Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop

Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost şi bătut.  

Potrivit Snoop, afaceristul Kai Kipka, din Germania, și-a cumpărat 50 de mașini Peugeot și Citroen și le-a adus în Timișoara, ca să facă ridesharing. În 2023, el s-a asociat cu Răzvan Popeți, care îi fusese recomandat drept prieten cu Alfred Simonis și cu șeful ARR, Cristian Anton. Acesta din urmă este cel prins de DNA cu peste cinci sute de mii de euro în cutii de pantofi. Kipka și-a depozitat cele 50 de mașini în două parcări plătite, până la pornirea afacerii, iar Popeţi a fost numit co-administrator

Într-o zi, afaceristul neamţ a primit un email prin care a fost anunțat că o mașină de-a lui a făcut un accident. „Imposibil, nu sunt în circulație”, a spus el. Kipka s-a trezit că i-au dispărut 50 de mașini. Și le-a regăsit pe străzile Timișoarei, însă circulau pe o altă firmă, una făcută de Popeţi.

Mai mult, într-o noapte el a fost bătut de oamenii lui Popeţi, cinci nla număr. Vine Poliția, însă, din cei cinci bărbați, patru rămân necunoscuți. Kipka susține că a sesizat toate autorităţile, dar DIICOT, Parchetul sau Poliția nu au făcut nimic să recupereze mașinile, în timp ce „orașul era plin de ele”. Chiar a încercat să le recupereze singur, având acces la un rând de chei.

În schimb, de cel puțin trei ani, Popeţi postează anunțuri legate de transport alternativ pe grupuri de Facebook din Timiș de pe contul Nicholas Popoviciu.

Răzvan Daniel Popeți, are 39 de ani, fiind un personaj controversat, la limita lumii interlope şi un istoric legat strâns de PSD

În 2023, el este numit președinte al organizației locale PSD Săcălaz, comuna unde are o vilă, și ajunge colaborator al unui birou parlamentar, susțin surse Snoop din Parlament.

În același timp, soția lui Popeți e angajată la biroul deputatului PSD Alfred Simonis, fapt confirmat de Simonis, fostul șef al Camerei Deputaților (2023-2024).

Popeți și Simonis, prieteni din copilărie, apar în poze și la lansarea candidatului Partidului Social Democrat pentru Primăria Săcălaz.

„Domnul Popeți este prietenul meu de vreo 35 de ani din 41 de viață. Am copilărit împreună, suntem prieteni în continuare. Fiecare răspunde pentru propria activitate, n-am niciun fel de legătură pe niciun fel de business cu domnia sa, n-am niciun fel de sfat dat sau primit de la domnia sa pe niciun fel de activitate, eu fac politică, domnia sa face afaceri”, a declarta Alfred Simonois pentru Snoop.

Mai multe despre ancheta jurnalistică pe site-ul Snoop

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Eugen a spus: (iunie 9th, 2026 at 10:27 )

Când nu mai pot da pomeni, politicienii oferă circ care e gratis.

prea mult Snoop, prea puțin Zdoop! a spus: (iunie 9th, 2026 at 13:19 )

Cum adică „el face afaceri, eu fac politică” ??? N-ai spus dumneata la TV, cu viloiul-stradă în fundal, că pentru a lupta cu multinaționalele trebuie ca politicienii afaceri și să fie bogați? Cum e până la urmă? Sau se pot face bani din politică, mai mulți decât din afaceri?
În calitate de președinte de organizație de partid social-democrat, ai pus la lucru o comisie de etică sau una disciplinară? Pentru că la ora asta, bivolul trebuie să fie suspendat din funcție și dat afară din partid. Povestea cu n-am văzut și fiecare răspunde pentru faptele lui ține la proști.
În statutul vostru există Secțiunea a 4-a – Sancțiuni și recompense, iar la art. 84 se menționează
„Biroul Permanent al organizaţiei judeţene/de sector are următoarele atribuţii:
…
(14)Sancţionează sau propune, după caz, sancţionarea membrilor de partid.”
Dar asta e valabil doar dacă vă conduceți după statut. Dacă ați consumat carnețelele cu statutul la tabăra de vară când v-ați stricat toți la stomac, sunteți exonerați. Scuze.

Reos a spus: (iunie 9th, 2026 at 13:27 )

Baronul se arată pe zi ce trece mai mult mai un pic și vedem adevărata față a marelui Alfred.🤮

Alex a spus: (iunie 9th, 2026 at 14:41 )

Va dati seama ce om e si Simonis asta? Toti din jurul lui fura ca turbatii, iar el reuseste sa ramana sarac, cinstit si integru!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.