Premiera absolută post-decembristă a alegerilor de duminică: irelevanţa PSD în formarea guvernului

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Alegerile parlamentare, de care ne mai despart doar trei zile, pot să aducă multe surprize. După o campanie electorală atipică cauzată de pandemie, oarecum e normal ca şi acest scrutin să aducă rezultate mai puţin scontate. O primă mare necunoscută ar fi chiar prezenţa la urne, niciun studiu sociologic neputând să dea un răspuns în acest sens.

Din start, e greu de spus câte formaţiuni vor reuşi să treacă pragul electoral, doar trei fiind sigure de acest lucru, la care se adaugă UDMR. Dincolo de multe ştiri care vorbeau de posibilitatea ca UDMR să nu intre în parlament, trebuie spus că acest lucru este ca şi imposibil. Chiar dacă nu face 5%, formaţiunea maghiarilor are la dispoziţie şi criteriul alternativ, respectiv să obţină minim 20% în cel puţin patru judeţe. Ori la o primă privire sunt cel puţin cinci judeţe în această situaţie.

Altfel, bagă cineva mâna în foc că Pro România lui Ponta şi Tăriceanu va depăşi pragul electoral? Probabil da, dar nimic nu e sigur. Lucrurile sunt chiar mai complicate în cazul PMP, partid care, în afară de a înjura USR, nu ştiu să mai fi propus ceva în această campanie. Pardon, a mai propus-o pe EBA care a viralizat internetul împărţind pliante electorale… unor tractoare şi drojdierilor. (Aici o fi şi o chestie ereditară!).

Şi câte întrebări nu mai sunt vizavi de aceste alegeri. Îşi va menţine PNL şi la urne primul loc dat de sondaje? Va trece pragul de 30 de procente? Ce scor va face PSD? Va reuşi, pe ultima sută de metri, să treacă de PNL? Improbabil, dar nu imposibil. USR PLUS va reuşi să-şi egaleze performanţa de la europarlamentare? Probabil greu, în absenţa valului emoţional de care a profitat în trecut.

Ei bine, dincolo de atâtea necunoscute şi întrebări fără răspuns, avem şi o certitudine. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani se ştie de dinainte de alegeri că PSD nu va conta la formarea viitoarei majorităţi guvernamentale. Iar acest lucru chiar este o premieră absolută. Chiar şi când a pierdut puterea, în 1996 sau 2004 (atunci a şi fost pe primul loc, dar s-a ivit “soluţia imorală” Voiculescu), PSD-ul nu era înfrânt dinainte. Acum este.

Şi asta dincolo de declaraţiile Gabrielei Firea care, reconfigurând democraţia, a spus că PSD va fi la guvernare dacă va fi pe primul loc. După Mihai Tudose care visează aproape 40% nu poţi să te iei, fiindcă la el, ca în cazul lui Băsescu, nu ştii când a făcut declaraţia, înainte sau după a doua sticlă.

Şi când spun că PSD va deveni irelevant la formarea guvernului, mă refer în primul rând la faptul că mingea, după alegeri, va fi în mâna lui Klaus Iohannis, cel mai important agent electoral al acestei campanii. Şi nu doar al PNL, ci per total. Că PNL va face guvern doar cu USR PLUS sau va coopta şi UDMR sau PMP (dacă trece pragul) sunt doar instrumente de lucru acum.

Clar este că PSD se pregăteşte pentru cel puţin patru ani de opoziţie, aşa cum n-a mai stat din perioada 1997-2000. Fiindcă trebuie spus că, în ultimii 30 de ani, PSD a fost la guvernare sau a susţinut guvernul, cu excepţia perioadelor 1997-2000, 2005-2006 (în primăvara lui 2007, după retragerea PDL de la putere, Guvernul Tăriceanu a fost suţinut de PSD în parlament), 2010 – mai 2012. Iar la urma urmei, poate şi PSD-ului îi va prinde bine puţină odihnă în opoziţie, după atâta muncă la putere în folosul românilor…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

q a spus: (decembrie 3rd, 2020 at 17:25 )

articol scris in asa fel incat ai crede ca pnl nu e aceeasi punga de rahat plin de viermi ca psd.

Ochiul limpede a spus: (decembrie 3rd, 2020 at 18:39 )

Legea electorala este de rahat la fel ca mai toate legile iar rezultatele se vad în cei 30 de ani de hoție. Responsabilități fără trageri la răspundere penala sau financiara, asigurare de protecție prin vot alesului care face tot ce dorește știind ca plătitorii sunt cetățenii de rand prin nivelul de trai. De fapt votul a devenit un drept democratic repetitiv fără nici un efect pozitiv pentru alegători.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la revolta studenţească din Timişoara, un moment de curaj și solidaritate care a rămas înscris atât în istoria oraşului, cât şi în istoria Politehnicii. În memoria acelui eveniment, Universitatea Politehnica Timișoara organizează, tot astăzi, manifestarea internațională „1956–2026. The Courage to Demand Freedom”. Aceasta se va desfăşura exact...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte decenii de la revolta anticomunistă a studenţilor din Timişoara. Eveniment omagial organizat de UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.