc călduț tânărului Lucaci, ca consilier juridic, să ducă și el o pâine acasă la familie.

Ochiul limpede a spus: (decembrie 27th, 2020 at 11:59 )

Încrederea exprimata printr-o prezenta de 30% la vot nu transmite o garanție pentru nici un fel de coaliție fie ea de dreapta sau de stanga. Dar punerea psd-ului in opoziție este o mare realizare pentru romani. Domnul Klaus trebuie sa știe ca expresii de genul ,,guvernul meu” sunt atipice într-o democrație care are ca reper de baza cetățeanul.Negocierea ministerelor a lăsat un gust amar alegătorilor care s-au văzut lăsați deoparte datorita altor interese personale sau de grup.Speram ca rezultatele guvernului sa nu fie construite pe datorie și pe rezultate real economice. Credibilitatea partidelor a scăzut dramatic, prin lipsa realizărilor avute la guvernare, prin rotații succesive falimentare în ce privește masurile sociale.Aceasta guvernare poate sa se desprindă sau nu de metodele FSN-iste care au dominat politica românească în cei 30 de ani de democrație? Dar poate cine știe, realizările guvernului v-or scoate la viitoarele alegeri cetățenii într-un număr mare pentru un vot pro – guvernare și nu împotriva cum a fost pana în prezent?

vasile popescu a spus: (decembrie 29th, 2020 at 20:42 )

Ino, las-o mai moale cu aberatiile ! Dupa 15 ani de presedintie de dreapta, cu justitia si serviciile subordonate acesteia, cu pedepsirea cu dosare si condamnari a liderilor PSD. sa tragi o asemenea concluzie mi se pare deplasat. Si-apoi, PSD a fost ales in Parlament de cetateni, nu de oamenii politici! Iar cu Catu premier, s-ar putea ca Dancila sa devina referential…Oricum, presedintia europeana de succes o sa o pastreze in istorie…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.